Foto: dreamstime

Într-o prezentare TED (­Technology, Entertainment, Design), ținută în anul 2006, în California, profesorul emerit specializat în probleme ale educației Ken Robinson atrăgea atenția că Școlile ucid creativitatea. Astfel, el reușea nu doar să surprindă, ci și să contrarieze pe toți cei care prin munca lor susțin formarea și dezvoltarea tinerelor generații. Stabilirea unor cadre ferme, parcurgerea strică a unor programe prestabilite de studiu, evaluarea standardizată, rutinele (inclusiv cele referitoare la activitățile desfășurate după un orar dat) îi duc pe elevi mai degrabă spre conformism, reproducerea școlărească a culturii, iar nu spre autonomie în gândire, in­vestigare, creativitate. Pornind de aici, câteva idei au devenit mult discutate în mediul educațional.

Care este ținta învățământului public de peste tot din lume? Din modul în care este structurat și din conținutu­rile preponderent teoretice rezultă că scopul este acela de a pregăti absolvenți gata să acceseze mediul universitar. Aptitudinile școlare sunt cultivate pentru a răspunde scopurilor de pe piața forței de muncă. În sistemul de învățământ sunt stabilite anumite priorități care pot fi observate și din ordinea în care disciplinele de studiu sunt scrise în cataloagele școlare. „În școli, ierarhia disciplinelor se bazează pe presupunerile legate de cererea și oferta de pe piața locurilor de muncă“ (Ken Robinson, 2011, O lume ieșită din minți: revoluția creativă a educației, Editura Publica, București, pag. 25). În general, elevii sunt orientați spre meserii care aduc venituri decente și sunt îndepărtați de muzică, arte sau orice altă preocupare care ține de o pasiune a lor, dar ar fi modest remunerate pe piața muncii.

Ken Robinson mai atrăgea atenția că în sistemul formal continuăm să stigmatizăm greșelile, iar elevii sunt învățați să respecte forme convenționale de corectitudine, altfel nu pot trece clasa, nu promovează examenele. Ca atare, sunt descurajați să iasă din tipare, să fie originali.

Într-o abordare longitudinală, poate fi observat faptul că generațiile sunt din ce în ce mai educate, dar diplomele valorează tot mai puțin la nivelul societății funcționale. Ne confruntăm cu o adevărată inflație academică. Diploma obținută cu efort nu se mai află într-o corespondență directă cu obținerea unui loc de muncă.

Un alt aspect al realității care se remarcă pregnant este cel referitor la schimbare. Aceasta se produce într-un mod incontestabil și cunoaște ritmuri din ce în ce mai dinamice. Mai mult, „schimbarea culturală rareori este predictibilă și niciodată liniară“ (pag. 15). Iar lumea în care trăim nu doar că se schimbă, ci devine din și ce în ce mai complexă.

Ce se întâmplă cu creativitatea? Robinson sugerează că această disponibilitate naturală a copiilor este cumva cenzurată prin educație. Cu cât un elev este mai performant la școală, cu atât el dă dovadă că poate respecta mai adecvat regulile impuse de acel pattern, consacrat instituțional.

Cum este posibil ca lucrurile să se desfășoare astfel?

Cei care muncesc în sistemul de învățământ sunt de acord că școala nu intenționează să reducă din potențialul creativ al elevilor, ci dimpotrivă, să-l dezvolte. Singura speranță pentru un viitor despre care nu știm cum o să fie, dar pe care îl dorim mai bun decât prezentul față de care suntem principial critici este dată de abilitățile creative ale tinerelor generații.

Dovada că specialiștii din învățământ sunt preocupați de modul cum este posibilă cultivarea creativității prin educație o face testarea PISA 2022, care, pentru prima dată, include o componentă referitoare la creativitate. În acest sens, mă voi referi la două teme de interes: cum este conceptualizată educația pentru creativitate și care pot fi unele dintre consecințele rezultatelor obținute de elevii de 15 ani, de la noi din țară, la testarea PISA 2022, la capitolul creativitate.

