Educația românească se află în fața unui nou început. Ca în fiecare toamnă, școala și-a deschis porțile unui nou an școlar, care vine însoțit de noi provocări, priorități, așteptări și speranțe. Dar nu acest debut autumnal constituie marea provocare pe care o trăiește sistemul nostru educațional. Dincolo de ritualul calendaristic, un alt început bate la porțile învățământului: se deschide o nouă epocă în existența acestuia, generată de noile legi ale educației și de schimbările implicate de ele. Totul, sub egida Proiectului România Educată, care, ca viziune, anvergură și finalitate, are profilul unui Proiect de Țară.
Privind în realitatea educației, se naște, firesc, o întrebare esențială: Poate școala noastră de azi să susțină un proiect de asemenea complexitate în realizarea obiectivului său capital? O analiză lucidă relevă câteva elemente dominante, definitorii pentru situația actuală a învățământului românesc. Analfabetismul funcțional este un fenomen care-i afectează pe elevii noștri într-un număr alarmant, tinzând spre jumătate (peste 40%), și care, în mod constant, îi situează pe primul loc în Europa, într-un trist clasament al performanței negative. Profesia didactică parcurge o criză gravă, care nu dă semne de atenuare. Salariile la limita subzistenței și lipsa de perspective fac din catedră o carieră neatractivă. Absolvenții facultăților cu vocație spre învățământ exclud din aria scenariilor personale cariera didactică și aleg alte rute de evoluție. De aici, insuficiența personalului didactic calificat cu care se confruntă școlile și liceele de-a lungul și de-a latul țării, inclusiv colegii de prestigiu din București, și încă la materii fundamentale. În școlile de la țară, situația este și mai gravă… Cadrele didactice sunt tot mai demotivate din cauza salariilor mici, umilitoare față de importanța activității lor, care le determină un statut social marginal. În treacăt fie spus, sunt elevi la școlile „de fițe” care vin cu mai mulți bani în buzunar sau pe card decât salariul lunar al unui profesor debutant… Situația determină, în multe cazuri, resemnare, lipsă de interes și de implicare, absența preocupării pentru studiu continuu și perfecționare, transformând actul educațional în rutină și simulacru. Pe fondul crizei resurselor umane, pătrund în sistem persoane care nu întrunesc standardele meseriei și demnității de profesor, cu medii mici la Titularizare, suplinitori și suplinitori necalificați. A vorbi de calitate și performanță în astfel de condiții este pură utopie… Școala parcurge un declin continuu al calității și eficienței educației, întins pe ultimele decenii. Starea învățământului se reflectă, ca într-o oglindă, în nivelul de pregătire al elevilor: mulți dintre ei nu citesc, nu sunt atașați studiului și au, prin urmare, un orizont minimal al cunoașterii și culturii generale. Se adaugă scăderea disciplinei și a respectului, degradarea atmosferei și a conduitei, flagelul violenței și alte fenomene, care au un puternic impact negativ asupra stării școlii de azi. La nivelul învățământului superior, trebuie consemnat faptul că nicio universitate românească nu mai figurează în Clasamentul Shanghai, al celor mai bune 1000 de universități din lume… Deși lucrurile sunt discutabile din perspectiva criteriilor folosite în clasificare, absența noastră din ierarhie constituie un serios semnal de alarmă… Evaluând lucrurile prin prisma realității imediate a învățământului, ținta desemnată de Proiect se profilează într-un orizont îndepărtat…
Calea către România Educată o reprezintă educația de calitate, eficientă, performantă și competitivă. Cum ajungem să avem o astfel de educație? Aceasta-i întrebarea… Înainte de toate, este necesară o viziune clară asupra educației și rolului ei în societate, a scopului și obiectivelor sale și a evoluției proiectate întru atingerea acestora. Anilor de căutări, încercări și experimente sub egida „reformei educației”, proces desfășurat și tergiversat pe fondul instabilității politice și al politizării, cu rezultatele care se văd astăzi, le-a lipsit o viziune unitară, situată deasupra intereselor conjuncturale, care să dea un sens și o direcție schimbării și evoluției învățământului. Un Pact pentru Educație, schițat într-o guvernare anterioară, s-a dezintegrat rapid sub presiunea disensiunilor politice și a mentalității specifice… Astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie de o viziune care să concentreze toate energiile politice și sociale într-un proiect transpartinic dedicat modernizării educației. Dar, pentru a fi pusă în operă, viziunea are nevoie de voință politică, strategii și resurse, de acțiune fermă, coerentă și competentă pe termen mediu și lung. Altfel, rămâne doar o proiecție utopică. Proiectul actual și noua legislație coagulează o viziune a educației, plecând de la importanța acesteia în dezvoltarea țării. Procesul de reformă, pe fondul noilor legi, se află abia la început. Rămâne de văzut dacă se va bucura de coerență și continuitate în abordarea schimbării și a obiectivelor strategice și în viitor, având în vedere anul electoral care bate la ușă și tot ceea ce va urma.
