Școala românească se află în fața unei noi provocări. Începe încă un an școlar, cu necunoscutele lui, cu problemele mai vechi și mai noi, cu un nou cadru legislativ și, evident, cu realitatea dură a școlii românești din multe zone ale țării, cu precădere din zona rurală. Noul an școlar începe, și de data aceasta, cu lucrări de modernizare și de reparații încă nefinalizate, cu clase (dacă nu școli întregi) de elevi relocate pentru ca șantierele să-și vadă nestingherite de cursul lor.

La toate acestea, se adaugă nesiguranța cu privire la începerea în bune condiții a noului an școlar. Premierul Marcel Ciolacu nu a reușit să transforme în realitate, ­într-un interval de timp decent, promisiunea precedentului șef al Executivului, Nicolae Ciucă, de a finaliza Legea salarizării până la 15 iulie, în vederea majorării veniturilor angajaților din învățământ.

Noul an școlar va fi împărțit, ca și precedentul, în cinci segmente de timp, va avea 36 de săptămâni de cursuri, cinci vacanțe școlare și mai multe noutăți pentru elevi. Finanțarea este cea pe care, deja, o știm: Educația beneficiază, în continuare, de unul dintre cele mai mici bugete de după 1989.

Anton Hadăr, președintele FNS Alma Mater: „Învățământul public ar putea intra în criză de timp“

În contextul în care Legea salarizării a ratat data limită de 15 iulie, promisă de către ministrul Muncii din guvernarea Ciucă pentru adoptare, incertitudinea va însoți, se pare, educația și în anul școlar 2023-2024, iar nemulțumirile profesorilor se vor păstra la cote cel puțin la fel de ridicate.

Nu doar că, la 15 august, Legea salarizării încă nu era adoptată pentru a exista speranța că prevederile ei privind majorările salariale vor intra în vigoare cu în­cepere de la 1 ianuarie 2024, așa cum li s-a promis angajaților din Educație pentru a înceta greva generală din ultima parte a anului școlar trecut, dar aflăm și că legea, în stadiul ei de proiect, este și în impas. Ne amintim că, pe picior de plecare de la Palatul Victoria, guvernul Ciucă a promis o majorare cu 25% a salariilor profesorilor, chestiune a cărei îndeplinire a lăsat-o în seama guvernului Ciolacu. Noua lege a salarizării ar intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, dar este încă blocată, iar unul dintre liderii sindicali din Educație, Anton Hadăr, președintele Federa­ției Naționale Sindicale Alma Mater, a atras atenția că „învățământul public s-ar putea să intre în criză de timp“.

În ceea ce le privește, cadrele didactice sunt deja sceptice. Doru Grădinaru, profesor de istorie, spune, citat de edupedu: „Noi ne așteptam ca până pe 15 iulie, așa cum ni s-a promis, să avem o variantă finală a Legii Salarizării, însă aceasta nu a venit. Bine, avem și un nou guvern, lucrurile pot fi încetinite și din acest motiv, dar noi așteptăm încă acest proiect de lege a salarizării pentru sistemul de învățământ, în funcție de termenul pe care îl va avea acest proiect, să vedem dacă va fi timp pentru aplicarea lui de la 1 ianuarie 2024“.

Nici Cătălin Ciupală, profesor de matematică, nu crede că se va mai întâmpla ceva până la începutul anului școlar, dar nu consideră că acest lucru poate influența în vreun fel începerea anului școlar, chiar dacă proteste este posibil să apară, „pentru că o foarte mare parte dintre colegii profesori au fost oarecum dezamăgiți de încheierea bruscă a protestului din vară, fără să fie ceva foarte concret“.

Simion Hancescu, președintele FSLI: „Nu se poate face o școală adevărată cu profesori care se gândesc la ziua de mâine în permanență“

În luna iunie, în plină grevă generală generată de uriașele nemulțumiri salariale ale angajaților din sistemul de învățământ, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), profesorul Simion Hancescu, spunea: „Am ajuns în această situație delicată pentru că, din păcate, nu se mai poate merge înainte în acest fel. Semnalul de alarmă l-am tras, din decembrie am început să protestăm la Ministerul Educației, am continuat în februarie, martie, aprilie, am avut discuții cu premierul, cu domnul Ciolacu, le-am prezentat problemele.

