Interviu cu prof. univ. dr. Alexandru Rafila: „Educația este un element esențial în sustenabilitatea sistemului de sănătate”

191

Educația este un element esențial în sustenabilitatea sistemului de sănătate

Important este ca această creștere a numărului de cazuri să fie limitată, iar categoriile cele mai vulnerabile să fie protejate

Domnule profesor, cum evaluați mo­­dul în care a început anul școlar în actuala situație generată de pandemie? În ce măsură reprezintă cele trei scenarii formule eficiente în fața pericolului reprezentat de noul coronavirus?

Începutul anului școlar în România și oriunde în lume reprezintă o provocare atunci când discutăm despre pandemia produsă de un virus care se transmite res­pirator, pentru că există o așteptare, ca să spunem așa, legată de creșterea numărului de cazuri de îmbolnăvire, atunci când se deschid școlile, iar acest lucru a fost întotdeauna demonstrat. Chiar relatările istorice ne atrag atenția asupra unui atare pericol. Începând din 1889 și până în prezent, au fost zece pandemii la nivel global, iar aceste pandemii care au produs zeci, poate sute de milioane de decese și un număr impresionant de îmbolnăviri au înregistrat întotdeauna, după începerea activităților de învățământ, o creștere a numărului de cazuri. Important este ca această creștere a numărului de cazuri să fie limitată, iar categoriile cele mai vulnerabile să fie protejate, să fie cât mai puțin afectate, pentru că dacă îmbolnăvirea co­piilor, a tinerilor, în marea majoritate produce infecții foarte ușoare, în cazul persoanelor cu comorbidități apar adesea complicații care necesită nu numai spitalizare, ci și asistență medicală de te­­rapie intensivă, cazuri care se soldează, nu de puține ori, cu decese.

Nu vom putea niciodată să eliminăm riscurile, important este să le reducem cât putem de mult și să ținem sub control răspândirea bolii

Este bine că se întorc elevii și profesorii în școli? Este necesară prezența fizică în sălile de clasă în ciuda expunerii și a tuturor riscurilor?

Este bine că se întorc, trebuie să se întoarcă! Activitatea didactică exclusiv virtuală nu este suficientă într-un proces de învățământ. Să nu uităm că activitatea didactică are și scopul formării copiilor, formării personalității, integrării lor în societate, ori toate aceste elemente nu pot fi obținute printr-un învățământ ex­clusiv virtual și atunci sigur că trebuie să ne întoarcem la școală. Răspunsul la în­­trebarea dumneavoastră ar trebui să fie legat de modul în care autoritățile au reușit să pregătească începutul noului an școlar pentru reducerea într-o măsură cât mai mare a riscurilor implicate de în­­ceputul școlii. Nu vom putea niciodată să eliminăm riscurile, important este să le reducem cât putem de mult și să ținem sub control răspândirea bolii. Or, din punctul acesta de vedere, trebuie să recunoaștem – este deja o părere unanimă –, Ministerul Educației a reușit mai puțin să coordoneze aceste eforturi și există, în acest moment, diferențe mari între școli în ceea ce privește modul în care sunt organizate și condițiile pe care, fiecare dintre ele, le oferă elevilor.

Sigur că sunt chestiuni care se moștenesc de la an la an, dar deși se știa, încă de acum șase luni, că discutăm despre o problemă serioasă de sănătate publică, au fost făcute prea puține lucruri legate de asigurarea condițiilor igienico-sanitare, de găsire a unei soluții astfel încât nu­­mărul de elevi într-o clasă să nu mai fie așa de mare, să se respecte măcar ceea ce legislația actuală privind învățământul prevede, adică un număr de 22 de elevi într-o clasă. Ei bine, lucrurile astea cred că puteau să fie gândite într-o manieră mai bună, mai eficientă, dar mai cred că, cu toate aceste neajunsuri, trebuie să fim optimiști și să ne raportăm la condițiile existente. Dar asta depinde mai puțin de autoritățile centrale, cât mai ales de mo­­dul în care se organizează fiecare școală, de cum participă părinții prin educarea copiilor și prin interacțiunea cu școala, pentru că este foarte importantă interacțiunea dintre conducerea școlii și părinți. Și nu numai cu conducerea școlii. Chiar și cadrele de predare – profesori, învățători – trebuie să aibă discuții susținute, interacțiuni cu părinții.

