Ministerul Educaţiei Naţionale şi UNICEF în România au lansat joi, 23 noiembrie, studiul „O privire asupra participării la educaţie folosind analiza pe cohortă“.
Analiza pe cohortă este focalizată pe o generaţie care parcurge un întreg ciclu şcolar şi oferă o imagine de mai mare acurateţe cu privire la dimensiunea fenomenului de abandon în unităţile de învăţământ şi categoriile de elevi care sunt în prezent cele mai afectate. În ultimii ani, deşi abandonul pe cohortă se reduce în cazul tuturor ciclurilor de învăţământ, se constată că o proporţie mai mare de copii nu participă la educaţie ca urmare a condiţiilor de dezavantaj familial, economic, social, de unde rezultă o rată netă ajustată de cuprindere mai mică, dar un nivel mai scăzut al abandonului înregistrat pe parcursul unui ciclu.
La nivelul învăţământului preşcolar s-a observat o creştere a participării la educaţie a copiilor de vârste mici (de la 65% la 86% în cazul copiilor de trei ani), rata de cuprindere cea mai mare fiind specifică, copiilor de patru şi cinci ani ca urmare a implementării clasei pregătitoare.
Deşi se înregistrează o reducere semnificativă a decalajului dintre mediul urban şi rural, se menţine diferenţa semnificativă dintre cele două medii de rezidenţă în defavoarea celui rural.
Conform datelor din studiul elaborat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi UNICEF în România, 391.000 de copii sunt în afara sistemului de educaţie. Opt elevi din 10, în vârstă de 15 şi 16 ani, finalizează învăţământul obligatoriu, în timp ce doar şapte elevi din 10 finalizează liceul sau învăţământului profesional. Unu din patru tineri de vârstă corespunzătoare nu mai continuă studiile după clasa a VIII-a sau după ce au reuşit să finalizeze învăţământul obligatoriu de 10 ani.
Biroul de Comunicare al MEN

Distribuie acest articol!