Schimbarea climatică este percepută ca o „provocare generațională“ și concepută ca o „mutație civilizațională“ ce presupune o transformare radicală a modului de a gândi, a produce, a consuma și a trăi, proclamată oficial în anii din urmă ca o urgență și menită să marcheze devenirea societății umane. Tranziția ecologică a primului continent angajat major în această metamorfozare de paradigmă a dezvoltării, acceptată universal și având ca obiective definitorii limitarea încălzirii globale sub 2°C și dacă e posibil la 1,5°C în raport cu nivelurile preindustriale și atingerea neutralității climatice la jumătatea acestui secol (2050–2060), este exprimată strategic în termenii Pactului Verde pentru Europa [în continuare Pactul sau Pactul verde] (11 decembrie 2019), și foii de parcurs aferente. Pentru afirmarea dimensiunii sale cultural-științifice și educaționale, la 16 septembrie 2020, președinta Comisiei Europene anunța inițierea unui nou Bauhaus European, concept filosofic, artistic și științific menit să redefinească orizonturile societății, inspirat de o mișcare culturală germană de acum un secol care a pus creația și inovația în serviciul cetățeanului. Unul în care educația pentru schimbarea climatică, formarea pentru atingerea obiectivelor sale, cercetarea științifică orientată major spre un model energetic și economic urmărind neutralitatea carbon și o paradigmă a conviețuirii cu natura să reprezinte un complement absolut necesar, cu potențializări reciproce, indispensabile.
1. Proiectul Bauhaus-ului European se dorește a exprima, înainte de toate, dorința de a accelera procesul de promovare, a facilita punerea în aplicare și speranța de a transforma Pactul Verde într-un simbol, într-o „marcă înregistrată“ a UE cu pretenția de a fi exportată și generalizată, spre a asigura atingerea obiectivelor Acordului de la Paris privind clima (2015). Dacă admitem că modelul nostru actual de energie fosilă și-a atins limitele și înțelegem a ne asuma bascularea europeană spre un altfel de producție, suportul științifico-educațional ajută la a crea și impune o nouă dinamică mondială susceptibilă să incite și alte țări să se înscrie pe o atare orbită.
După lansarea ideii unei „Noi Construcții Europene“ (Bauhaus) pentru a relansa reflecția comună asupra lumii de după coronavirus, una prin excelență a marii schimbări și a neutralității climatice, aproximativ o lună mai târziu, la 14 octombrie 2020, o declarație de presă venită din partea aceluiași lider unional-european detalia semnificațiile demersului. Se pornea de la constatarea că lupta împotriva schimbării climatice și pentru protecția mediului ne obligă la regândirea modului nostru de viață, fapt pentru care Uniunea Europeană (UE) a făcut din Pactul Verde pentru Europa prioritatea sa; spre atingerea acestui obiectiv Comisia Europeană (CE sau Comisia) a luat măsurile necesare, una câte una, printre care se numără și „strategia pentru un val de renovare“, adoptată spre a ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a precarității energetice. Ea va aduce avantaje economice, de mediu și sociale, dar Pactul Verde merge dincolo de aceasta, fiind vorba de o schimbare sistemică. Pentru a ajunge la ea e nevoie de o angajare puternică, o largă susținere și de multă inovație și creativitate, ceea ce a determinat inițierea Noului Bauhaus European. Din această perspectivă, se dorea stabilirea în acest mod a unei pasarele între lumea științei și tehnologiei și cea a artei și a culturii, așa încât să se dea o „nouă estetică“ Pactului, creându-se buna concepție și subliniindu-se dualitatea. În același timp, inovarea în sensul neutralității climatice presupune și înglobează în mod necesar o dimensiune educațională specifică și suficientă unui atare efort de regenerare a modelului socio-economic. Dincolo de orice, se urmărește a face ca noua strategie de creștere durabilă să devină mai aproape de spiritul și căminul cetățenilor, dar și a face tangibil confortul și a atrage un mod de viață durabil. Altfel spus, o bună concepție poate ameliora viața, poate deveni o probă că ceea ce este necesar poate fi la fel de bine și frumos. Procedural am fi în fața unui spațiu de reflecție și de experimentare, de lansare de proiecte și dezbateri de idei și noi concepte, inclusiv educaționale.
La 18 ianuarie 2021, un comunicat de presă de la Bruxelles anunța că Executivul European a lansat oficial faza de concepție a inițiativei privind Noul Bauhaus European, proiect de mediu, economic și cultural ce vizează să combine concepția, durabilitatea, accesibilitatea, caracterul abordabil și investițional în scopul de a contribui la realizarea Pactului Verde. Așadar, valorile fundamentale, definitorii ale demersului sunt: durabilitatea, estetica și deschiderea către toți. Faza inițială (de concepție) are ca obiectiv utilizarea unui proces de co-creație pentru a defini conceptul, explorând idei și determinând nevoile și provocările cele mai urgente și a pune în relație părțile interesate. În plan concret competițional, în primăvară, Comisia a lansat prima ediție a premiului special instituit pentru această inițiativă, din cele 12 ce vor fi acordate în final. Această fază de viziune va conduce la deschiderea, în toamnă, a apelului de propuneri menite să concretizeze ideile inițiativei în cel puțin 5 luni, grație utilizării fondului unional-european pertinent, la nivel național și regional.
