Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu se află la primul mandat de edil și mărturisește că vrea să continue, să candideze pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Bacău, pentru că, spune el, în ceea ce îl privește, nu există un set de priorități, pentru el toate sunt importante și este foarte motivat să meargă mai departe. Primarul Viziteu acordă o atenție specială Educației, experiența traumatizantă a pandemiei făcându-l să se gândească la necesitatea digitalizării unităților de învățământ din Bacău, ceea ce a și făcut. În calitate de primar, accentuează, a avut multe de reparat, de refăcut și de regândit la nivel de municipalitate. Se află acum în plin an electoral și vrea să rămână la primărie pentru că „Bacăul a fost abandonat din punctul de vedere al investițiilor din 2015 până în 2020“. Urmează un interviu în care primarul Municipiului Bacău încearcă să arate cât de importanți sunt, pentru el, cetățenii orașului, copiii, educația, viitorul.
Stimate domnule primar, au trecut deja primele luni din an. Cu ce probleme s-a confruntat, din luna ianuarie până acum, instituția pe care o conduceți?
Aș putea spune că am intrat în 2024 cu o listă de obiective fixate încă din 2023, pentru că sunt câteva proiecte europene de încheiat pe parcursul acestui an și ne-am concentrat atenția asupra lor. Vorbesc despre închiderea unor proiecte de piste de biciclete – de exemplu Aeroport-Centru, semicircular Mioriției, strada Prieteniei – modernizare pe model home-zone, Hub Orizont. Modernizarea Spitalului de Pneumoftiziologie s-a încheiat cu succes spre finalul anului trecut. Acolo unde a fost posibil, am încercat ca lucrările să se desfășoare în continuare, în ciuda temperaturilor foarte scăzute. Sistemul de management de trafic, ultimele stații de autobuz care se modernizează, Piațeta Gării și traseul de biciclete aferent, pasarela și Traseul tineretului și coridorul Centru – Șerbănești sunt proiecte care se încheie în acest an și, la fel ca și în cazul celorlalte, le voi urmări îndeaproape. În paralel, am demarat campania de curățenie a orașului. La solicitarea băcăuanilor, intervenim acolo unde unii s-au pus stăpâni pe spațiul public, cu tot felul de grădini sau adăposturi improvizate. Eu cred că oamenii doresc să se bucure de verdeață și să aibă lumină și de aceea, în mai multe cartiere, facem acest lucru.
Cu resursele financiare pentru aceste obiective cum stați?
Probabil cea mai mare dificultate a acestui an este gestionarea bugetului. Cu atâtea investiții în derulare și cu nevoia de a mai face multe, faptul că alocările financiare de la buget au fost mai mult decât modeste ne împiedică să accelerăm proiectele de investiții. Sunt îngrijorat și de povara tot mai mare a prețurilor asupra băcăuanilor, de aceea, pe lângă grija față de banii publici, anul acesta vom avea măsuri pentru de sprijin pentru pensionarii noștri, pentru familiile cu mulți copii și pentru persoanele defavorizate.
Bugetul alocat de administrația publică locală pentru școlile din Bacău s-a triplat în ultimii ani
Ce face Primăria Municipiului Bacău pentru Educație? Cât de important e pentru municipalitate acest sector?
Evident, Educația a fost una dintre priorități de la preluarea mandatului. Și eu am două fete la școală, știu cu ce lipsuri se confruntă sau, mai bine zis, se confruntau elevii și cadrele didactice, pentru că într-o unitate de învățământ sunt multe persoane, de la elevi, la personalul administrativ și de întreținere. Bugetul alocat de administrația publică locală pentru școlile din Bacău s-a triplat în ultimii ani. Este o dovadă clară a prioritizării Educației și a angajamentului meu față de familii și față de copii. De la puțin peste 10 milioane de lei în anul 2020, s-a ajuns la aproape 31 de milioane în 2023 alocați școlilor și grădinițelor. Am făcut investiții, de tipul modernizării cantinelor școlare de la grădinițe, investiții poate nu extrem de vizibile, dar extrem de importante. Au fost și alte proiecte majore – cu 500 de mii de euro am ridicat un nou corp de clădire la Colegiul de Telecomunicații NV Karpen, se finalizează și anveloparea și modernizarea Liceului Grigore Antipa, iar anul acesta va începe, cu fonduri alocate prin PNRR, modernizarea Colegiului Vasile Alecsandri. La capitolul creșe, încheiem prin bugetul local modernizarea Creșei 3 și ar trebui să înceapă lucrările la creșa din Șerbănești, cu fonduri prin PNRR, un proiect al Ministerului Dezvoltării. În concluzie, educația nu este doar importantă, ci și esențială pentru viitorul comunității noastre, dar ea nu se poate susține cu bani de la părinți, ci este datoria primăriei să facă investiții pentru confortul și siguranța preșcolarilor și elevilor.
