Articolul propune termenul de „educație nouă“ pentru activitățile formale și informale desfășurate în cadrul școlii din momentul în care noua Lege a Învățământului a fost adoptată în luna iulie 2023 impunând schimbări atât la nivelul curriculumului, cât și la nivelul modalităților de raportare re­­lațională dintre elevi, profesori și părinți. Articolul se constituie ca o succintă analiză a primelor luni de adaptare a subiecților educației la noua formulă legislativă, pe de o parte, și aduce sugestii de optimizare a activităților considerate, pe de alta.

Educația este principala acțiune care modelează spiritul și sculptează creierul ființei umane, pregătindu-l pentru adaptarea la viață. Încă de la naștere, toate in­­fluențele din mediu care au o anumită intensitate și forță capabile să producă schimbări de durată în comportamentul omului reprezintă forme de educație prin care acesta învață să se exprime adecvat nișei sociale. Astfel s-ar putea diferenția între două tipuri de experiențe educative care contribuie la formarea ființei umane pe parcursul vieții: o educație naturală care provine din toate situațiile spontane în care atât subiecții, cât și contextul au o influență relevantă asupra schimbării comportamentale și o educație impusă prin forme instituționalizate prin care se urmărește în mod programat și sistematic modelarea cognitivă și atitudinală după un ideal educațional coerent și aliniat la ideile sociale și politice ale momentului.

Primul tip este o rezultantă a laturilor implicite ale societății care sunt subtile, dar au un impact semnificativ asupra vieții și exercită o forță puternică asupra ființei umane întrucât relevă aspecte ce țin la adaptarea activă la normele de conviețuire socială (norme de gen, norme de comportament, prejudecăți și strereotipuri, cultură organizațională, mediile de informare în masă ș.a.).

Al doilea tip reflectă laturile explicite ale societății rezultate din concepțiile științifice și sociale promovate de societate, cu o relevanță mai scăzută asupra schimbării atitudinale a ființei umane datorată caracterului ei extrinsec de obligativitate. Educația nouă promovată de Legea Educației promulgată în luna iulie a anului 2023 tinde să includă în sfera educației formale și instituționalizate din ce în ce mai multe laturi ale educației naturale, potențându-și astfel influența societății asupra modelării cognitive și comportamentale a tinerelor generații.

În contextul social în care părinții sunt ab­sorbiți de activitatea profesională in­tensă, noile tendințe pedagogice par a veni în sprijinul familiei prin suplinirea acesteia în partea de educație nonformală și plasarea acestui rol școlii care in­­troduce săptămâni alocate activităților recreative și de relaționare nonformală („Săptămâna Altfel“, „Săptămâna Verde“, reglementarea activităților extrașcolare ca formă de relaxare – art. 3, litera u, art. 29, al. 1, 6, 7, 8). Transferul către mediul școlar al sarcinilor educative corelate cu educația implicită ce are o influență mult mai mare asupra schimbării atitudinale a copiilor și care erau deunăzi asociate me­diului familial, investește instituția școlară atât cu o responsabilitate mare în ceea ce privește conținutul axiologic transmis, cât și cu un ascendent asupra elevilor care își dezvoltă un tip de atașament normativ prin care își asigură validarea socială prin aderarea la normele sociale și culturale promovate de comunitate. Astfel, școala devine unul dintre vectorii esențiali de modelare im­­plicită și explicită a tinerelor generații. Prin urmare, educația nouă potențează rolul profesorului de educator și formator de caractere. Din această perspectivă, dascălul trebuie să reprezinte acel reper axiologic, atitudinal care să transmită la nivel subliminal valorile promovate de educație prin propriul exemplu și să fie capabil să extragă din curriculum atât va­­loarea cognitivă a informației, cât și latura practic-aplicativă și forma­tivă, valorizându-le în cele din urmă în planul dezvoltării personale a elevilor. În noua educație, orice informație transmisă este asociată cu o abilitate care să ducă la un transfer de competențe în planul experiențial și la o valorizare în planul evoluției personale. Așadar, dacă s-ar putea reprezenta grafic modul cum sunt transmise cunoștințele, această viziune ar putea arăta astfel:

Profesorul devine astfel facilitator de învățare, formator de abilități și deprinderi, catalizator al motivației pentru studiu, educator de caractere, îndrumător al activităților nonformale, consilier pentru cazurile în care elevul solicită sprijin, mediator al comunicării dintre școală și familie, iar rolurile definite de activitățile pe care acesta trebuie să le îndeplinească se pot multiplica în funcție de situațiile particulare care apar. Pe lângă aceste aspecte, dascălul trebuie să aibă competențe în analiza cunoștințelor pe care le transmite pentru a identifica și extrage toate aspectele menționate mai sus. În plus, rolul cel mai dificil este cel de gestionare a disciplinei la clasă în timpul activităților pentru a crea climatul optim.

În anul scurs de la ultima acțiune grevistă a cadrelor didactice din mai 2023, în urma căreia s-au obținut măriri vizibile ale veniturilor nete, multe instituții de învățământ se confruntă cu dificultatea de a găsi cadre didactice care să predea la clase sau cu demisii ale acestora din posturi. Așadar, sistemul de educație se confruntă cu o situație paradoxală: cu toate că salariile de profesor sunt atractive, există puține solicitări în acest sens, numărul acestora fiind sub necesarul din școli. Discuțiile informale cu profesorii care decid să părăsească sistemul evidențiază câteva cauze ale acestui fenomen:

¬ multitudinea de roluri impuse prin legea nouă (art. 167, titlul III) tinde să ocupe timpul personal al profesorilor prin pregătirea pe care aceștia trebuie să o facă pentru activitățile zilnice, pe de o parte, și încărcarea sarcinilor cadrelor didactice de la clasă, pe de alta;

¬ dificultatea de a gestiona disciplina la clase pentru a crea un mediu optim.