Copiii trebuie convinși, trebuie educați în sensul unui comportament preventiv care să le fie de folos și pe viitor

Ce pot face școlarii și elevii într-o situație atât de complicată, ținând cont și de vârsta lor, de dorința lor de joacă, relaționare și socializare atât de firească? Cum pot fi ajutați, învățați, determinați să se poarte, să se apere împotriva riscurilor?

Foarte mult depinde de modul în care copiii reușesc să perceapă cum trebuie aplicate aceste măsuri de prevenire. Nu trebuie niciodată aplicate strategii sau metode coercitive împotriva lor. Copiii trebuie convinși, trebuie educați în sensul unui comportament preventiv care să le fie de folos și pe viitor.

Acum se vede absența unui lucru pe care și eu, și alți colegi ai mei încercăm să-l promovăm încă din anul 2002, când am lansat programul „Educație pentru sănătate în școala românească“. Din ne­­fericire, demersul nu s-a materializat cu introducerea Educației pentru sănătate, ca disciplină curriculară permanentă, adaptată fiecărei categorii de copii – mă refer la ciclul primar, gimnazial, liceu –, pre­­dată de cadre didactice care au urmat cursuri speciale pentru predarea acestei materii. Educația pentru sănătate, odată însușită, ar fi avut un dublu beneficiu pen­­tru copii, în mod direct, și, pe de altă parte, pentru familiile lor, mulți copii ve­nind cu informații în familiile lor care, probabil, și-ar fi modificat în bine comportamentele în ceea ce privește protejarea sănătății.

Ar fi un lucru, cred, foarte bun, dacă Ministerul Educației ar înțelege, într-adevăr, importanța educației pentru sănătate

În cadrul tragic al pandemiei, poate că ar trebui recuperat acest proiect și propus la nivelul Ministerului Educației.

De mai multe ori am încercat să-l aducem din zona disciplinelor opționale în zona de discipline care fac parte din curriculumul obișnuit al copiilor. Am avut nenumărate discuții legate de faptul că există o competiție între diversele discipline opționale – Educație civică, Educație financiară ș.a.m.d. Eu cred că fără Educația pentru sănătate, toate celelalte tipuri de noțiuni care ar putea fi dobândite în cadrul acestor discipline opționale nu au suficientă consistență. În primul rând, pentru că un copil trebuie să se dez­volte sănătos pentru a putea face toa­te celelalte activități. Ar fi un lucru, cred, foarte bun, dacă Ministerul Educației ar înțelege, într-adevăr, importanța educa­ției pentru sănătate și să se întreprindă, în sfârșit, pași concreți, pentru ca într-un an sau doi să putem avea o disciplină Educație pentru sănătate inclusă în curriculumul obligatoriu din școlile ro­­mânești. Aceasta nu trebuie predată neapărat săptămânal – ea se poate preda și la două săptămâni –, dar trebuie adaptată, re­­pet, fiecărei categorii de elevi, astfel în­­cât să putem demara, de exemplu, în anul 2022, un astfel de proiect curricular. Mai mult, vreau să spun că plasarea Educației pentru sănătate în cadrul disciplinelor opționale a făcut ca doar 5% din părinți să aleagă pentru copiii lor această disciplină.

Acesta ar trebui să fie scopul educației: să creăm comunități sănătoase, comunități educate

Înseamnă că vorbim și despre o ca­­rență de mentalitate.

Da, este o carență de mentalitate, dar aceasta ar trebui să fie menirea învățământului, să genereze un anumit tip de edu­­cație care să influențeze în bine viața persoanei, viața societății. Vedeți? Discutăm mereu despre societate, dar ­discutăm prea puțin despre comunitate. Oa­menii trebuie să înțeleagă că aparțin unei co­munități și acesta ar trebui să fie scopul educației: să creăm comunități sănătoase, comunități educate. Conștiința apartenenței la comunitate s-a pierdut și ea trebuie regăsită în anii ce vin! Atunci vom putea progresa și ca societate, în general. Acesta este, desigur, punctul meu de vedere.