Amândoi premierii care s-au succedat în acest an au spus că mare dreptate avem și că vor găsi soluții, că nu se poate. A spus-o premierul, că nu se poate ca un profesor să aibă 2.500 de lei, când este atât de importantă munca dascălului, în condițiile în care un muncitor necalifcat poate primi și 4.000 de lei net. Am rămas cu promisiunile.

Nu se poate face o școală adevărată cu profesori care se gândesc la ziua de mâine în permanență, a mai spus acesta. Nu avem bani pentru că e criză, nu avem bani pentru că e pandemie, nu avem bani că a venit războiul și luăm rachete și am rămas an de an unde suntem, profesori care formează medici, ziariști, să fie umiliți cu 2.500 de lei, să apeleze la părinți și bunici, ca profesori tineri“.

În concluzie, atât de așteptata lege a salarizării nu este nici acum, la început de an școlar, gata, iar specialiștii atrag atenția că este foarte târziu. Și atunci ne întrebăm – a câta oară? – cine sunt vinovații atunci când lucrurile se rostogolesc către soluții disperate, radicale, cum a fost cea a grevei generale din vară: profesorii sau statul?

Organizarea anului școlar pe module nu este pe placul tuturor

Noul an școlar duce mai departe structura de cinci module, în ciuda faptului că efectele înregistrate la finalul anului școlar trecut nu au fost mulțumitoare nici pentru profesori, nici pentru elevi. Împărțirea anului școlar în cinci module și dispariția implicită a semestrelor și, ca o consecință directă, a me­­diilor semestriale, a avut drept rezultat dispariția oricărui reper privitor la punerea notelor și, evident, la încheierea situației școlare. Drept urmare, la sfârșitul anului școlar 2022-2023, primul an școlar în care s-a implementat structura școlară cu cinci module, profesorii au reușit cu greu să încropească o medie anuală.

În ceea ce le privește, sindicatele nu au văzut de la bun început cu ochi buni împărțirea anului școlar în cinci module. Nu au văzut logica schimbării! Simion Hancescu, președintele FSLI: „Nu vedem nimic spectaculos în schimbarea structurii anului școlar. S-au mutat două vacanțe. Nu e nicio împărțire în module, anul școlar rămâne, și pe mai departe, împărțit în semestre“.

Totuși, în opinia liderului de sindicat, noua structură ar avea și puncte tari. Unul dintre ele ar fi evaluările, ceea ce ar putea reprezenta un pas înainte, dar cu un amendament: „Nu cred că avem încă mecanismul bine pus la punct, în așa fel încât să fie și eficient. Cu alte cuvinte, teoretic lucrurile pot să stea bine, practic, am putea asista la un nou eșec. Însă, repet, problemele de fond ale învățământului sunt altele și sunt, de exemplu, legate de programele școlare. De asemenea, esențială este problema legată de infrastructura școlară. Și mai este un aspect pe care îl ocolesc mulți miniștri ai Educației: motivarea resursei umane; totul depinde de oamenii pe care îi ai în învățământ, de gradul lor de motivare, pentru că orice reformă poate fi strălucită pe hârtie, dar poate deveni un eșec dacă nu ai oameni motivați care să o implementeze, dacă nu ai un profesor motivat financiar și cu un statut social decent“.

„Schimbarea paradigmei prin trecerea de la conceptul de semestre/trimestre la module este una binevenită, dar prezentată doar pe jumătate, incomplet. Arată ca niște teme făcute pe genunchi; o idee bună care riscă să fie compromisă de slaba pregătire“, e de părere senatorul USR, Ștefan Pălărie, o figură politică extrem de implicată vocal în problemele sistemului educațional.

Cu toate acestea, în ciuda neplăcerilor generate de schimbarea de paradigmă în structura anului școlar, autoritățile în domeniu au hotărât să meargă mai departe și, iată, suntem în fața celui de al doilea an școlar care „beneficiază“ de această structură. Vom vedea ce se va întâmpla până în iunie anul viitor și cum vor arăta cataloagele la data de 15 iunie 2024.

Ce schimbă noua lege a învățământului preuniversitar în anul școlar 2023-2024?