O cultură a creativității

Încă din anul 1937, când psihologul american Gordon W. Allport a introdus în știință termenul creativitate, lăsând în plan secund pe cel de talent, atitudinile față de potențialul creativ al oricărui om au început să se nuanțeze. Dacă în trecut doar anumiți oameni erau legitimați de harul lor evident să se dedice artei, ca de­­numire generică, oricărui domeniu: mu­zical, literar sau plastic, în noua abordare părea acceptabil că orice om poate fi creativ, chiar dacă rezultatele creației sale nu sunt neapărat validate în sisteme specializate cum sunt uniunile scriitorilor sau ale artiștilor plastici.

Într-un așa tip de înțelegere generoasă, în Dincolo de rutină. Gândirea creativă în educație se precizează că „în ca­­drul PISA 2022, gândirea creativă este definită ca fiind competența unei persoane de a se implica în mod productiv în generarea, evaluarea și îmbunătățirea ideilor; aceasta poate conduce la soluții originale și de efect, la dezvoltarea de noi cunoștințe și la manifestarea imaginației prin realizări de impact“ (https://www.ise.ro/rezultate-pisa-2022, OECD 2024, pag. 4). Conceptualizată astfel, gândirea creativă trimite, deci, la ceva nou și original. În semnificația clasică, acest fapt este posibil prin valorificarea gândirii euristice, a gândirii laterale (Edward de Bono). În mod complementar, gândirea convergentă este și ea antrenată, mai cu seamă în analiza și evaluarea unor produse ale creației cu scopul de a le îmbunătăți.

„Această definiție a gândirii creative include atât procesele cognitive divergente (adică abilitatea de a genera idei diferite și idei creative), cât și procesele cognitive convergente (adică abilitatea de a evalua idei și de a identifica îmbunătățiri ale acestor idei)“ (pag. 4).

Allport susținea ideea conform căreia pentru ca o persoană să se manifeste creativ nu este suficientă doar prezența anumitor aptitudini, ci o complexă or­­ganizare a proceselor psihice, o con­stantă deschidere a personalității față de nou. Mai mult, am putea adăuga că este necesară o anumită educație științifică, dar și una de factură estetică, o educație culturală, în general.

Atitudinile față de creativitate ar trebui să se articuleze astfel încât să ne pu­­tem referi la o adevărată cultură a creativității, care presupune nu doar cunoștințe, ci și utilizarea lor cu o anumită intenționalitate modelată de interacțiunile simbolice. Aceasta înseamnă că este vi­­zat potențialul creator al tuturor elevilor, precum și al profesorilor lor, chiar dacă acesta nu s-a manifestat într-un mod evi­dent până în prezent. Ipoteza optimistă este că acesta există și trebuie cultivat ca atare.

Pornind de la sugestia titlului Din­colo de rutină, în educație putem face distincția între două categorii de angajați: birocratul (o situație asemănătoare cu aceea a birocratului virtuos, cel care execută cu exces de zel îndatoririle rutiniere) și pedagogul creativ (deschis să inoveze, să se adapteze, să acționeze concordant cu spiritul timpului în care se dezvoltă elevii săi).

Pentru a sprijini manifestarea potențialului creator al elevilor întreg demersul educativ ar trebui să fie unul deschis, prietenos, receptiv în raport cu ceea ce este nou, flexibil și creativ.

Dezvoltarea unor abordări personalizate de predare, asumarea de către profesori a unei forme de predare inovative care să stimuleze curiozitatea elevilor ar putea constitui premise pozitive pentru dezvoltarea creativității elevilor. La toate acestea este necesar să fie corelată o evaluare care să permită identificarea nivelului de performanță, dar și motivarea pozitivă, creșterea nivelului de încredere în sine pentru ceea ce va urma pe mai departe. În acest sens, ponderea și rolul testelor standardizate ar trebui să scadă.

Rolul educației este determinant în dezvoltarea potențialelor talente, în cultivarea abilităților creative, precum și în învățarea unor modalități de înțelegere a culturii profunde.

Creativitatea cotidiană

Prima precauție pe care o putem avea în atenție cu referire la evaluarea creativității este una datorată unei prudențe principiale: cât de relevant, inedit, original este un produs implică identificarea unor subtile aspecte calitative. Dar tocmai acestea sunt dificil de surprins, spre deosebire de cele cantitative, cuantificabile. Apoi, la nivelul simțului comun, întregul demers intră cu ușurință în sfera unei convenții sociale după care nu e fru­mos ce este frumos, ci este frumos ceea ce îmi place mie. Aceasta ne lasă să credem că aprecierile de factură subiectivă sunt considerate acceptabile.