Privitor la problema vulnerabilității copiilor, ați spus-o și dumneavoastră, copiii sunt mai puțin vulnerabili…

Sunt mai puțin vulnerabili în sensul că infecțiile cu noul coronavirus pe care le dezvoltă ei sunt de foarte multe ori asimptomatice sau cu o simptomatologie foarte redusă, nu produc complicații decât în cazuri excepționale, nu necesită spitalizare decât într-un procent de 0,1% și atunci sigur că discutăm despre o boa­lă care nu afectează în mod serios copiii, oricum, nu mai mult decât alte boli transmisibile obișnuite. Lumea discută mult despre infecția cu noul coronavirus la copii, dar unele dintre aceleași persoane nu discută despre rujeolă. Rujeola este o boală prevenibilă prin vaccinare și care poate să aibă consecințe mult mai serioase asupra copilului decât infecția cu noul coronavirus. Fac un apel și pe această cale la părinții care nu și-au vaccinat copiii împotriva rujeolei să o facă, pentru că rujeola, repet, face victime, chiar dacă transmiterea ei, datorită contextului general, s-a redus.

Trebuie să încercăm să ne comportăm preventiv cu cei din jurul nostru și să evităm transmiterea bolii

A început școala. Există riscul explodării numărului de îmbolnăviri?

Debutul activităților școlare se corelează cu creșterea numărului de cazuri – lucrul acesta a fost observat și în cazul altor pandemii din istorie și s-a observat și acum, recent, în țările în care au reînceput cursurile. Important este însă cu cât crește numărul de cazuri. Dacă, să zicem, asistăm la o dublare a numărului cazurilor înregistrate zilnic, atunci sigur că avem de-a face cu o situație îngrijorătoare. Contează foarte mult cum reușim să protejăm categoriile vulnerabile, pentru că trebuie să facem distincția între infecția la copii, care, de cele mai multe ori, nu generează o boală gravă, și infecția persoanelor din categoriile vulnerabile, a celor care au afecțiuni cronice, a persoanelor vârstnice ș.a.m.d. Or, protejându-i pe ei, atunci, într-adevăr, putem să protejăm și sistemul medical de o su­prasolicitare. Cel mai important este că ei, copiii, nu fac o boală care ar putea să-i aducă într-o zonă de risc, inclusiv de risc vital. Lucrul acesta necesită implicarea și educarea fiecărei familii, în sensul limitării contactului copiilor, când se întorc de la școală, cu persoanele din familie care au boli cronice, al păstrării distanței și, de­­sigur, acolo unde acest lucru nu este po­­sibil, al utilizării unei măști de către unul dintre cei doi interlocutori – copilul și persoana cu boli cronice. Nu este o obli­­gație, așa cum au interpretat-o unii, este pur și simplu o recomandare, prin care facem un gest simplu de afecțiune, de grijă față de persoana care ar putea fi ex­­pusă acestei infecții. Cred că așa tre­buie luate lucrurile, nu într-un mod radical, într-un mod exagerat. Trebuie să în­cercăm să ne comportăm preventiv cu cei din jurul nostru și să evităm transmite­rea bolii, atunci când acest lucru este posibil.

De cele mai multe ori, copiii imită comportamentele părinților

Între părinți există mai multe atitudini. Unii sunt protectivi, chiar excesiv de prudenți față de copii – cu măști și cu toate celelalte măsuri de prevenție –, alții trec în extrema cealaltă, unii nici nu cred în existența virusului, în utilitatea măștilor ș.a.m.d. Care este atitudinea cea mai bună între aceste două extreme?

De cele mai multe ori, copiii imită comportamentele părinților și atunci este normal ca părinții să fie cei care să îndrume copiii în ceea ce privește utilizarea măștilor, de exemplu, în zone aglomerate. Ar trebui să lămurim acest lucru: când purtăm masca în exterior. Nu are rost să purtăm tot timpul masca în afară. Dar sigur că dacă mergem într-o zonă în care nu putem păstra această distanță de 1,5 m, într-o zonă aglomerată, atunci trebuie să folosim masca. De exemplu, ac­­cesul într-o unitate de învățământ re­­prezintă o astfel de problemă, pentru că, într-o bună măsură, școlile noastre au fost concepute cu intrări destul de limita­te și, dacă un număr mare de copii sosește la școală în același timp, evident că ei vor interacționa fizic unul cu celălalt. Ei bine, într-o asemenea situație este bine ca masca să fie pusă de către copil în timpul accesului în școală, pentru a evita transmiterea bolii, chiar dacă în momentul inițial el se găsește în aer liber.

