Educația este extrem de importantă pentru viitorul unei țări, iar fiecare țară în parte este responsabilă pentru propriul său sistem de educație și de formare profesională. Educația are roluri multiple, atât pentru individ, cât și pentru societate. Vorbim despre implicații culturale, sociale, economice, dezvoltarea armonioasă a copilului și responsabilizarea viitorului adult. Valorile pe care trebuie să se construiască educația în România sunt de la eficacitate și solidaritate până la încredere și respect reciproc. 

În România putem să vorbim, din păcate, de o lungă tradiție a anti-intelectualismului. De treizeci de ani privim cum generații întregi sunt private de educație de calitate. De asemenea, țara noastră se confruntă și cu alte situații pe care este necesar să le rezolvăm.

Abandonul școlar, dificultatea incluziunii copiilor cu cerințe speciale, analfabetismul funcțional, accesul la educația timpurie, lipsa de calitate și prestigiu a educației profesionale și tehnice, insuficiența de integrare pe piața muncii, toate sunt doar câteva dintre problemele care necesită soluții urgent. Ne dorim ca elevii să petreacă timpul necesar dezvoltării armonioase în sistemul de învățământ. Nu-i putem lăsa de izbeliște pe copiii noștri. Mediul școlar este cel care își pune amprenta asupra comportamentului unui copil, atât din punct de vedere educațional, emoțional, cât și social. Dacă elevii au un punct de pornire frumos, ei pot deveni adulți cu bune principii și valori, implicați în societate, cei care pot duce educația mai departe.

O altă problemă cu care ne-am confruntat în ultima perioadă a fost trecerea atât de rapidă la școala online. Trecerea forțată a educației în mediul online a adus în prim-plan nevoia de-a accelera o serie de re­­forme structurale cum ar fi digitalizarea, personalizarea educației, concentrarea pe competențe-cheie și adaptarea la cerințele actuale ale unei societăți aflate în continuă transformare.

Profesorii, elevii și părinții au trebuit să se adapteze la o situație necunoscută. Studiile organizației non-guvernamentale „Salvați Copiii“ arată că, la nivel ­mondial, elevii au pierdut în medie aproape o treime dintr-un an școlar, din cauza pandemiei. De asemenea, la vârful pandemiei, 91% dintre elevii din lume nu erau școlarizați, iar închiderea școlilor a mărit diferența dintre țările bogate și ță­rile sărace, dar și în interiorul țărilor, între familiile bogate și cele sărace, urbane și rurale, copii refugiați sau nu, cu handicap sau fără, prezintă ONG-ul. Nici România nu a fost ocolită, astfel că problemele pentru educația din țara noastră au venit odată cu apariția virusului. Pandemia a schimbat radical modalitatea de predare, legătura educațională și socială. Știm că interacțiunea este esențială, iar decizia de a închide unitățile de învățământ nu a fost ușoară. De asemenea, deschiderea lor în siguranță a fost și este o prioritate.

Consider că este momentul să elaborăm politici publice în educație, este momentul să nu mai lăsăm viitorul co­­piilor noștri în mâna oamenilor nepregătiți sau, mai rău, în mâna oamenilor care sunt neinteresați de corectitudine și echitate în educație.

În ultimii 30 de ani am elaborat zeci de strategii, în ultimii 30 de ani am promis că vom reforma sistemul de învățământ, în ultimii 30 de ani am promis copiilor noștri un viitor mai bun, le-am promis că le vom da prin școală toate instrumentele necesare pentru a fi cetățeni buni și responsabili, pentru a se integra cu succes în societatea românească. Nu mai putem aștepta. Trebuie să acționăm acum, să facem pași semnificativi sperând că peste alți 30 de ani copiii noștri vor spune cu mândrie „vreau la școală în România“.

De asemenea, consider că situația dificilă în care ne aflăm este generată și de incoerențele și vidurile legislative create de modificările haotice pe marginea Legii Educației. Chiar dacă acest palier de discuție este unul tehnic, într-un stat de drept cadrul legislativ este cel pe baza căruia instituțiile publice funcționează. Or, în momentul de față, statutul directorilor din Legea Educației este unul lacunar. Se prevede o subordonare a acestuia față de inspector, însă nu se prevede instrumentul juridic care creează această subordonare. S-a diminuat constant autonomia școlilor în ceea ce privește alegerea directorilor, acordând inspectorului general instrumente discreționare de putere. Uităm de multe ori că, pe lângă unitățile școlare, vorbim despre centrele județene de resurse și asistență educațională și de Palatele Copiilor, care rămân nereglementate în ceea ce privește modul de desemnare a managementului în situația vacantării funcțiilor. Avem multe ordine de ministru care peticesc legea și care distorsionează și mai tare viziunea legiuitorului din 2011. Oricât de tehnică ar fi discuția, aceste lacune nu fac altceva decât să bulverseze și mai tare sistemul de învățământ și să permită politicului să își impună decizia unilaterală.

de Ștefan PĂLĂRIE – senator

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 17 – mai 2021