Anul școlar 2023-2024 este primul care beneficiază de un nou cadru legislativ. Introducerea religiei ca disciplină de examen la Bacalaureat, exmatricularea elevilor cu abateri disciplinare și confiscarea telefoanelor mobile, impunerea ținutei decente a elevilor în spațiul școlar, introducerea examenului de admitere la liceu sunt doar câteva dintre noutățile care apar în Legea învățământului preuniversitar. Cu o parte dintre aceste prevederi, elevii se vor confrunta începând chiar din actualul an școlar.

Concret, potrivit noilor prevederi legislative, profesorii vor avea libertatea să confiște telefoanele mobile ale elevilor și le vor putea preda doar părinților sau tutorilor elevului. Regula este valabilă doar pentru elevii din clasele I-VIII, pentru elevii de liceu decizia de a interzice sau nu telefoanele rămânând la dispoziția unității de învățământ.

Religia va fi probă la Bacalaureatul din vara lui 2024. Va fi a treia probă a profilului uman. Astfel, absolvenții de liceu vor putea alege între religie, geografie, filosofie, economie și una dintre științele socio-umane. Decizia a fost luată ca urmare a solicitării formulate de culte, dar nu a fost îmbrățișată în unanimitate. „Propunerea Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte culte din Ro­­mânia ca elevii să poată alege ca materie de examen la Bacalaureat inclusiv religia, materie studiată la solicitarea părinților/elevului și parte din trunchiul co­­mun al programei școlare, este logică și justificată de realitate. Prin dreptul ga­­rantat de Constituție, școlile și liceele au chiar obligația de a propune, alături de alte materii opționale, și religia ca materie de studiu. (…) Elevii nu sunt înscriși împotriva voinței lor la orele de religie, ei/părinții lor trebuind să facă o solicitare oficială în acest sens. În concluzie, re­­ligia este o materie opțională ca oricare alta și poate fi inclusă între materiile examenului de Bacalaureat, așa cum a și fost în România pre-comunistă, așa cum și este în multe dintre țările din UE“, a argumentat cererea de introducere a religiei ca disciplină de Bacalaureat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. În schimb, experții în educație nu par să fie de aceeași pă­­rere. Directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, Ovidiu Voicu, susține că motivul pentru care până acum religia nu a fost introdusă la Bacalaureat ține de competențele pe care le capătă elevul în urma celor 13 ani în care studiază această disciplină: „Obiectivul predării religiei în școală, spune acesta, nu este formarea unor competențe, ci prezervarea anumitor confesiuni, adică transmiterea de la o generație la alta a anumitor confesiuni prin intermediul școlii. Și de aceea nu are nicio susținere introducerea ei printre disciplinele de Bacaluareat, pentru că nu măsoară una din cele opt competențe generale“.

În perspectivă, în ceea ce privește ad­­miterea la liceu, aceasta se va face prin examen pentru jumătate dintre locuri. Acesta se va da după Evaluarea Națională, acolo unde liceul recurge la această opțiune: elevii vor susține întâi examenul de admitere pentru 50% dintre locuri, apoi se va face repartizarea computerizată. Prima generație care va da acest fel de examen va fi cea care intră în clasa a V-a în acest an școlar, iar acest tip nou de ad­­mitere va avea loc în 2028.

Ceea ce a încins cu adevărat spiritele, generând un val de discuții pro și contra, a fost introducerea examenului de admitere numai la marile colegii din țară. 78,2% dintre elevi au declarat în vară că nu sunt de acord cu introducerea acestui examen și i-au cerut președintelui Klaus Iohannis să revizuiască proiectul de lege în conformitate cu prevederile din proiectul România Educată: „În calitatea de partener de dialog social, Consiliul Național al Elevilor solicită Președintelui României revizuirea proiectului de lege a educației și asigurarea atingerii obiectivelor cuprinse în proiectul România Educată prin reforma legislativă“.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților, s-a arătat cu totul împotriva unui asemenea tip de examen. El a anunțat clar că nu susține legiferarea examenului de admitere la liceu, prezentat de Ligia Deca, nici în varianta în care doar 60% dintre locurile din clasă ar urma să fie scoase la concurs, restul fiind ocupate cu elevi repartizați în urma Evaluării Naționale: „Nu acceptăm compromisul, fie 90%, fie 60%, pentru noi este același lucru. Răspunsul nostru este nu și dacă mă întrebați referitor la procent, cred că este mai rău acum, pentru că vom avea formațiuni de studiu cu elevii care au două sisteme de evaluare. Unii, Evaluare Națională, alții pe Evaluare Națională plus parte de admitere, s-ar putea să se creeze niște dispute acolo, la nivelul copiilor“.