Desigur, intențiile oficiale ale proiectului rezultă, înainte de toate, din declarațiile și opțiunile exprimate de promotorii săi. Ele ar consta, la modul general, în „explorarea mijloacelor de care dispunem spre a trăi mai bine împreună după pandemie“ și ar presupune „a combina durabilitatea și stilul, în scopul de a apropia Pactul Verde de spiritul și căminele cetățenilor“, întrucât „avem nevoie de toate spiritele creative, fie că e vorba de conceptori, de artiști, oameni de știință, arhitecți ori cetățeni spre a asigura succesul proiectului“ (Ursula von der Leyen, Președinta CE). Într-o primă perspectivă specializată, ar fi vorba de ambiția de a „elabora“ un cadru inovant pentru a susține, facilita și accelera transformarea ecologică combinând durabilitatea și estetica. Ea ar presupune că „apropiind lumea artei și a culturii, pe de o parte, și cea a științei și tehnologiei, pe de alta, se face un fel de mobilizare a societății în ansamblul său: artiștii, studenții, arhitecții, inginerii, universitarii și inovatorii, ceea ce va provoca o schimbare sistemică“ (Mariya Gabriel, Comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret). În fine, pentru un alt oficial unional-european, Noul Bauhaus European privește „modul în care trăim împreună, valorile noastre, spațiile comune de muncă și loisir, experiențele colective și private“; ar fi vorba „de un proiect pentru toate regiunile și toate teritoriile Europei“. În orice caz, prin formare interdisciplinară estetică și ecologică.
2. Din punct de vedere istoric, Școala Bauhaus-ului a fost creată în 1919 la Weimar, în Germania, imediat după Primul Război Mondial și în timpurile epidemiei de gripă spaniolă, cu încercările și provocările sale. Era vorba, înainte de toate, de o școală de arhitectură fondată de Walter Gropius (1883–1969) care a dorit fuziunea a două câmpuri artistice: artele frumoase și cele decorative și industriale spre nașterea unui stil inedit, creativ și provocator. Prin urmare, în același an și în locuri situate la o distanță de câteva sute de metri, se redactau două texte majore care, fiecare în felul său, mărturisesc o dorință de ruptură radicală cu lumea anterioară: Constituția primei republici germane și manifestul fondator al mișcării Bauhaus. Redactat de Gropius, acesta din urmă proclama că „scopul final al oricărei activități creatoare este construcția“ și că venise timpul, în fine, să se dărâme „zidul de orgoliu care separă artiștii și artizanii“. Ea a contribuit la fasonarea tranziției științifice, ecologice, artistice, artizanale și sociale a arhitecturii și design-ului și a fost deschisă, în premieră, femeilor. În pofida represiunilor la care a fost supusă în deceniile care au urmat, până la a ajunge a fi interzisă în 1933 de regimul nazist, partizanii săi au reușit să impună ideea că arta și tehnica nu pot fi disociate; artele se impun a fi înțelese ca un tot, cu mai multe perspective: cunoaștere, savoire-être și savoir-faire. La rândul său, scopul era și acela de a crea obiecte ale cotidianului, deopotrivă frumoase și utile. În fine, în acest sens Bauhaus urmează cinci reguli majore: reunirea artei și a tehnologiei, funcționalitatea obiectului, materialele nu trebuie să fie ascunse, simplicitate, obiectul făcând parte dintr-un ansamblu. Se reamintește, în acest context, că în Europa, Italia, țara Renașterii, pentru designerii teoreticieni ai anilor 1970 a devenit patria stilului; la rândul său, Marea Britanie, terenul revoluției industriale și al comerțului, i-a legat numele cu William Morris (1834–1896), pionier al design-ului, de problema condiției muncitorilor. Țările nordice ne-au demonstrat cum constrângerile protecției climei și exploatarea rațională a resurselor naturale au creat un cadru de viață mai compatibil cu natura. Nu în ultimul rând, Franța, cu un Jacques Viénot (1893–1959), dar cu o „influență rămasă difuză“, va propune un „dessein“ francez și european în fața designului industrial. Ca în mișcarea sa originală, punctul de plecare va consta și în demersul unional-european din concepte precum cel de „accesibil“, „funcțional“ ori „extatic“, la care se adaugă cel de „durabilitate“, adaptate desigur la circumstanțele postmoderne. Mai mult decât un curent artistic, Bauhaus și sateliții săi sunt o basculă ireversibilă a schimbărilor intervenite în concepția și creația lucrurilor; efectele sale sunt imense, iar astfel Europa devine continentul design-ului.
de Mircea Duțu – profesor universitar
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 20-21 / august-septembrie 2021
