EDUCAŢIA PENTRU CULTURĂ GENERALĂ O DATORIE FUNDAMENTALĂ, DE LA CARE ŞCOALA ROMÂNEASCĂ NU TREBUIE SĂ ABDICE

Cultura şi învăţătura de carte merg mână-n mână; aproape sunt sinonime. Şcoala este prin excelenţă locul în care se pun bazele a ceea ce ne-am obişnuit să numim cultura generală. Pentru o mare parte a populaţiei, şcoala rămâne singurul loc de tangenţă, într-o măsură, cu valori şi produse ale culturii, cu o atmosferă care să poată fi numită culturală şi care, de multe ori, chiar este aşa. Porniţi în viaţă cu obligaţii, necazuri, acumulări şi pierderi, câţi oameni se mai întorc spre cultură, spre un plus de cunoaştere, de învăţătură? Formarea pe tot parcursul vieţii, accesul la carte în sens larg rămân formule bine încadrate în corectitudinea mereu necesară, de la o vreme putând fi recunoscute în ceea ce se cheamă dezvoltare personală. Cultura ca formă de educaţie şi educaţia cu ajutorul culturii rămân mai ales în zona amânării pentru vremuri mai bune. Altfel spus, educaţia şi cultura suferă, iar suferinţa şi-o alimentează reciproc. Efectele se văd în societate, în viaţa de fiecare zi.
Poziţie bună în UE ca pondere a tinerilor angajaţi în cultură
Strâns legată de educare şi formare, dezvoltarea culturală (cu valorificarea profesională şi creativă de rigoare) face obiectul raportului referitor la situaţia culturii în ţările membre ale Uniunii Europene la nivelul anului 2015, lansat public recent de Oficiul European de Statistică – Eurostat. Din perspectivă educaţională, raportul permite înţelegerea felului în care este accesată la noi cultura, precum şi a modului cum formarea în domeniu este potenţată pentru necesara punere în operă a acumulării, sub aspect profesional, economic, social.
Febrilitatea (de fapt, automatismul) căutării dovezilor, în situaţii statistice integrator-evaluative de genul actualului raport, potrivit căruia „suntem ultimii“ sub diverse aspecte, a făcut să treacă neobser­vată o situaţie cel puţin încurajatoare, susţinută cu cifre: ne situăm pe o poziţie bună – locul cinci – între ţările Uniunii Europene ca pondere în totalul populaţiei a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani implicate în activităţi din domeniul cultural: aproximativ 22%. Mai mult, media gradului de angajare a tinerilor în cultură este peste procentajul general reprezentat de tineri în totalul salariaţilor de la noi. Aşadar, în domeniul cultural se regăsesc, într-o proporţie peste medie, absolvenţi de şcoală din cele mai noi promoţii, precum şi viitori absolvenţi, actualmente aflaţi în formare. De altfel, este de remarcat că, din 2011 până în 2015, a crescut numărul persoanelor care lucrează în domeniul cultural: de la 92 000 la 100 000, reprezentând 1,1% din totalul forţei de muncă din ţara noastră. Creşterea poate fi pusă pe seama „producţiei“ sistemului nostru de învăţământ specializat sau, în orice caz, cu perspectivă spre zona culturală.
Poziţia solidă a deschiderii pe care şcoala noastră se vede că o dă spre cultură, în pofida aparenţelor şi judecăţilor sub semnul primei impresii, este susţinută şi de o altă perspectivă a raportului furnizat de Eurostat: ponderea tinerilor angajaţi în activităţi de cultură la noi este pe acelaşi plan cu angajamentele în cultură ale tinerilor din Olanda şi Marea Britanie, ţări care deţin pe ansamblu supremaţia în ceea ce priveşte gradul de încadrare în activităţi culturale din totalul populaţiei. Altfel, România are un nivel dezolant de scăzut al angajaţilor în profil cultural: numai 1,2% din totalul angajaţilor din anul 2015. Ponderea nu este doar ultima din Europa la acest capitol, ci şi departe de cea a ţărilor situate imediat deasupra locului ocupat de noi: Slovacia, Grecia, Bulgaria, Portugalia (peste 2%), cărora li se adaugă ţări din afara UE, Fosta Republică Iugosalvă a Macedoniei şi Turcia, cu acelaşi nivel al angajării în cultură de circa 2%. Cea mai mare parte a populaţiei angajată în cultură se înregistrează în Islanda (peste 5%) şi, din spaţiul UE, în Luxemburg (4,4%) şi, cu aproximativ 4%, în Danemarca, Estonia, Suedia, Finlanda, Olanda, Marea Britanie. Deloc întâmplător, acestea sunt ţările atestate a avea nivelurile cele mai ridicate ale propriilor sisteme educaţionale de pe continentul nostru.