E un lucru foarte important, de asemenea, modul în care copiii interacționează în drumul către școală și de la școa­­lă, de aceea ei trebuie îndrumați să evite contactele prelungite care ar putea duce la transmiterea acestei boli.

Mi-e de foarte multe ori greu să vorbesc despre aceste lucruri pentru că există, dacă vreți, o parte emoțională pe care unii dintre oameni o percep – și pe bună dreptate –, aceea legată de modificarea comportamentului copiilor. În fond, ce vor copiii? Ei vor să interacționeze unii cu ceilalți, vor să se joace, vor să schimbe opinii și sigur că toate aceste atitudini, activități pot să fie puțin afectate de mă­surile impuse pentru prevenirea transmiterii bolii. Nu vom putea niciodată să-i forțăm să respecte măsurile de prevenție – nu trebuie nici măcar să ne gândim la o astfel de eventualitate –, dar trebuie să le spunem că e bine să încerce să se protejeze, să se spele pe mâini, să nu stea foarte apropiați atunci când vorbesc unii cu alții, astfel încât lucrurile să poată fi favorabile prevenirii transmiterii.

Poziția Organizației Mondiale a Sănătății este următoarea: școlile trebuie să înceapă, prelungirea excesivă a învățământului exclusiv online nu este benefică

Puteți sintetiza poziția OMS referitor la copii, la frecventarea școlii în acest context pandemic?

Poziția Organizației Mondiale a Sănătății este clară: școlile trebuie să înceapă, prelungirea excesivă a învățământului exclusiv online nu este benefică. Școlile trebuie să înceapă în formatul cunoscut, clasic. Copiii trebuie să interacționeze unii cu ceilalți, astfel încât să se poată dezvolta ca membri echilibrați ai comunităților în care trăiesc. Ei nu trebuie să fie afectați, din punct de vedere psiho-so­cial, de măsurile de prevenție. Aceasta este prima recomandare a OMS. Cea de-a doua vizează asigurarea măsurilor de protecție în unitățile de învățământ, iar principala recomandare este legată de distanțare, adică de regândirea modului în care este organizată activitatea didactică astfel încât numărul de copii dintr-o clasă să fie redus. Sigur că lucrul acesta implică o logistică, implică o investiție foarte serioasă, un număr de cadre di­dactice suplimentar care trebuie să ajute la desfășurarea orelor de învățământ cu un număr mai mic de elevi.

De exemplu, în Italia, autoritățile din Peninsulă au angajat 70.000 de cadre didactice suplimentare pentru a putea introduce această distanțare între copii. În ceea ce privește utilizarea măștii, ea este recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății doar de la vârsta de 12 ani, începând de când folosirea ei se face în aceleași condiții și împrejurări ca și în cazul adulților. Între 6 și 11 ani însă, masca este o opțiune a autorităților din fiecare țară, în funcție de contextul epidemiologic și în funcție de modul în care pot să se pregătească în vederea începerii anului școlar. Măștile trebuie să fie adaptate copiilor, adică trebuie să aibă dimensiuni corespunzătoare nivelului de dezvoltare fizică a copilului și vârstei. De multe ori sunt recomandate măștile textile, care pot fi reutilizate. Desigur, măștile chirurgicale pe care le utilizăm noi sunt bune, dar cu condiția adaptării lor la dezvoltarea craniului copilului.

Din păcate, cred că pregătirile pentru deschiderea noului an școlar au început foarte, foarte târziu

Din punctul de vedere al măsurilor re­­comandate de OMS și al măsurilor obligatorii impuse, cum vi se pare că a administrat și administrează Minis­terul Educației această situație generală și începutul noului an școlar?

