A. COSTACHE profesor
Evenimentul Centenarului a mobilizat energii care au trecut dincolo de fapte comemorative. Iar ecourile acestuia nu s-au stins încă. Istoricul, profesorul și cercetătorul Ion Bulei, cunoscut printr-o serie de reconstituiri istorice care au ca temă Casa Regală, a fost prezent la Gaudeamus 2019 cu ediția a doua a volumului intitulat Regina Maria. Puterea amintirii. E adevărat, și ne-o spune și Editura pe coperta a patra, despre Regina Maria s-a scris mult, „cel mai mult a scris ea însăși“. Dar au scris firesc și istoricii, reconstituind personalitatea acestei figuri emblematice a Regalității la români. În cartea sa, Ion Bulei o urmărește în destinul ei dramatic, ca persoană și mai puțin ca „personaj“; inițial, o domnișoară superficială, devenită apoi regină a României și asumându-și cu toată ființa acest rol în experiențele ei de pe front, în bătăliile politice ale vremii, iar, în final, în ceea ce s-ar putea numi sinuoasele evenimente declanșate în mecanismul regalității prin prezența lui Carol II ca rege. În acest context, autorul insistă asupra unor momente dramatice, asociate primului război, reproducând, între altele, una dintre scrisorile Reginei adresate lui Carol II, în momentul în care regimentul lui pleca pe front, iar Carol ezita să-și însoțească camarazii: „Mai degrabă să mori de un glonț dușman și să zaci în bunul pământ românesc, decât să dezertezi într-un asemenea moment, dis – prețuit de întreaga țară, ceea ce va apăsa greu pentru tot restul vieții tale “…
Deși apărută cu mai mult de un an în urmă, Antologia de proză a Editurii Neuma din Cluj, o altă lucrare dedicată Centenarului, rămâne în continuare rezultatul de excepție al unui proiect neobișnuit. Substanța proiectului se dezvăluie chiar de la început; el este un experiment literar provocator, căci antologia vrea să răspundă, ficțional desigur, la întrebarea care dă și titlul volumului Ce-ar fi fost dacă…? (Istorii contrafactuale). Așadar, nu reconstituire istorică, nu ficțiune în marginea evenimentului istoric, marcată de condiția verosimilității, ci… ce-ar fi fost dacă lucrurile nu se desfășurau așa cum s-au desfășurat… Ce-ar fi fost, dacă, de exemplu, la Alba Iulia, cei care s-au opus unirii ar fi fost mai numeroși decât cei care și-au dorit Unirea ?!…
E adevărat însă că acest mod de a provoca, specific post-postmodernismului, a fost și nu prea a fost respectat de cei 15 autori antologați, cei mai mulți nume deja cunoscute și recunoscute ale literaturii contemporane: Horia Gârbea, Mihail Gălățanu, Radu Ilarion-Munteanu, Radu Sergiu Ruba, Cătălin Rădulescu, Dănuț Ungureanu sau Adrian Voicu. Căci istoria contrafactuală (și care nu ar trebui, conform definiției, confundată cu revizionismul istoric, cu ucronia sau cu istoria alternativă), ce presupune a răspunde la întrebări de tipul „Ce s-ar fi întâmplat dacă?“, caută să „exploreze istoria și incidențele istorice prin extrapolarea unei linii a timpului în care anumite evenimente istorice de anvergură nu s-ar fi întâmplat sau ar fi avut un rezultat diferit de acela care este actualmente cunoscut“ .
Dincolo însă de fidelitatea sau ezitarea încadrării unora dintre povestiri în categoria „istorii contrafactuale“, rezultatul este de cele mai multe ori neașteptat și de mare efect artistic. Iată de pildă cum începe o povestire a lui Mihail Gălățanu: „Suntem la începutul iernii dintre 1941 și 1942. Mareșalul Ion Antonescu intră în Moscova. Orașul este pustiu. Toți cei care au putut să fugă au dat bir cu fugiții“ (Mihail Gălățanu, Intrarea în Moscova (ucronii)). Nu mai puțin expresive sunt și mottourile însoțitoare ale povestirii, menite să avertizeze asupra prezenței ironiei pusă sub semnul discret al supralicitării: „Două mere într-o basma/ și-am ajuns la Moscova“ (Cântec de trecut Prutul) „Care nu s-a dus cu dușii/ Care s-a bătut cu rușii“ (A.P., Ioan fără de mormânt).
La fel de surprinzător (dar și mai aproape de tipologia istoriei contrafactuale) este și textul lui Horia Gârbea, 1921. Variante, un colaj de scrisori (cele mai multe!) ale „vremii“. Chiar în prima scrisoare a colonelului Iancu Mihail, adresată fiului și datată Blaj, 3 mai 1921, acesta descrie un „contrafapt“: „Îmi doresc să ajungă la tine scrisoarea aceasta a mea. Nu știu dacă va fi așa. Și dacă îmi vei răspunde, e cu putință să nu îmi sosească mie răspunsul tău. Vezi bine cum stau acum lucrurile. Oricât ar fi de greu acolo în România, gândește-te că tu ești în țara ta. Iar noi aici nu suntem în țara noastră. Oricât am vrut și oricât am luptat, suntem acum tot cu stăpânirea ungurească. După ce s-au rupt de Austria, i-a apucat dragul de noi și uite că, în loc să ne unim cu țara noastră, ne-am unit cu ei. E rău aici, căci ei zic că ne-au dat drepturi, dar ce drepturi poți să ai într-un loc stăpânit de bolșevici“.
Continuarea articolului poate fi citită în numarul doi, serie nouă, al revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Revista poate fi achiziționată aici.