Prioritatea absolută rămâne finanțarea adecvată a educației, în acord cu prevederile legii. Totul depinde de bani, totul gravitează în jurul lor, iar fără finanțe, orice viziune și orice proiect se prăbușesc precum un castel de cărți de joc. Prioritară (într-un demers format din priorități!) este reabilitarea profesiei didactice prin aducerea ei la un statut salarial decent, de nivel european. Depășirea crizei se poate face numai odată cu sporirea atractivității catedrei, prin condiții salariale corespunzătoare și perspective de dezvoltare în carieră. Profesorii sunt agenții calității în educație. Cu profesori nemotivați, lipsiți de interes și de implicare ori, mai rău, nepregătiți, slabi ori necalificați, poposiți în învățământ ca într-o haltă, în tranzit spre alte zări, nu se poate face calitate. Profesorii prost plătiți nu pot fi performanți… „No money, no quality”, cum zicea, mai demult, într-o dezbatere, un lider universitar, parafrazând un cântec celebru… Or, calitatea educației constituie punctul central al întregii schimbări. Salariile bune, atragerea absolvenților de valoare în învățământ, selecția riguroasă la intrarea în sistem, salarizarea diferențiată în funcție de rezultate, susținerea valorii și stimularea meritocrației sunt măsuri necesare și obligatorii pentru reforma calității în educație, cheia de boltă a întregului proces. Povestea banilor nu se oprește, desigur, la salarii. Educația are nevoie de finanțare în toate sectoarele: infrastructură, prin clădiri aduse la standardele civilizației de azi, în special în mediul rural, unde lucrurile sunt mult rămase în urmă, logistică, digitalizare, creșterea incluziunii, a echității și egalității de șanse, formarea continuă a cadrelor didactice, cu tot ce înseamnă aceasta: actualizarea permanentă a cunoștințelor de specialitate, a strategiilor didactice și pedagogice, alfabetizare și pregătire digitală, achiziția de cărți și materiale de studiu. Într-un cadru mai larg, dar cu impact direct asupra substanței și eficienței actului de învățământ, se profilează ca necesități, prin programe de anvergură, reducerea abandonului școlar, combaterea violenței și a comportamentelor deviante, reabilitarea disciplinei, respectului și atmosferei propice educației. O finanțare mult mai substanțială decât cea de acum, aflată la cote minime, este necesară, ca oxigenul și ca apa, învățământului superior, cu accent pe domeniul cercetării științifice. În Societatea Cunoașterii și în Era Digitală, cercetarea performantă este de neconceput fără o puternică susținere financiară. Fără cercetare de calitate, drumul universităților românești spre excelență și performanță este închis, perspectivele lor de evoluție și dezvoltare în spațiul învățământului superior și al cercetării sunt blocate. În același timp, un potențial de inteligență și creativitate real, al tinerilor implicați în educația și cercetarea academică, se irosește, se pierde ori se orientează spre universități, institute, companii din străinătate…
Educația românească se află la începutul unei epoci a existenței sale, configurate de noua legislație și de cadrul reformator al Proiectului România Educată. Premisele, viziunea, intențiile există, obiectivele și liniile de evoluție sunt conturate. Punctele slabe, elementele vulnerabile, lucrurile care comportă retușări și ajustări se pot corecta din mers… Elevii, cadrele didactice, părinții, studenții, profesorii și cercetătorii, toți cei implicați în educație, la toate nivelurile acesteia, așteaptă schimbarea reală, o schimbare de fond, care înseamnă o nouă șansă pentru fiecare și pentru toți, noi perspective de dezvoltare și evoluție. Esențial este ca factorii politici să conștientizeze rolul educației ca domeniu strategic al dezvoltării, să asume – dincolo de ideologii și orgolii de partid –, într-un act de conștiință, maturitate și determinare politică, importanța procesului și a momentului, să se solidarizeze în jurul proiectului de schimbare și să lucreze împreună, într-o amplă sinergie națională, pentru realizarea lui. Cruciale sunt voința, acțiunea și continuitatea politică în demersul de reformare și modernizare a educației românești, de edificare, prin calitate și eficiență, a unui sistem educațional performant și competitiv, la nivelul sistemelor avansate din Europa și din lume, în sensul strategic al educării României și al dezvoltării țării prin educație și cunoaștere, dincolo de orizontul anului 2024, privind mult mai departe, către viitor…