Cu bani de la Uniunea Europeană, am achiziționat table electronice, laptopuri, tablete, routere, videoproiectoare și camere web pentru 734 de clase
În 2022 ați început un proiect important pentru învățământul preuniversitar – „Educație digitală în învățământul preuniversitar din Municipiul Bacău“. Concret, în ce a constat acest ambițios proiect și de ce este important pentru dumneavoastră, domnule primar?
Debutul mandatului meu a fost, din păcate, marcat de pandemia de coronavirus. Am încercat să o transformăm într-o oportunitate. Acest proiect, finanțat cu fonduri europene, a însemnat dotarea școlilor din municipiu cum poate altfel, din bugetul local, nu am fi avut resurse. Însă cu banii de la Uniunea Europeană (și este doar un exemplu de ce poate face UE concret pentru noi) – 4 milioane de euro – am achiziționat table electronice, laptopuri, tablete (4.267), routere, videoproiectoare și camere web pentru 734 de clase. Aceste investiții sunt back-up-ul pentru orice situație în care școala ar trebui să se facă de acasă și, în același timp, ușurează mult și activitatea cadrelor didactice la clasă. Sper ca anul acesta, prin proiectul câștigat la Ministerul Educației, să aducem și a doua componentă, adică mobilier, echipamente pentru laboratoarele de informatică, dotări pentru laboratoare de chimie și pentru laboratoare multidisciplinare, pentru cabinete școlare, cabinete de asistență psihopedagogică și săli de sport, în valoare de 8,6 milioane de euro. Am semnat contractul în vara anului trecut, ne vom strădui să avem toate procedurile îndeplinite anul acesta.
Educație și familie, două concepte care se întrepătrund și care se influențează reciproc. Se implică primăria în ajutorarea familiilor nevoiașe? Cum îi susține pe copiii care provin din aceste familii? Vorbiți-ne despre proiectele pe care le derulați în acest sens.
Prin Direcția de Asistență Socială oferim zilnic o masă pentru 50 de familii nevoiașe. Înseamnă puțin în raport cu nevoile, sunt conștient și de aceea mă voi gândi la un plan mai amplu pentru 2024.
Am identificat cei mai vulnerabili copii și familiile lor, reușind prin acest centru să oferim servicii integrate de bază
Există programe care vizează incluziunea școlară a copiilor provenind din medii defavorizate? Ce face primăria, ce faceți dumneavoastră pentru scăderea nivelului de abandon școlar?
În 2022 și în 2023 am avut în implementare, alături de UNICEF, proiectul „Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România“. Parteneriatul a pus bazele dezvoltării unui centru de servicii comunitare integrate (CCI) în Municipiul Bacău și ne-a permis participarea la inițiativa „Localități prietene ale copiilor“. Alți parteneri au fost Consiliul Județean Bacău, alături de Municipiul Moinești, Comuna Colonești, Comuna Corbasca. Am creat acest centru de servicii, unde avem acum specialiști cooptați, precum și un număr de servicii sociale pentru beneficiarii din proiect: copii și familii defavorizate. Valoarea proiectului este de 1,7 milioane de lei și este finanțat prin Mecanismul Norvegian și al Spațiului Economic European. Am identificat, prin intermediul Direcției de Asistență Socială, cei mai vulnerabili copii și familiile lor, reușind prin acest centru să le oferim servicii integrate de bază: servicii medicale de kinetoterapie, logopedie, asistență psihologică și consiliere pentru familii. Scopul final este de a influența politicile și legile naționale care vizează serviciile comunitare integrate pentru a ne asigura că acestea sunt bazate pe evidență, sunt echitabile și sunt însoțite de bugete corespunzătoare pentru a fi implementate. Am avut nenumărate evenimente. Printre ele aș menționa, de exemplu, „Fall for Art“, un eveniment organizat la Insula de Agrement, care a inclus concerte, un concurs de fotografie, spectacole de teatru. Este doar un exemplu, pe lângă înființarea Consiliului Local al Copiilor, un for important prin care îi ascult pe copii, cu ideile lor pentru oraș!