Legea învățământului preuniversitar prevede, ca noutate absolută la noi în țară, program special pentru elevii părinți. Elevele însărcinate și elevii care au devenit părinți vor avea posibilitatea de a le fi motivate un anumit număr de absențe și vor beneficia, printre altele, de program mai flexibil, organizat în grupe speciale; de asemenea, vor beneficia de învățare remedială, consiliere școlară și administrativă, prioritate la înscrierea copilului la școală și posibilitate de a amâna examenele, dacă acestea coincid cu perioada de naștere sau de îngrijire a copilului.

Alte noutăți legislative se referă la aspecte precum: elevii din clasele primare și cei din clasa a VIII-a vor învăța doar în tura de dimineață; transportul profesorilor care fac naveta va fi decontat de școli, nu de către primării; pentru înscriere la ora de religie, cererea de înscriere se va face o singură dată și va fi valabilă pentru toată perioada de școlarizare, nu ca până acum, la începutul fiecărui ciclu școlar, adică în clasa a V-a, apoi din nou în clasa a IX-a. În plus, tot la cererea cultelor reprezentative din țara noastră, a fost eliminată sintagma „promovarea diversității“.

Acestea sunt câteva dintre noutățile notabile pe care le prevede noua Lege a învățământului preuniversitar.

Așadar, cel puțin în documente, reforma din educație inițiată de Klaus Iohannis în 2015 a ajuns la final. Cele două legi născute din proiectul România Educată au fost promulgate și, de acum înainte, își vor urma drumul firesc spre implementare.

Vom vedea chiar de anul acesta dacă pachetul legislativ este coerent sau nu și dacă va începe să producă efecte benefice în sistem. Deocamdată, să privim în față realitatea cruntă: doar 42% dintre copiii care au intrat în clasa I în 2011 au reușit anul acesta să promoveze examenul de Bacalaureat. Asta spune mult ­despre întregul sistem de învățământ preuniversitar din țara noastră.

România Educată, un proiect eșuat într-o țară eșuată?

„România Educată, proiectul meu de suflet și o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vi­goare a noilor legi ale educației care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior“, a spus, imediat după promulgarea pachetului legislativ, pre­ședintele Klaus Iohannis, accentuând: „Proiectul România Educată este, iată, un angajament îndeplinit! (…) Mai mult, am reușit ca, în pofida crizelor extrem de complicate din ultimii ani, să continuăm promovarea proiectului și să obținem, în final, susținerea politică necesară adoptării noii legislații. Obiectivul ambițios de a realiza o reformă cuprinzătoare a sistemului nostru de învățământ a însemnat un proces extrem de complex, laborios și de o anvergură fără precedent“.

Din nefericire, puțini sunt cei care împărtășesc entuziasmul președintelui. Proiectul România Educată este din ce în ce mai des numit „România eșuată“. Suntem țara care, gradual, de la un an altul, pierde un număr din ce în ce mai mare de tineri. Sutem țara cu unul din cele mai mici bugete alocate educației la nivelul Uniunii Europene. Suntem, de asemenea, țara cu o infrastructură școlară, în mare parte, aparținând secolului trecut. Suntem țara cu mulți profesori slab pregătiți profesional. Suntem țara cu o rată a violenței școlare care ne plasează în primele locuri la nivel mondial, în sfârșit, suntem țara care, de ani buni, doboară toate recordurile negative în materie de școală, învățământ, educație.

De doi ani, se discută despre legile rezultate din proiectul prezidențial Ro­mânia Educată, mai precis, de pe vremea în care Sorin Cîmpeanu era ocupantul fotoliului ministerial de la Educație. S-au scurs șapte ani de la momentul în care președintele Klaus Iohannis lansa cu surle și trâmbițe proiectul care avea ambiția, atunci, în 2016, să devină un proiect de țară. Ei bine, nu doar că nu a devenit un proiect de țară, dar a devenit un proiect eșuat într-o țară eșuată.

