Educația antidrog în preajma începerii noului an școlarApropierea deschiderii anului școlar 2024-2025 intensifică și pregătirile, în sensul noutăților, privind educația antidrog. În acest sens, la sediul Agenției Naționale Antidrog (ANA), a avut loc o întâlnire de lucru între specialiștii antidrog, reprezentanții direcțiilor de protecție a copilului din cadrul sectoarelor 1-6 ale municipiului București și ai Avocatului Copilului, șefii sectoarelor de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și reprezentanți ai Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Agenția Națională Antidrog anunță că printre temele abordate la întâlnirea de lucru, „s-au regăsit modalitățile de lucru cu minorii și noile modificări ale Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

De asemenea, în contextul debutului anului școlar 2024-2025, a fost analizată activitatea desfășurată în anul școlar anterior și au fost identificate soluții pentru îmbunătățirea colaborării interinstituționale în noul an școlar”.

 

Distribuie acest articol!