În educație, evaluarea creativității elevilor este realizată în diferite contexte de învățare, de la cele formale, din timpul cursurilor cuprinse în orar, la cele nonformale de tipul olimpiadelor școlare ori a concursurilor de creație, sau publicarea unor texte ale elevilor în reviste, bloguri etc. Sunt apreciate diferite produse ale creativității, de la compunerile sau desenele școlare până la diversele tipuri de proiecte educaționale.

Știm că, în majoritatea cazurilor, evaluarea se aplică unor realizări ale elevilor aflați în plină dezvoltare, constituie o eva­­luare de etapă într-un proces de creștere.

În clarificarea bazelor conceptuale ale testului PISA 2022 se face următoarea distincție: „Creativitatea se poate manifesta în moduri diferite, dar cercetările disting în general între Creativitatea «cu literă mare» și «creativitatea cu literă mică» (Csikszentmihalyi, 2013[2]; Simonton, 2013[3]). Creativitatea «cu literă mare» sau creativitatea de excepție este asociată cu descoperiri intelectuale sau tehnologice sau cu realizări artistice sau literare excepționale care necesită o expertiză profundă într-un context dat. În schimb, toți oamenii pot demonstra creativitatea «mică» (sau «cotidiană»), prin angajare în gândirea creativă. Acesta este tipul de creativitate manifestat de oameni atunci când, de exemplu, aranjează fotografii într-un colaj, combină mâncarea rămasă pentru a încropi o masă gustoasă sau găsesc soluții la problemele de fiecare zi“ (pag. 4).

Evaluarea creativității, în context școlar, vizează ceea ce psihologul Mihaly Csikszentmihalyi numea drept creativitatea cu literă mică, pe care o putem considera creativitatea de fiecare zi, aceea de la nivelul vieții cotidiene. Cre­ativitatea „cu literă mare“ este evaluată, de regulă, doar prin trecerea timpului, care arată dacă o anumită operă rămâne frecventabilă în cultura consacrată sau este dată uitării.

Din Gândire creativă itemi publici set complet, Dincolo de rutină/Gândirea creativă în educație (OECD 2024), aflăm că în structura testului o oră este alocată pentru itemii de gândire creativă, cealaltă oră de testare fiind alocată itemilor de matematică, lectură sau științe. De aici se deduce că ponderea itemilor de factură creativă este semnificativă, în concordanță cu importanța care le este atribuită. Totuși, dacă pentru matematică, diferite științe cum sunt fizica, biologia, chimia, precum și pentru discipline care vi­zează învățarea limbii materne și a limbilor străine există ore de curs dedicate în orarul elevilor, nu același lucru se întâmplă cu creativitatea. Aceasta nu este studiată cumva de sine stătător, ci este im­­plicită în tot procesul formativ educativ. Atunci, ne putem întreba: de ce este testată într-un mod separat?

Sarcinile din testul de gândire creativă PISA 2022 sunt situate la nivelul a pa­­tru domenii:

• Exprimarea în scris – care presupune comunicarea ideilor și a imaginației prin limbajul scris;
• Exprimarea vizuală – care implică comunicarea ideilor și a imaginației printr-o gamă variată de media vizuale;
• Rezolvarea de probleme sociale – care implică înțelegerea diferitelor perspective, abordarea nevoilor celorlalți și găsirea de soluții inovatoare și funcționale pentru părțile implicate; și
• Rezolvarea de probleme științifice – care implică generarea de noi idei, proiectarea de experimente pentru a testa ipoteze și dezvoltarea de noi metode sau invenții pentru a rezolva probleme. (https://www.ise.ro/wp-content/uploads/2023/12/Gandire-creativa_itemi-publici-set-complet.pdf). Distribuția itemilor din test pentru cele patru domenii este ur­mătoarea: 12 itemi pentru exprimarea în scris; 4 itemi pentru exprimarea vizuală; 10 itemi pentru rezolvarea de probleme sociale și 6 itemi pentru rezolvarea de probleme științifice.