Soluție pentru transportul elevilor
Pentru transportul elevilor ce face primăria?
Traversăm o perioadă delicată, ne uităm la inflația galopantă, încercând să ținem pasul. Pentru cei care au copii, acest lucru nu este simplu. De la -începutul acestui an, am decis introducerea a trei autobuze școlare, din trei cartiere: Gherăiești, Șerbănești și Izvoare, de unde accesul către școli și licee era mai dificil și se făcea preponderent cu mașina personală. Pentru a mai lua din această povară de pe umerii părinților, precum și pentru a descongestiona traficul între 7 și 8 -dimineața, am introdus din ianuarie aceste trei trasee gratuite, cu plecare la 7.10 din stațiile de pornire și cu mai multe opriri, până în jurul anumitor unități de învățământ. În paralel, pentru cei care vin din diverse cartiere, mai aproape de liniile de transport deja funcționale, există posibilitatea de a circula în baza abonamentelor subvenționate de primărie. Chiar vreau să încurajez deplasarea cu autobuzul. Sper ca anul acesta să modernizăm și -mijloacele de transport și așa să facem atractiv mersul cu autobuzul. Va fi, în viitor, mai ieftin, eficient și vom avea aceleași condiții, sper, ca și cu mașina personală. Ce câștigăm pe termen lung, cu toții? Mai puține mașini în trafic, mai puțină poluare și cumva, mai puțini nervi și mai mult timp.
Majoritatea școlilor din Municipiul Bacău au autorizație de funcționare
Să vorbim și despre infrastructura școlară. Care este starea acesteia? Mai există școli fără autorizații de funcționare în municipiu?
Majoritatea școlilor din Municipiul Bacău au autorizație de funcționare. Pentru celelalte unități, am luat legătura cu directorii și ei au ca principală misiune să prioritizeze orice investiție care va conduce la obținerea autorizației. Anul acesta vor pune accent pe lucrările de creștere a gradului de siguranță în școli și de eficientizare a rețelelor electrice și de încălzire. Am spus și anterior, aceste tipuri de lucrări, care poate nu se văd, sunt mai importante pentru că ele au legătură cu siguranța elevilor. De multe ori, ei petrec și câte 8 ore în școală. Trebuie să aibă acces la utilități, să poată învăța, să fie în siguranță în orice moment. Este ceea ce dorește fiecare părinte și ce trebuie să livreze școala și primăria.
Pentru eurosceptici, e de reamintit că apartenența la Uniunea Europeană înseamnă modernizare, progres
Câți bani europeni s-au investit și se investesc în modernizarea unităților de învățământ din Municipiul Bacău?
Am enumerat deja fondurile europene pentru dotări cu echipamente. Anul trecut, cu fonduri europene am finanțat și reabilitarea termică a corpului principal la Colegiul NV Karpen și la Liceul Tehnologic Grigore Antipa – fiecare dintre proiecte în valoare de 1,8 milioane de euro. Elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Grigore Antipa vor beneficia și de două laboratoare noi de informatică, pe lângă cele de fizică și chimie, care vor fi reabilitate integral. Urmează proiectul de 8,6 milioane de euro pentru alte do-tări ale unităților de învățământ și, dacă totul decurge bine, reabilitarea Colegiului Vasile Alecsandri, cu 8 milioane de euro – bani din PNRR. Vreau să subliniez aceste lucruri – în ultimii doi ani s-a discutat intens dacă ne aduce sau nu vreun beneficiu această apartenență la Uniunea Europeană. Vă spun sincer, fără a avea acces la aceste fonduri europene, să ne gândim în ce orizont de timp ar fi fost realizabile astfel de proiecte. Să ne gândim că sunt clădiri ridicate acum 60-70 de ani, în care se învață. Banii de la Uniunea Europeană sunt ca o mină de aur. Spun asta și subliniez că pentru toate proiectele derulate, noi, Primăria, pu–nem din bugetul local o parte din sumă, dar aceasta este destul de mică raportat la ceea ce atragem. Așadar, accentuez pentru eurosceptici: apartenența la Uniunea Europeană înseamnă modernizare, progres.