Ligia Deca, ministrul Educației: „Ministerul Educației, prin echipa sa,
a reușit să elaboreze un proiect legislativ care să răspundă în mod real nevoilor elevilor“

Greva profesorilor din această vară (a patra din 1989 până în prezent, toate având la bază revendicări salariale), poa­te protestul cel mai radical din ultimele trei decenii, arată că lucrurile nu mai pot merge în direcția în care au mers de 30 de ani. În plină grevă a angajaților din Educație, de la tribuna Senatului, ministrul Ligia Deca a făcut apologia celor două legi: „Raportul final al proiectului România Educată a fost lansat în anul 2021, iar pe baza acestuia au fost construite cele două legi ale educației pe care le aveți astăzi pe ordinea de zi ale plenului Senatului. Vorbim despre cea mai dezbătută politică publică pe care țara noastră a avut-o vreodată, iar faptul că aceasta este pe agenda publică și astăzi i se datorează președintelui României, care a inițiat încă din anul 2016 acest demers. Echitate, performanță, investiții, respect și siguranță sunt doar câteva dintre cuvintele cheie pe care legea învățământului preuniversitar le-a transpus în măsuri coerente și predictibile. Ministerul Educației, prin echipa sa și cu ajutorul dumneavoastră și al întregii societăți a reușit să elaboreze un proiect legislativ care să răspundă în mod real nevoilor elevilor pe care le au pe parcursul întregului parcurs educațional“.

Este, de fapt, același entuziasm lipsit de substanță care caracterizează întreaga noastră clasă politică, un entuziasm care nu are a face cu realitatea de care politicienii sunt cam tot atât de departe, cât este Terra de Sirius.

Întrebat fiind dacă România Educată este un proiect eșuat, Gabriel Liiceanu a spus: „E ceva mult mai dramatic, de fapt, decât un eșec, pentru că, în clipa în care, dacă ideea a fost a lui, a candidatului la funcția de atunci sau i-a fost sugerată, a fost de departe o săgeată înfiptă la țintă. România nu își putea reveni din ceea ce trăia după ’90 decât dacă populația își schimba încet, încet mentalul colectiv (…) și totul pornind de aici, de la o Românie educată, s-ar fi schimbat. Nu poți să te apuci să faci căi ferate, școli, spitale cu oameni care nu știu să gândească și nu au calificările cu pricina. Totul trebuie luat de acolo, de la bază, așa cum a făcut Spiru Haret, care s-a gândit cum poate educa țara pornind de jos, de la sate“. E foarte greu de crezut că astăzi vom mai găsi un Spiru Haret.

Probleme vechi, cronicizate, însoțesc și noul an școlar, în timp ce statul răspunde ca de obicei: „Lasă, domnule, că merge și așa!“

Dincolo de legi, de planuri și de proiecte, de promisiuni mai mult sau mai puțin onorate, rămâne o realitate încremenită precum piramidele egiptene, parcă de neclinit. Și anul acesta, școala va continua să se confrunte cu subfinanțarea (știm foarte bine că, în 2023, educația a primit unul dintre cele mai mici bugete de după 1989), sărăcia, infrastructura precară din multe zone ale țării, decizii eronate, indiferența autorităților. A devenit un truism să vorbim despre problemele vechi și noi ale școlii la fiecare început de an școlar, pentru că pășim de fiecare dată într-un cadru cu aceleași și aceleași probleme. De pildă, sărăcia, lipsa oportunităților, a infrastructurii și accesul limitat la dispozitive digitale pentru a face cu adevărat școala online posibilă și de calitate au mărit anul trecut discrepanța dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban, iar aceste probleme sunt departe de a fi rezolvate în 2023-2024. În plus, ca în fiecare an, și de data aceasta, multe școli din țară își primesc elevii în plin șantier, în ciuda faptului că au avut la dispoziție aproape trei luni pentru curățenie, reparații și modernizări.

În ceea ce privește finanțarea decentă a sistemului, începând cu salariile angajaților și terminând cu infrastructura școlară, transportul ș.a.m.d., acestea par să se numere printre ultimele preocupări ale decidenților noștri.

Statul, departe de a se îngrijora de creșterea ratei abandonului școlar și a lipsei de securitate din multe unități de învățământ din țara noastră, de faptul că suntem pe ultimele locuri, potrivit Euro­stat, la mulți indicatori privind calitatea în educație, preferă să facă ce știe cel mai bine, să închidă ochii și să spună „lasă, domnule, că merge și așa!“.

Articol publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 44-45