Educaţia şi cultura care se alimentează reciproc sub aspectul performanţei profesionale sunt argumentate şi de ponderea angajaţilor cu studii superioare: peste 60% în plan european, în timp ce media absolvenţilor de învăţământ terţiar la nivelul întregului personal lucrător din economia europeană este de 33%.
Suferinţele culturii generale
Nivelul ridicat de educaţie şi de formare caracteristic absolvenţilor noştri care se orientează profesional către profilul cultural contrastează cu suferinţa generalizată a culturalizării maselor care populează şcolile, liceele şi universităţile României de azi.
O altă sursă de date statistice, cu acelaşi domeniu de orientare şi cu acelaşi reper temporal – Barometrul de consum cultural 2015. Preferinţe, practici, tendinţe, realizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală –, relevă date îngrijorătoare privind nivelul de instruire şi, la urma urmei, de înţelegere asupra lumii al populaţiei de nivel mediu din ţara noastră. Asocierea cu şcoala, cu prezenţa sau, mai degrabă, absenţa urmelor frecventării acesteia, vine de la sine. Pe cât de relevant, pe atât de trist este rezultatul indicatorului privind lectura: într-un an, 38% dintre cei chestionaţi la nivel naţional nu au citit nici măcar o carte, iar 21% au citit „o dată, de două ori“; doar 12% au declarat că citesc săptămânal cărţi, 7% au declarat că citesc zilnic, dar sub o oră, 5% citesc între una şi trei ore, iar numai 3% citesc peste trei ore pe zi.
Cartea (lectura) ca etalon al trecerii cu folos prin şcoală este pusă cel mai des în contrast cu ceea ce generic intră în categoria „ecran“ (televizor, calculator, tabletă, telefon), sentinţa simplistă fiind redusă la formule cum ar fi „moartea tiparului“, „generaţiile care nu mai ştiu să citească“ etc. Rare sunt asocierile şcolarităţii precare cu o veritabilă „sălbăticie“ faţă de forme ale socializării prin acte de cultură. Potrivit aceluiaşi Barometru de consum cultural, doar 16% dintre respondenţi merg des la activităţi culturale în spaţiul public şi numai 6%, foarte des. Fără a dispreţui tipul şi conţinutul activităţilor astfel invocate, ponderea tipologică este de natură să îngrijoreze sub aspectul rezultatului lor educativ-formativ, mai ales ţinând seama de rolul tot mai crescut atribuit educaţiei informale: cele mai frecventate sunt sărbătorile locale (31% dintre respondenţi, cu o participare de o dată la patru-şase luni sau mai des), mersul la cinema (28%), la spectacole de divertisment (22%) şi doar în ultimă instanţă la teatru (17%). Pozitiv – inclusiv ca dovadă că, dincolo de impresii, şcoala îşi face datoria în bună măsură – este că ponderea tinerilor de 14-30 de ani este net superioară statisticii de ansamblu pe categorii de forme culturale: elevii şi studenţii chestionaţi frecventează cinematograful în proporţie de 71%, teatrul – 49%, muzeele şi expoziţiile – 48%, bibliotecile – 35%, filarmonicile – 14%, opera – 11%. Formarea şi informarea prin şi despre cultură se dovedesc astfel a fi cerinţe reale din partea generaţiei tinere, iar şcoala noastră de toate gradele e bine să le susţină prin orientarea către valori autentice.
F. IONESCU