Pandemia ne-a demonstrat cât de vulnerabil este sistemul de învățământ. Un an în care școala s-a făcut de acasă ne-a arătat că multe cadre didactice sunt nepregătite pentru predarea ­online, cât de deficitară este dotarea cu tehnologia necesară și că trecerea în era digitalizării este vitală pentru noi, care în martie 2020 încă ne uitam înspre homeschooling și platforme de tip Zoom sau Teams ca la filme din categoria SF. Întreaga omenire a realizat în anul care s-a scurs cât de nepregătită a fost pentru pandemia care ne-a schimbat viețile. Cum ne-a găsit pe noi pandemia? Cam la fel și în plus, cu un sistem de educație învechit, subfinanțat, incapabil să facă față unei situații de criză. Acum ar trebui să fim pregătiți; știm, deja, marile probleme ale sistemului, știm, de asemenea, ce trebuie făcut pentru ca ceea ce s-a petrecut anul trecut să nu se repete. Este nevoie de investiții într-o resetare controlată a sistemului. Se pare însă că, din nou, banii sunt marea problemă pentru educație.

De ce, în nicio guvernare, niciun buget nu are bani suficienți pentru școală? De ce ministerele executate, de cele mai multe ori, la rectificările bugetare sunt Sănătatea și Educația? De ce tragediile care se petrec în școli reprezintă semnale de alarmă numai pentru noi? De ce școala rurală regresează dramatic, cu fiecare an care se scurge? Toate aceste întrebări au un singur răspuns: educația este prioritate națională doar pe hârtie.

Acum este nevoie de investiții masive și rapide în digitalizare (pandemia nu se va stinge nici mâine, nici luna viitoare, nici la toamnă și, mai mult ca sigur, nici în primăvara viitoare), în formarea cadrelor didactice, în infrastructura școlară, în salarizarea corespunzătoare a profesorilor. Cu toate măririle de salarii, cadrele noastre didactice se află încă la coada clasamentelor europene, conform Eurostat. Dar se pot face toate aceste lucruri cu 2,5% din PIB?

Perspective diferite asupra bugetului

2,5% din PIB, atât a primit învățământul în 2021. Totuși, Ministerul Educației anunță că beneficiază anul acesta de cel mai mare buget din ultimii 30 de ani. Presa titrează contrariul: Educația a primit cei mai puțini bani din ultimele trei decenii, pentru că, indiferent de unghiul din care ne-am uita la acest buget, indiferent de alegațiile Ministerului, 2,5% din PIB nu pot face un buget mare nici dacă ne uităm la el cu lupa. De fapt, povestea cu bugetul Educației pe 2021 este ca bancul de la Radio Erevan: „Este adevărat că bugetului Educației i s-au dat cei mai mulți bani din ultimii 30 de ani? Da, numai că nu i s-au dat, ci i s-au luat“.

Concret, Ministerul Educației a primit 28,5 miliarde lei, sumă mai mare cu 0,86% decât execuția pe 2020. Ministrul Educa­ției s-a declarat mulțumit: „Pentru condițiile date, având în vedere că s-a respectat solicitarea pe care am făcut-o de la bun început ca, global, bugetul Educației, buge­tul Ministerului Educației să fie mai mare, în valoare absolută, decât exercițiul pe anul 2020, da. Pentru că bugetul Educației, în ansamblul său, cuprinde, pentru prima oară, de la bugetul de stat burse acordate elevilor – 536 milioane de lei, față de 270 milioane, anul trecut, la care se adaugă și decontarea navetei elevilor“. Ministrul a mai spus că bugetul pentru anul 2021 include, așa cum și-a dorit, o majorare în medie cu 25% a costului standard pe elev, destinat cheltuielilor materiale, și a dat asigurări că această creștere va fi direcționată mai mult către școlile din zonele rurale decât către cele din mediul urban.

În aparență, creștere, în realitate, scădere

În schimb, sindicatele din Educație nu au niciun motiv de mulțumire. Pentru ele, educația nu este nici în 2021 o prioritate națională și solicită guvernului să identifice soluțiile pentru ca învățământul să devină în mod real prioritar pentru clasa politică. Acest domeniu strategic de care depinde viitorul țării a fost și este ne­­glijat în mod constant de clasa politică, după cum se spune într-o scrisoare deschisă comună adresată Guvernului de cele trei federații sindicale din învățământ, FSLI, FSE Spiru Haret și FNS Alma Mater.

Profesorii sunt nemulțumiți și îngrijorați, deoarece, cu un astfel de buget, nu doar investițiile în infrastructura școlară au de suferit, ci și angajații din sistem. Cu salarii situate în pătrimea inferioară a grilei de salarizare, le este teamă că li s-ar mai putea tăia și anumite sporuri, cum ar fi cel acordat pentru cadrele didactice care lucrează în zone rurale izolate, la școli unde trebuie să meargă pe jos kilometri buni sau unde reușesc să ajungă doar cu căruța ori cu barca. Eliminarea acestui spor, explică FSLI, ar conduce la creșterea exponențială a numărului de cadre didactice necalificate, aproape 4.000 astăzi, țara noastră fiind unică în Europa din acest punct de vedere. Cauza o știe o lume întreagă: salariile total ne­motivante din învățământ.

Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret, spune referitor la acest buget „de austeritate“, cum îl văd sindicatele: „Deși aparent crește cu 0,8% per ansamblu, în realitate scade cu vreo 300 de milioane pe componenta salarială. Voucherele de vacanță nu se mai dau. Noi, profesorii, nu am atins maximum de creștere salarială prevăzută de lege, iar acum ne trezim și fără vouchere și cu posibilitatea altor tăieri salariale. Învățământul oricum este pe ultimele poziții din punct de vedere salarial, dar acum o să-l ducem pe ultima poziție ca să fie totul în regulă că doar suntem în criză“.