Sunt cadru didactic din 1992, deci sunt legat de învățământ de foarte mult timp. Sunt o persoană deschisă, care vrea să sprijine demersurile Ministerului Educației. Din păcate, cred că pregătirile pentru deschiderea noului an școlar au început foarte, foarte târziu, au început practic la începutul lunii septembrie, au fost foarte puțin pilotate și verificate și, din acest punct de vedere, cred că aceia care s-au implicat cel mai mult au fost administratorii unităților de învățământ și autoritățile locale, dar și între autoritățile locale există mari diferențe în ceea ce privește interesul pe care îl manifestă față de modul în care este organizată școala.

Discutam despre punctul de vedere al Organizației Mondiale a Sănătății. Ei bine, nu am sesizat o discuție măcar, în spațiul public, legată de o distanțare reală a elevilor în clase și de o organizare a unui proces de învățământ care să țină cont de această recomandare a Organi­zației Mondiale a Sănătății. Dimpotrivă, noi am încercat să folosim soluții ­surogat, cum ar fi utilizarea de ecrane de plexiglas, astfel încât să compensăm imposibilitatea de a organiza activitatea spațiat, o activitate cu număr mai mic de elevi pentru clasele mai mici, măcar pentru elevii din ciclul primar, fără să se utilizeze masca în timpul orelor.

De fapt, Institutul Național de Sănătate Publică a făcut o recomandare în luna august, care ține cont de punctul de vedere al Organizației Mondiale a Sănătății, ca în timpul orelor să nu se poarte masca dacă este asigurată distanțarea, aceasta fiind purtată doar când copiii ies din clasă și interacționează mai de aproape unii cu alții, când se află în mișcare.

Ei bine, toate aceste lucruri nu au fost, până la urmă, materializate în vreun fel. Sincer, cred că aici Ministerul Educației ar fi putut să coordoneze măcar o activitate care să poată să ducă la realizarea unor condiții mai ușor de suportat de către copii, dar și de către cadrele didactice, pentru că și ele trebuie să fie în aceeași măsură protejate împotriva infecției. Mai ales că în rândul cadrelor didactice există numeroase persoane cu diverse afecțiuni cronice care trebuie protejate de infecția cu acest virus.

Italienii, spuneați, au găsit soluția cu angajarea celor 70.000 de cadre didactice…

Bine, este o investiție și o organizare se­­rioasă, înțelegem acest lucru, dar, repet, cred că trebuia să ne gândim încă din lunile martie, aprilie, la acest lucru, pentru că știam care este situația, școlile fu­seseră închise și era clar că școala trebuie să reînceapă, iar o gândire strategică și un plan erau necesare încă de atunci. Să or­ganizezi așa cum trebuie un an școlar, mai ales în astfel de condiții, necesită o strategie și un plan de acțiune bine puse la punct, nu măsuri pompieristice de ultim moment sau improvizații. Or, lucrul acesta cred că se putea face mult mai bine decât s-a făcut în această perioadă.

Nu trebuie să adâncim și mai mult disparitățile care există în ce privește accesul la educație prin măsurile pe care le luăm în timpul pandemiei

Ce se va întâmpla cu școala și educația în următoarele luni? Puteți contura o proiecție?

Îngrijorarea la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății este legată de o creștere importantă a numărului de ca­zuri până la sfârșitul anului în regiunea europeană. Sigur, în toare regiunile OMS există aceeași preocupare, dar eu mă re­­fer la regiunea europeană. Principalul cri­­teriu care a stat la baza modului de organizare a activității școlare a ținut cont de așa-numita incidență cumulată pentru ultimele 14 zile, din localitățile în care a debutat activitatea de învățământ. Cred că împreună cu autoritățile de să­nătate publică se puteau găsi soluții adaptate mai bine fiecărei școli. Condițiile legate de spațiile de învățământ, pe de o parte, și numărul de elevi din fiecare clasă, pe de altă parte, diferă foarte mult între zonele urbane și cele rurale, spre exemplu, dar și în cadrul aceleiași localități, în sensul că un scenariu hibrid (galben), de pildă, este util atunci când nu­mărul de elevi dintr-o clasă este mare și depășește 30 de elevi. Într-o astfel de si­tuație, un scenariu hibrid face ca interacțiunile să fie mai puține, iar acea distanțare să se poată, într-adevăr, realiza.

