Agitaţia bugetară din această perioadă se dovedeşte un excelent prilej ca oameni sus-puşi în stat (adică puşi în funcţii înalte) să-şi facă loc pe-acolo pe unde e rost să vină vorba despre prioritatea pe care o necesită educaţia, învăţătura, sănătatea copiilor, viitorul ţării. Este un fel de reflex perpetuat din generaţie-n generaţie, de-a lungul vremurilor şi al regimurilor politice, cu manifestări pe scară mare, în mod grandios, ca şi cu exprimări şi gesturi la nivel mărunt, individual. În orice timp şi în orice împrejurare, se dovedeşte că e bine (cu sensul că poate foloseşte la ceva) să fii văzut, auzit sau, şi mai bine, să atragi tu însuţi atenţia că şi tu ai pus un deget, o vorbă, dacă nu umărul la binele, la reuşita cuiva; dacă beneficiarul este copil, şansele de profit propriu sunt cu atât mai promiţătoare. Aşa se întâmplă şi acum, când guvernanţi şi legiuitori, unul după altul, anunţă că vine fiecare cu câte ceva, cu câte un bine bugetar care stă să le fie făcut copiilor. Este o plăcere să constaţi că vorba veche şi-nţeleaptă scrisă-n literă de lege – „În România, învăţământul constituie prioritate naţională” (Legea nr. 1/2011, cu modificările ulterioare) – se împlineşte acum pentru viitor, cu întărire bugetară, spre binele copiilor şi fericirea adulţilor.

Iată, ministrul finanţelor publice promite WC-uri pentru toată lumea, adică până la sfârşitul acestui an calendaristic toate şcolile din zonele rurale (că or fi 2.400, cât s-a spus, că or fi cam 1.400, cât se spune) care acum încă au toaleta în curte, necanalizată, vor fi dotate cum este civilizat să fie dotate. Imediat va fi lansat un program în acest scop, adică va fi alocată o sumă de aproxiamtiv 10.000 de euro, pentru toate cheltuielile aferente unui asemenea proiect: acolo unde se poate, racordare la reţeaua de apă, unde nu, amenajare de fosă septică, asfalt pentru trecere din clădirea şcolii la toaletă şi, desigur, „acele containere care au baie“, cu format-tip, „pentru a nu ne trezi cu tot felul de achiziţii“,  cum a zis domnul ministru, preluând pudoarea la modă, conform căreia „baie“ este considerat un eufemism preferabil pentru banalul WC, chit că într-un asemenea cadru sună inadecvat. Anunţul ministerial este de reţinut şi în contextul care se poate deschide pentru extinderea (profitabilă?) a ceea ce mai de mult începuse să se vadă pe ici, pe colo – „şcoala în container“. Amenajări de birouri în container se mai fac la diverse instituţii, dar acestea sunt sporadice, or un contract „sănătos“ în zona educaţiei („format-tip“) ar putea reconfirma ce s-a verificat şi în alte situaţii contractuale, că şcoala reprezintă un debuşeu, de data aceasta pentru un furnizor de astfel de incinte.

La rândul său, doamna prim-ministru (profesor de liceu cu ani în urmă) anunţă table electronice interactive la discreţie: câte una în fiecare clasă, de la a V-a la a XII-a, deci inevitabil şi pentru clasele primare, în şcolile unde programul de lucru se desfăşoară pe schimburi. Pentru aceasta au fost alocaţi bani în bugetul de stat pe anul în curs. Nu se spune câţi, cert fiind că tot bugetul educaţiei creşte cu 47% faţă de anul trecut, adică 9,8 miliarde de lei.

Tot doamna prim-ministru, şi tot în beneficiul copiilor, anunţă împlinirea priorităţii naţionale reprezentate de achiziţionarea a 1.000 de incubatoare în programul „Mama şi copilul“.

La fel, preşedintele Camerei Deputaţilor se gândeşte la creşterea copiilor sănătoşi, cerând ca „o sumă rezonabilă, dar importantă din bugetul unor servicii secrete“ să fie mutată la sănătate, „pentru nişte programe vitale pentru copiii din România“, cum ar fi cel de alocare de vitamina D şi cel destinat bolnavilor de diabet. Preşedintele Senatului României (de asemenea, cu origini de carieră la catedră, în mediul universitar) întăreşte cu o formulare plenară: „Poate putem să avem grijă ca banii să-i cheltuim mai cu chibzuinţă“.

Între timp, familiile, educatorii, susţinătorii din societatea civilă ai unei categorii semnificative de copii – cei cu dizabilităţi, care necesită protecție specială – constată că pentru educarea, creşterea, ocrotirea acestor copii, bugetul de stat nu prevede niciun leu alocat în 2019, nici măcar pentru decontarea terapiilor şi Fondul pentru dizabilitate. Toată responsabilitatea financiară în domeniu este transferată administrațiilor publice locale. În aceste condiţii, părinți ai unor copii cu dizabilități, împreună cu adulți de asemenea cu dizabilități, au protestat la guvern, precum şi în multe oraşe ale ţării, reamintindu-le guvernanţilor că Legea nr. 448/2006 și Programul de guvernare 2017-2020 prevăd alocarea „de la bugetul central a cheltuielilor pentru dizabilitate și protecția specială a copilului“. Faptul că proiecţia bugetară a ţării pe anul care a început de ceva timp a determinat ieşirea în stradă dintre multele categorii de cetăţeni tocmai a uneia legate strâns de educaţie – şi încă în condiţii speciale – poate fi considerat elocvent pentru distanţa care persistă între declaraţiile decidenţilor statului şi realitatea de fiecare zi în ceea ce priveşte tratarea educaţiei într-adevăr ca prioritate naţională.

Florin ANTONESCU