Analizând mai departe, iată câteva exemple de itemi. Elevilor li se cere să scrie un dialog între Soare și Pământ, să sugereze titluri pentru o bandă desenată, să realizeze un scurt metraj care să se re­­fere la dialogul între un robot inteligent, numit Robert, și un personaj uman, pe nume Liviu. Apoi, elevilor li se solicită să se gândească la o idee originală de poveste pentru o carte intitulată „2983“. Elevilor le mai este cerut să creeze un afiș original pentru Festivalul Științelor, care să reprezinte tema „Viața în spațiul cosmic îndepărtat“.

În structura testului, problemele științifice sunt delimitate de problemele sociale. Competențele pe care elevii le dobândesc prin studiul economiei, sociologiei, psihologiei, în general, la toate dis­ciplinele cuprinse sub denumirea de științele socioumane, în ce context vor fi evaluate: la probleme științifice sau la probleme sociale? Oare, problemele sociale pentru a fi rezolvate nu presupun cu­­noștințe de factură științifică, precum și competențe generale aferente științelor?

Tipologia problemelor sociale poate varia de la cele personale și interpersonale până la problemele școlare, comunitare sau chiar globale.

Un exemplu de problemă care ar putea purta titlul Accesibilitatea bibliotecii, solicită elevilor să descopere modalități creative de abordare a accesibilității unei biblioteci pentru utilizatorii de scaune cu rotile (o problemă a comunității).

Alte exemple: elevii trebuie să ajute clubul Salvați albinele din școala lor pentru a derula o campanie de conștientizare axată pe importanța ecologică a albinelor. Într-o altă cerință, Salvează râul, elevilor li se oferă ocazia să probeze gândirea creativă cu privire la o problemă legată de broaștele dintr-un râu local.

Elevul care răspunde unor astfel de cerințe se poate identifica într-un portret al salvatorului, al celui care rezolvă cu implicare diferite tipuri de probleme, se dovedește într-un mod dedicat a fi proactiv, un cetățean de nădejde al comunității în care trăiește, dispus oricând să își aducă o rodnică contribuție la binele co­munitar prin acțiuni de voluntariat.

Elevilor care studiază Psihologia, într-o lecție referitoare la imaginație și creativitate, în cadrul unei clasificări a formelor de creativitate le este prezentat drept criteriu domeniul în care creativita­tea se manifestă. Astfel, pot fi deosebite: creativitatea remarcabilă în viața publică și creativitatea la nivelul vieții cotidiene, private (D.O. Ștefănescu, 2013, Psihologie: manual pentru clasa a X-a; Editura Humanitas Educațional, pag. 77).

Niciunul dintre itemii menționați în documentul public Gândire creativă itemi publici set complet, Dincolo de ru­ti­nă/Gândirea creativă în educație (OECD 2024) nu face trimitere la creativitatea probată la nivelul vieții private. Această observație se înscrie alături de faptul că educația realizată în învățământul public vizează, în mod prioritar, ipostaza de profesionist al unei meserii și ca­­litatea de cetățean, lăsând în plan secund dimensiunea vieții private. Ipoteza plauzibilă ar fi că abilitățile necesare în această sferă țin mai mult de influența educațională a familiei, iar nu a școlii. Adică pentru relaționarea în cuplu, management domestic, abilități parentale, negocierea conflictelor (inclusiv a celor intergeneraționale) și așa mai departe, copilul va urma exemplul din propria familie. Deci, la nivelul vieții cotidiene personale creativitatea are efecte directe doar asupra celui în cauză și al apropiaților lui, fiind vorba de cercuri restrânse de oa­meni. Dar aspectele care sunt considerate de un real interes și evaluate ca atare vizează comunități ample, societatea în ansamblu. Astfel, chiar la nivelul creativității cotidiene pot fi delimitate două planuri: creativitatea cotidiană publică și creativitatea cotidiană privată. Pentru prima formă, abilitățile elevilor sunt testate. Așa cum am văzut anterior, creativitatea cotidiană posibilă la nivelul vieții private este menționată, dar doar atât.