Dimpotrivă, acolo unde există un număr mic de elevi și sunt multe astfel de școli, mai ales în mediul rural, cu maxim 15 elevi într-o clasă, nu este nevoie de niciun fel de scenariu galben, chiar dacă localitatea respectivă se încadrează în acest tip de scenariu, pentru că elevii, puțini, sunt spațiați și astfel se poate permite desfășurarea normală a activităților de învățământ. Noi trebuie să ne gândim la copiii vulnerabili, nu numai din punct de vedere al sănătății, ci și din punct de vedere al accesului la educație, care din cauza condiției lor socio-economice, îi marginalizează de foarte multe ori, deoarece nu au acces la internet, nu au diverse dispozitive prin intermediul cărora să se poată conecta pentru a face lecții online sau școlile pe care le frecventează nu au infrastructura necesară.

Nu trebuie să adâncim și mai mult disparitățile care există în ce privește ac­­cesul la educație prin măsurile pe care le luăm în timpul pandemiei. Asta ar trebui să fie o prioritate a Ministerului Educa­ției, a autorităților locale ș.a.m.d., accesul la educație al copiilor dezavantajați.

Întorcându-mă la întrebarea dvs. re­­feritoare la modul în care va evolua școala în următoarele luni, o creștere a cazurilor va exista cu siguranță, însă nu pot face în acest moment un pronostic, dacă vom asista la o creștere bruscă a numărului de îmbolnăviri sau la o creștere lentă, progresivă. Indiferent de situație, trebuie să prezervăm capacitatea de a desfășura învățământ față în față, chiar dacă vor mai apărea cazuri de infecție, în diverse școli. Trebuie explicat acest lucru părinților, nu trebuie să existe panică, trebuie explicat și profesorilor ce se în­­tâmplă, care sunt măsurile de protecție, pentru că dacă toată lumea cunoaște ce se întâmplă, atunci putem să sperăm în desfășurarea unui ciclu de învățământ cât mai apropiat de realitate. Personal, sper să se întâmple așa, sper să nu mai revenim în situația în care toți copiii să stea din nou acasă. Depinde foarte mult de noi, dar și de modul în care este coordonată această activitate la nivel central.

Trebuie să învățăm să ne instruim studenții, în așa fel încât ei să poată să devină medici care să aibă toate abilitățile necesare

Sunteți profesor universitar. Cum se desfășoară, în această toamnă, cursu­rile la UMF Carol Davila? Care sunt principalele dificultăți cu care se confruntă universitățile de medicină?

Universitățile de medicină se găsesc într-o situație deosebită față de alte tipuri de universități, dintr-un motiv foarte simplu: începând din anii clinici, studenții interacționează nu numai unul cu al­­tul, ci și cu pacienții. Știți bine că studiul în mijlocul unităților de acordare a asistenței medicale este esențial pentru ca un student sau un tânăr medic să poată să deprindă cele mai bune practici în examinarea pacientului, în structurarea gândirii clinice, în modul în care își elaborează decizia medicală. Noi avem această problemă și cred că, într-o primă instanță, la început, vor continua lecțiile la distanță – partea teoretică, pentru că nu poți să discuți de lucrări practice și activitate clinică, despre activitatea de practică la distanță. Conducerea universității se gândește, cred, foarte serios să permită și accesul studenților din anii preclinici la activități practice care să le dezvolte deprinderile. Probabil că și în anii clinici vom găsi o soluție, pentru că această pandemie va continua, ea nu se va opri, să zicem, începând cu data de 1 ianuarie. Trebuie să învățăm să ne instruim studenții în așa fel încât ei să poată să devină medici care să aibă toate abilitățile necesare pentru practicarea acestei profesiuni.

Păstrarea distanței, purtarea măștii și spălatul mâinilor vor preveni, în bună măsură, și celelalte viroze respiratorii

În această toamnă se va crea cadrul de suprapunere a acestei boli cu gripele, cu virozele respiratorii, ceea ce va genera, cu siguranță, confuzie, frică, haos. Ce va trebui să facem?