Prima cauză menționată evidențiază mai multe fațete ale fenomenului. Pentru novicii care accesează pentru prima dată orele la catedră, insuficienta pregătire practică asigurată de universitățile unde s-au format nu le-a furnizat instrumente didactice de bază în abordarea activităților cu beneficiarii educației. În plus, cu­­noașterea scăzută a problemelor care pot apărea în cadrul orelor de curs îi pune pe profesorii debutanți în fața unor situații noi pe care nu știu cum să le gestioneze, iar acest lucru îi afectează în relația cu elevii în primul rând, apoi le scade încrederea în propriile capacități de a-și îndeplini sarcinile asumate, ducând în final la renunțare. Din această perspectivă, este necesar ca universitățile care formează cadre didactice să organizeze programe dedicate formării didactice de durată pentru studenți, prin care să aibă în vedere atât un număr de ore de asistență a acestora la ore predate de profesori cu experiență în domeniul respectiv, cât și un număr obligatoriu de teme predate de către studenți la clase diverse ca vârstă sub îndrumarea cadrelor didactice.

Pe lângă aceste sugestii, ar fi oportun ca la cursurile sau seminariile de didactică să fie discutate studii de caz aduse chiar de către studenți, în acest fel aceștia putând să învețe strategii de coping pentru rezolvarea problemelor și metodele de abordare creativă a tematicii disciplinelor, pe de o parte, și familiarizarea cu documentele școlare necesare și cu mo­dalitățile de elaborare a acestora, pe de alta. Cu siguranță, introducerea acestor programe de sine stătătoare în colaborare cu școli nu ar asigura debutanții pentru orice situație ar apărea în clasă, însă nivelul de cunoaștere și competență didactică ar fi altul și ar asigura o adaptare mai facilă a acestora la cazuistica de la clase.

A doua cauză menționată evidențiază câteva laturi care ar trebui considerate de către structurile de educație a adulților din sistem pentru a le aborda prin cursuri sau activități în acest sens: λ elemente ce țin de personalitatea profesorilor și λ elemente ce țin de competențele lor în abordarea situațiilor de management al clasei de elevi. Problemele care apar în relația dintre elevi și profesori pot activa anumite temeri, frustrări, blocaje, idei prevalente sau complexe pe care profesorii le prezintă, iar acest lucru facilitează proiecția personală asupra situației, interferând negativ cu abilitatea de a o rezolva adecvat. În scopul de a preîntâmpina astfel de situații care determină apariția blocajelor în comunicarea didactică, este necesar să fie puse la dispoziția cadrelor didactice programe de dezvoltare personală care să se deruleze în mod sistematic și regulat, prin care acestea să aibă oportunitatea să-și identifice aspectele de personalitate pe care doresc să le optimizeze și să le ofere sprijin în rezolvarea problemelor afective. Câștigul personal dobândit prin astfel de activități se va reflecta nu numai în optimizarea stării de bine a profesorilor, cât și în atitudinea și stilul de relaționare cu elevii lor. Un profesor rezilient, care se simte bine cu el însuși, va forma tineri capabili să se adapteze activ la provocările societății actuale.

Pe de altă parte, managementul disciplinei la clasă depinde foarte mult de cât de bine își cunoaște profesorul elevii, sau, mai concret, cât de bine știe dascălul ca­­racteristicile psihologice ale categoriei de vârstă căreia îi predă. Din această perspectivă, universitățile care formează studenți pentru cariera didactică ar trebui să colaboreze cu instituțiile de învăță­mânt preuniversitare pentru a elabora parteneriate prin care viitorii debutanți să beneficieze de seminarii susținute de către profesorii de liceu și gimnaziu, prin care să le fie prezentate cu ajutorul metodelor de tipul studiilor de caz particulatitățile psiho-­afective ale fiecărei vârste, pe de o parte, și o cazuistică specifică acestor eta­pe ontologice cu stiluri de coping adecvate, pe de alta. În plus, o colaborare cu Centrul Municipiului București de Re­surse și Asistență Educațională prin or­ganizarea de workshop-uri susținute de către profesorii consilieri cu experiență în do­meniu cu viitorii debuntanți ar pu­­tea oferi, pe lângă informații utile despre comportamentul și problemele caracteristice diferitelor vârste, și metode de intervenție la clasă în cazuri dificile de indisciplină.

Într-o societate care se schimbă ­într-un ritm rapid și impredictibil, cheia formării unor tinere generații capabile să se adapteze eficient la noutate este în priceperea profesorului care, prin măiestrie, curaj și determinare, dă inspirație pixului cu care elevul învață tainele lumii umane și viață cărții de pe bancă, fă­­când-o să-și găsească drumul spre mințile curioase și receptive ale copiilor și cale spre inimile lor deschise spre adevăr și frumos.

Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE

Articol publicat în nr. 53-54 al revistei Tribuna Învățământului