Cum colaborați cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău?
Relația cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău este strict instituțională. Din păcate, aș fi vrut ca această instituție să fie independentă și orientată numai către apărarea intereselor elevilor și profesorilor. În Bacău, influența altor instituții, pe linie politică, dăunează scopului inspectoratului. Cred că dacă numirile în funcții s-ar face fără intervenția politică, atunci orice colaborare ar fi strict despre obiective, și nu despre cum am putea dăuna imaginii unui politician.
Despre spațiile de joacă, de recreere pentru copii, pentru băcăuani, în general, ce ne puteți spune?
Vă pot spune că mai avem de lucru până să ajungem acolo unde ne-am propus la acest capitol, dar suntem pe drumul cel bun. Avem un plan clar pentru modernizarea tuturor locurilor de joacă din oraș. S-au realizat studiile de fezabilitate pentru toate, iar o parte au fost deja modernizate, altele sunt în lucru acum. Un aspect de noutate este includerea unor elemente accesibile copiilor cu dizabilități în locurile de joacă mari din oraș. Mai mult, pentru a crește numărul de locuri de joacă, în zonele în care am demolat garaje și am modernizat spațiul public, am inclus câte un mic astfel de loc, alături de zone de socializare. Și la capitolul curți de școală avem planuri mari. Vrem să eliminăm tot ce înseamnă plăci de beton, gri, precum și spații nefolosite. Am contractat realizarea de studii pentru toate curțile de școli și, cu puțin noroc, vom începe în primăvară lucrările în două astfel de curți. Vrem să le transformăm nu doar în spații mai prietenoase cu copiii, ci și în locuri de joacă și de socializare pentru locuitorii cartierelor în care sunt amplasate, acum că avem o legislație care ne obligă să descuiem porțile curților de școli după orele de curs.
Creșele și grădinițele sunt suficiente în Bacău?
Pentru un municipiu care pierde anual tineri, familii care aleg să plece în străinătate pentru a câștiga mai bine, ne-am dori să crească natalitatea. La acest moment, oferta de grădinițe private ajută la acoperirea nevoilor de locuri în grădinițe. Și aici există o ciclicitate. Sunt ani în care sunt mai mulți copii cu vârste de intrare în colectivitate, sunt alți ani în care se fac grupe mai mici. Cum spuneam, faptul că tinerele familii nu mai fac atât de mulți copii ar trebui să reprezinte o îngrijorare și să avem niște politici de stat pentru încurajarea natalității. Pe partea de creșe, deși acestea nu mai aparțin de municipalitate, știu că sunt anual mai multe cereri decât locuri. Sper ca anul acesta să se mai dilueze din acest decalaj, dacă Ministerul Dezvoltării va finaliza și creșa din Șerbănești, cu 110 locuri. Existența unei creșe în acest mare cartier va mai reduce din presiunea asupra unităților din oraș, dacă părinții îi vor duce pe copii mai aproape de casă.
Numai în 2023, am alocat 100 de burse de performanță, peste 4.000 de burse de merit, peste 1.100 de burse de studiu și peste 2.300 de burse de ajutor social
Susținerea performanței în școlile din Bacău se află pe agenda de lucru a Primăriei?
Da, am alocat anual bursele școlare elevilor, așa cum au fost prevăzute în legislație. Numai în 2023, am alocat circa 100 de burse de performanță, peste 4.000 de burse de merit, peste 1.100 de burse de studiu și peste 2.300 de burse de ajutor social. Efortul bugetar a fost semnificativ. Consider că am respectat legislația, drepturile elevilor și, dacă acest lucru a stimulat și mai mult performanța școlară, atunci a fost o investiție pentru viitor. Așa cum știți, banii pentru bursele elevilor în 2023-2024 sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, primăriile fiind eliminate din lanțul birocratic. Dacă apar probleme, și noi putem interveni. Totodată, în ultimii doi ani, am reluat Gala Învățământului, un eveniment drag comunității, prin care recunoaștem meritele elevilor care au obținut premii la olimpiade și diverse concursuri școlare. Anual, i-am recompensat și pe elevii de nota 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, pentru a le arăta și celorlalți elevi că apreciem și încurajăm performanța. Suplimentar, organizăm și Gala Sportului, din aceleași raționamente, pentru a le arăta tuturor ce minunați sunt copiii băcăuanilor și ce pot realiza dacă sunt ambițioși.