Măsurarea gândirii creative

Așadar, în cadrul PISA 2022 s-a măsurat, pentru prima dată, ce abilități de gândire creativă au tinerii de 15 ani din 64 de țări. Elevii din țara noastră au obținut un scor mediu de 26 de puncte, din 60 posibile. Nivelurile cele mai bune (în top 5 și 6) au fost atinse doar de 14% dintre elevii români, iar 58% au atins nivelul competenței de bază la gândire creativă (nivel 3), ceea ce înseamnă că 42% nu au atins nivelul 3.

Raportul Minți creative, școli creative plasează pe primele locuri Estonia și Finlanda (36 de puncte), Danemarca, Letonia, Belgia (35 de puncte), Polonia, Portugalia (34 de puncte). Cu un punctaj mai mic, sub România, se află Moldova, Cipru (24 de puncte), Bulgaria (21 de puncte), Macedonia de Nord (19 puncte) și Albania (13 puncte) (https://www.oecd-ilibrary.org/education/pisa-2022-results-volume-iii_765ee8c2-en).

Conform aceluiași raport, fetele se dovedesc mai creative decât băieții.

Demonstrarea gândirii creative putea fi realizată pentru diferite grade de perfor­manță. Astfel, elevii au fost puși în contexte în care să ofere noi soluții, să proiecteze alternative de răspuns la probleme științifice și sociale. Procesele cognitive implicate în gândirea creativă în cadrul PISA 2022 sunt următoarele: generarea de idei diferite, producerea de idei creative, evaluarea și îmbunătățirea ideilor.

Au fost urmărite aspecte care țin de fluența ideatică (respectiv numărul total de idei produse), cât și de flexibilitatea ideatică (respectiv, cât de fundamental de diferite unele de altele sunt ideile ge­nerate). Originalitatea este un indicator util pentru a aprecia măsura în care elevii pot gândi în afara rutinei. Originalitatea cuprinde calitățile de noutate, îndepăr­tare, inedit sau neobișnuit și, în general, se referă la abaterea de la tiparele de gân­dire care sunt observate în cadrul unei populații. O altă dimensiune vizată a fost capacitatea elevului de a evalua limitările ideilor și de a le îmbunătăți sub aspectul a ceea ce aduc nou, original.

Două dintre concluziile raportului amintit ne pot atrage atenția. Prima vizează o neconcordanță, cea de-a doua evidențiază o interacțiune semnificativă.

Gândirea creativă nu se află într-o strânsă legătură cu competențele dovedite la matematică sau la lectură. Deși așteptarea comună ar fi fost ca un elev bun în domeniile fundamentale să performeze și în domeniul creativ, această corelație nu este probată. Deci, un elev poate fi creativ, dar, totodată, el poate avea rezultate modeste la matematică. Creativitatea, bazată pe gândirea divergentă poate fi manifestată chiar dacă elevul respectiv nu probează o bună gândire convergentă, analitică.

O altă concluzie este că statutul socio-economic influențează direct nivelul de creativitate. Elevii proveniți din medii cu un statut socio-economic ridicat se dovedesc mai creativi decât cei care provin din medii sociale dezavantaja­te (https://cursdeguvernare.ro/pisa-la-gandirea-creativa-romania-din-nou-sub-medie-discrepante-mari-dupa-statutul-socio-economic-si-tipul-liceelor.html). Deci, contextul de viață în care elevii trăiesc influențează deschiderea față de nou, încrederea în sine, curajul de a identifica soluții la probleme etc. În acest sens, ne putem da seama că starea de bine de acasă influențează nu doar participarea școlară, ci și starea de bine de la școală și, implicit, rezultatele elevilor.

Educația pentru cultivarea potențialului creativ

Promovarea creativității ține de un efort continuu în sistemul de educație. Una dintre modalități se desfășoară prin Proiecte Erasmus, care permit o diversitate de forme de colaborare colegială între profesori, dobândirea de practici corecte prin schimburi de experiență. De exemplu, Everyday Creativity – Stimularea resurselor creative prin modele educaționale finlandeze, Manual pentru profesori (Tamás Péter Szabò (editor) & all, 2019, Editura Universității Jyväskylä), se referă la educația pentru cultivarea potențialului creativ practicată cu succes în Finlanda.