Infecțiile cu transmitere respiratorie care apar mai frecvent în sezonul rece se previn, în mod nespecific, în același fel. Păstrarea distanței, purtarea măștii și spălatul mâinilor vor preveni, în bună măsură, și celelalte viroze respiratorii. Cea mai cunoscută dintre virozele respiratorii este gripa, care este produsă în fiecare an de virusuri gripale de tip A sau de tip B, pentru care există un vaccin spe­cific. În acest moment, circulația virusurilor gripale, la nivel global, este redusă și probabil că această reducere a circulației se datorează și măsurilor pe care le-au luat statele lumii și le-au respectat oamenii, astfel încât să prevină transmiterea infecției cu noul coronavirus. Și atunci sezonul gripal este posibil să înceapă ceva mai târziu în acest an. Acest lucru ne oferă un răgaz suplimentar în care lu­­mea să se vaccineze în proporție cât mai mare. Cine trebuie să se vaccineze? În primul rând persoanele din categoriile vulnerabile despre care am discutat – cei care au boli cronice din sfera bolilor respiratorii, cardio-vasculare, au diabet, au neoplazii –, este bine să se vaccineze fe­meile gravide și, în măsura în care este posibil, într-un număr cât mai mare și copiii, pentru că ei merg în comunitate și pot să transmită infecția. Diagnosticul diferențial dintre gripă și infecția cu noul coronavirus, de multe ori este dificil, pentru că simptomatologia este similară.

Când vom avea un vaccin anti-Covid, din ce cunoașteți de la nivelul Orga­nizației Mondiale a Sănătății?

Sunt cu mult peste 100 de companii și universități care au încercat și încearcă să dezvolte un astfel de vaccin. Însă nu toate vaccinurile care pleacă la drum ajung să fie testate pe om. În momentul în care ajung să fie testate pe om, trebuie să treacă prin fazele de studii clinice, iar acestea sunt foarte complexe, pentru că ele trebuie să asigure două elemente: si­guranța vaccinului și eficacitatea aces­tuia împotriva bolii pe care ar trebui să o prevină. În momentul de față, sunt cel puțin zece vaccinuri care au ajuns în fa­zele acestea avansate de testare. Care sunt speranțele? Există speranțe îndreptățite datorită faptului că se testează avansat aceste vaccinuri.

Să sperăm că în viitorul nu foarte îndepărtat vom avea instrumente de prevenire a bolii

Există discuții și atitudini contradictorii la nivelul opiniei publice privitoare la pandemie. Unii vorbesc de teorii conspiraționiste, fake news și manipulare, alții nu se îndoiesc de o realitate de altfel evidentă. Mai sunt suspiciuni cu privire la crearea în la­­borator a virusului…

Nu există, până în momentul de față, elemente care să certifice faptul că acest virus ar fi fost eliberat intenționat sau ac­­cidental dintr-un laborator, în urma unei prelucrări care să ducă la apariția unei tulpini virale capabile să producă o pandemie în fața căreia să nu avem un răspuns. Cel mai probabil acest virus, ca și alte virusuri Corona, a suferit anumite modificări care au permis transmiterea inițială de la animal la om și, ulterior, la nivel inter-uman. În ceea ce privește gravitatea, trebuie, totuși, să ne gândim că discutăm despre o boală care a produs deja 30 de milioane de îmbolnăviri și un milion de decese. Creșterea este foarte rapidă. Am ajuns la o creștere a numărului de cazuri înregistrate zilnic de 300.000, la nivel global, deci este clar că discutăm despre o problemă foarte serioasă de să­nătate publică.

Să sperăm că în viitorul nu foarte în­depărtat (șase, nouă, douăsprezece luni) vom avea instrumente de prevenire a bo­­lii, cum ar fi vaccinul și medicamente care să poată să trateze în mod eficient această boală. Deocamdată, avem un singur produs. Este vorba despre cunoscutul Remdesivir, cu o eficacitate, totuși, limitată în ceea ce privește tratarea pacienților cu forme grave de boală.

Rămâne, deci, o problemă serioasă de sănătate publică, cea mai serioasă problemă de sănătate publică cu care am fost contemporani și nu trebuie, în niciun caz, dusă în derizoriu sau neglijată, pentru că orice mesaje care incită lumea la nerespectarea măsurilor de protecție nu fac altceva decât să amplifice problema de sănătate publică, să ne afecteze din punctul de vedere al funcționării economiei, al societății în general.

Interviul integral poate fi citit în numărul 8-9, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.