Cred că am reușit în acești ani să încetățenesc această idee a dialogului
Ce loc și-au găsit educația, școala pe agenda dumneavoastră electorală? Dar pe cea de edil în funcție?
Nu văd de ce ar trebui ca Educația să fie pe agenda electorală. Ar trebui să fie pe agenda întregii comunități. Preocuparea pentru cum ne creștem copiii, cum îi pregătim pentru viitor, pentru o meserie, sunt lucruri despre care trebuie să vorbim deschis, apăsat, cât mai des posibil. Am căutat mereu dialogul și de aceea, în fiecare an de când sunt primar, am făcut apel public pentru a avea reprezentanții mei în consiliile de administrație ale școlilor. Cetățeni informați, părinții copiilor, ei sunt cei care trebuie să stea la aceeași masă cu directorii de școli și să spună ce este oportun pentru copii, care sunt prioritățile, cum putem prioritiza anumite lucruri urgente. Cred că am reușit în anii mandatului meu să încetățenesc această idee a dialogului. Am auzit deseori spunându-se „școala cere de la noi“ sau „primăria nu ne-a dat“; am vrut să spun stop! Numai cine nu a solicitat bani de investiții nu a primit! În rest, evident, în funcție și de cât de gospodar sau interesat a fost un director, unele lucruri s-au făcut și altele nu! De aceea, reiau, Educația nu e de agendă electorală, este despre prezent și viitor, deci este obligatorie în orice discuție.
Am creat și obiceiul ca toate ședințele de consiliu local să fie transmise online
Pe pagina oficială a instituției pe care o conduceți scrie că Primăria Municipiului Bacău „are ca obiectiv oferirea de servicii de înaltă calitate beneficiarilor săi și implementarea unei abordări moderne, transparente, inovatoare și responsabile în administrația publică locală“. Ați reușit acest lucru în mandatul de primar care, iată, se apropie de final?
Da, transparența am implementat-o solicitând tuturor instituțiilor din subordinea municipalității Bacău să publice cheltuielile și același lucru îl facem și noi. Am promovat chiar o hotărâre de consiliu local în acest sens. Cât privește calitatea serviciilor sau accesibilizarea lor, cred că băcăuanii sunt mai obișnuiți acum să facă petiții online, pe site-ul primăriei, dar și pe aplicația Primăria Bacău. O bună parte a serviciilor se pot accesa online. Acest lucru este valabil și pentru persoanele juridice. Cred că modernizarea ține și de cât de repede poți soluționa o problemă în raport cu autoritatea publică locală. De anul acesta, primăria s-a mutat într-un alt sediu, mai potrivit pentru activitatea sa, iar treptat o parte dintre serviciile care funcționează în alte spații se vor muta în același loc, din același raționament: ușurarea interacțiunii cu cetățenii și chestiuni legate de eficientizarea cheltuielilor. Eu, personal, le răspund oamenilor care mă interpelează. Petrec destul de mult răspunzând comentariilor pe paginile mele de socializare, din timpul personal, pentru a mă asigura că se înțelege corect un demers al meu sau o inițiativă. Am creat obiceiul ca toate ședințele de consiliu local să fie transmise online, iar oamenii văd și comentează în timp real deciziile pe care le iau consilierii locali. Așa văd, nemijlocit, cum votează oamenii pe care i-au trimis prin vot în consiliu. Este tot o dovadă a transparenței. Dacă faceți referire la serviciile publice, atunci pot să vă spun că ne străduim să fie cât mai calitative. I-am sprijinit pe colegii de la Serviciul Municipal de Utilități Publice aducând utilaje care să îi ajute la curățenie sau deszăpezire. Am modernizat iluminatul public și cred că aici este important de subliniat economia care se face la facturi, prin înlocuirea lămpilor. Da, avem acum un disconfort temporar cauzat de multiplele șantiere, dar vă asigur că am urmărit și urmăresc aceste lucrări ca să fie cât mai puțin deranj pentru cetățeni.