Curriculum-ul Național Fundamental Finlandez pentru Educația de Bază cu accentul pus pe cultura școlară și o abordare integratoare este centrat pe următoarele aspecte cheie: „implicarea activă a elevilor“, „deplinătatea sensului“, „bu­­curia învățării și a interacțiunii“, „fiecare elev este unic și are dreptul la o educație de o calitate de nivel înalt“, „integrarea și dialogul dintre subiecte de studiu“ și „evaluare pentru învățare și evaluarea ca învățare“ (https://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/project-result-content/f6d37164-5038-4c3a-ac2d-7df1711e4d08/Spektrum_2019_Everyday_Creativity_HANDBOOK___RO_web.pdf, pag. 8).

Toate acestea ne permit să ne gândim la un model organic, iar nu la unul rigid, mecanicist în educația creativității. Aceasta înseamnă o creativitate integrată, firească, parte a tuturor disciplinelor de studiu. Școala ar trebui astfel organizată încât întreg mediul să fie unul elevat cultural și stimulativ pentru actualizarea potențialului copiilor. Celor care lucrează în învățământ le este adesea recomandat să se preocupe de cultivarea unor relații pozitive, de încredere, care să susțină deschiderea elevilor spre cunoaștere, precum și spre exprimare creativă. Profesorii pot urmări să își dezvolte abordări personalizate de predare, să își asume forme de interacțiune educațională inovative, care să stimuleze curiozitatea elevilor. La toate acestea se adaugă drept o componentă importantă modul în care se face evaluarea. În multe contexte școlare ce nu este evaluat ajunge să fie considerat ca fiind mai puțin important. Cum se va realiza evaluarea astfel încât să fie una productivă? Oare poate fi stimulată creativitatea, dar în același timp, elevii să fie evaluați prin teste standardizate?

Important este că, prin adăugarea componentei referitoare la creativitate, testarea PISA 2022 a făcut vizibilă public importanța educației în dezvoltarea po­tențialului elevilor, a abilităților lor creative, precum și pentru învățarea unor mo­dalități de înțelegere a culturii profunde.

„Creativitatea a determinat inovarea în cultura și societatea umană timp de milenii – de la științe și tehnologie, la fi­­losofie, arte și științe umaniste. Un obiectiv fundamental al educației este acela de a facilita dezvoltarea competențelor de care au nevoie elevii pentru a reuși în viață și în societate, atât pentru bunăstarea proprie, cât și pentru cea colectivă (OECD, 2018[1])“ (Gândire creativă itemi publici set complet, Dincolo de rutină/Gândirea creativă în educație, pag. 3).

La nivelul simțului comun, dar și al practicilor pedagogice, este acceptată ideea conform căreia dezvoltarea gândirii creative a ajuns o necesitate a lumii contemporane, dat fiind ritmul accelerat al schimbărilor în viața socială, în general, și a dinamicii de pe piața forței de muncă, în mod special. Dar gândirea creativă de­termină consecințe semnificative și la nivelul vieții cotidiene private. Nu ne dorim ca tinerele generații să fie creative doar pentru a face față provocărilor lumii în care vor trăi, ci mai ales pentru a da semnificații profund umane acelei lumi și, astfel, de a cunoaște o stare subiectivă de calitate. Starea de bine poate fi obținută prin conjugarea multor factori care țin de mediul în parametrii ecologici, de un tip de bunăstare economico-financiară generală, dar și de receptivitatea culturală, implicit de creativitate.

În educație, gândirea creativă „sprijină învățarea, rezolvarea problemelor și abilitățile metacognitive prin explorare și descoperire, ajutându-i pe elevi să interpreteze informațiile într-o manieră semnificativă la nivel personal“ (pag. 3).

Idealul educativ ar însemna promovarea unei culturi a creativității.

În anul 2003, Ken Robinson a fost înnobilat pentru serviciile aduse educa­ției și artelor de către Regina Elisabeta a II-a. Sir Ken Robinson afirma: „Creativitatea este cel mai de preț dar al inteligenței umane“ (Robinson, 2011, pag. 3). Da, Sir, aveți perfectă dreptate.

Prof. dr. Cristina ȘTEFAN – Colegiul Național Spiru Haret, București

Articol publicat în nr. 55-56-57 al revistei Tribuna Învățământului