Vreau să încheiem proiectele europene și cred că direcția am setat-o pentru viitor
Din tot ce v-ați propus, cât ați reușit să faceți? Ce ar mai rămâne de făcut?
Bacăul a fost abandonat din punctul de vedere al investițiilor din 2015 până în 2020. Proiectele scrise pe vremea fostei administrații au fost în mare parte greșite, subdimensionate sau situate la costuri care s-au dublat, când au ajuns la implementare. A trebuit să le refacem pentru a fi gata de implementat și ca să nu pierdem banii europeni. Nici eu nu m-am așteptat la această situație. În primii doi ani de mandat, în loc să mă preocup de ceea ce mi-am propus, am avut de gestionat și o pandemie, cu numeroase restricții, inclusiv în ceea ce privește etapele de contractare a proiectelor de modernizare. Apoi, a izbucnit conflictul din Ucraina, iar piața construcțiilor a suferit major, în sensul că prețurile pur și simplu au sărit în aer. Toate au cauzat întârzieri la începerea proiectelor. A trebuit să reluăm unele licitații și de 4 ori, ca să înțeleagă constructorii că sunt bine primiți în oraș, că suntem serioși și avem și un preț competitiv pentru lucrarea pe care o prestează. În același timp, au apărut noi oportunități de a trage bani din fondurile PNRR pentru dotarea școlilor, pentru mijloace de transport în comun nepoluante, platforme de colectare deșeuri, modernizarea Colegiului Vasile Alecsandri. Aceste proiecte s-au scris foarte repede și înseamnă timp alocat pentru a profita de niște oportunități care au apărut rapid. Mă bucur că am avut aceste șanse, iar asta s-a tradus în a amâna poate unele lucruri pe care le aveam în minte când am candidat. Pentru unele proiecte majore, precum renovarea stadionului (un proiect de suflet pentru băcăuani), am făcut pași necesari – studiul de fezabilitate, PUZ și, fiindcă valoarea este mare pentru bugetul local, am cerut sprijin Companiei Naționale de Investiții. În fața unui buget incert, se pare că CNI nu știe dacă va mai aproba astfel de proiecte. Situația apărută mă pune în situația de a căuta soluții alternative pentru a-mi îndeplini această promisiune. Vreau să mai punctez un lucru: ca primar, depinzi de votul consilierilor locali. Dacă, în primii ani, inițiativele mele au avut succes pentru că s-a tratat totul administrativ, pe măsură ce se apropie campania electorală, întâmpin dificultăți în continuarea unor inițiative extrem de bine primite de cetățeni. Iau drept exemplu demolarea garajelor, un proiect așteptat de băcăuani, dar care s-a oprit din lipsa votului consilierilor PSD, PP-USL și PER. Din același motiv, nici ceea ce mi-am propus să pun în locul garajelor, adică o regenerare urbană – locuri de joacă, locuri de parcare, rețele de utilități și iluminat, noi platforme de colectare a deșeurilor, spații pentru pensionari și iubitorii de sport –, nu a mai trecut de votul consilierilor. Am câteva proiecte blocate de peste un an de zile! Îmi pare rău pentru cetățenii care așteaptă ca noi să ne facem treaba, nu politică! Sunt multe de făcut, vreau să încheiem proiectele europene și cred că direcția am setat-o pentru viitor – modernizarea celor mai importante parcuri din Bacău, faleza de la Insula de Agrement.
Toate pentru mine sunt importante și sunt foarte motivat să le duc mai departe
Înseamnă că veți candida pentru un nou mandat de primar? Care ar fi primele trei obiective pe care vi le veți fixa pentru următorii patru ani?
Este evident că doresc să continui proiectele începute. Dacă este să mă refer la cele inițiate de mine, aș vrea să văd parcurile realizate, să văd primul utilaj la stadion, să văd echipamentele venite în școli și autobuzele electrice. Campusul dual, care va forma tinerii pentru piața muncii locale, proiect pentru care am primit finanțare chiar pe final de an, ar trebui să îl vedem realizat. Toate pentru mine sunt importante și sunt foarte motivat să le duc mai departe.
Interviu publicat în nr. 49-50 al revistei Tribuna Învățământului