Stimate domnule inspector general, ne aflăm, din nou, într-o perioadă de bilanţuri. Vorbiţi-ne despre satisfacţiile profesionale ale lui 2015, dar şi despre nemulţumirile acumulate de-a lungul unui an de muncă susţinută în fruntea învăţământului gorjean.
La sfârşitul unui an se cuvine să vorbim despre cele bune, sperând că toate cele rele le vom putea corecta, învăţând din greşeli şi devenind mai eficienţi. Cred că o deosebită oglindă a muncii noastre o reprezintă evaluarea a 65 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Gorj de către experţi/evaluatori ARACIP. Aceştia au constatat că şcolile sunt pregătite la standardele care să reprezinte premisele unui învăţământ de calitate, iar personalul didactic şi nedidactic sau didactic auxiliar este preocupat să transforme şcolile gorjene în instituţii de elită.
Ce vă defineşte pe dvs. şi echipa pe care o conduceţi la ISJ Gorj? Care este filozofia de acţiune a ISJ Gorj în momentul de faţă?
Echipa pe care o conduc la ISJ Gorj a pornit la drum sub semnul valorii şi al profesionalismului. Colegii mei sunt profesori care au obţinut rezultate remarcabile la catedră, profesori care s-au dedicat şi activităţii de cercetare ştiinţifică, obţinând titlul de doctor, şi mai ales sunt profesori cărora le pasă de soarta învăţământului românesc şi vor să se implice în această evoluţie a şcolii, pe care o dorim şi o aşteptăm toţi. Filozofia de acţiune a ISJ Gorj ar fi rezumată la câteva direcţii: mai aproape de şcoală, mai puţin formalism, corectitudine, cât mai multe şi cât mai bune rezultate măsurabile, atenţie sporită pentru învăţământul profesional.
Cum se încheie, pentru şcoala gorjeană, anul 2015? Care au fost principalele direcţii pe care şi-a propus să acţioneze şi a acţionat echipa de la ISJ Gorj sub conducerea dvs.?
Anul 2015 se încheie cu rezultate excelente la nivelul olimpiadelor şi concursurilor şcolare. Elevii pregătiţi de profesorii din judeţul Gorj au obţinut premii şi distincţii deosebite. Sunt foarte bine cunoscute rezultatele elevului Dumitru Călugăru, de la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, din Tg.-Jiu, care a obţinut medalii de aur la olimpiadele internaţionale de chimie, în ultimii doi ani, fiind admis între primii la o celebră universitate londoneză. De asemenea, aş putea menţiona performanţa obţinută de echipa care ne-a reprezentat la Olimpiada „Universul cunoaşterii prin lectură”. Elevii din mediul rural au primit premiul întâi pentru proba scrisă şi pentru portofoliul pregătit despre o personalitate din lumea satului gorjean. După cum observaţi, performanţa a fost una dintre direcţiile pe care ne-am concentrat activitatea. Pe de altă parte, am considerat esenţială aplicarea unor planuri remediale concrete în cazul elevilor care au înregistrat rămâneri în urmă la învăţătură sau se află în situaţii ce pot fi considerate vulnerabile pentru evoluţia lor şcolară.
Ce proiecte pentru noul an vă aşteaptă? Care sunt direcţiile pe care veţi acţiona la nivelul ISJ-ului pe care îl conduceţi?
Proiectele în care investim sunt legate de pregătirea şi formarea continuă a profesorilor, dar şi de pregătirea elevilor pentru examenele naţionale. Sperăm că vom reuşi să instituim un corp al profesorilor evaluatori pe care să contăm la olimpiadele şi concursurile şcolare. De asemenea, un proiect în care am investit este revista „Figes” (revista a profesorilor de limbi moderne). Ne dorim ca această iniţiativă să fie dezvoltată şi să reuşim să avem o publicaţie a profesorilor din Gorj, coordonată de ISJ Gorj.
Ce aşteptaţi dvs., personal, de la 2016?
Personal îmi doresc, ca orice părinte, ca ambii mei copii să îşi realizeze idealurile, mai ales Ioana, care este în clasa a XII-a. În rest, îmi doresc sănătate şi energie, cu credinţa că îl voi simţi mereu aproape pe Dumnezeu, atâta timp cât în tot ceea ce fac încerc să respect legea şi principiile etice.
Credeţi că un proiect de ţară centrat pe educaţie, pe şcoală, poate reprezenta cu adevărat unica şansă pentru viitorul acestei ţări?
Da, consider că se impun modificări menite să nu mai permită accesul în clasele liceale cu medii mai mici decât 5. Dacă elevii care au media de admitere între 1 şi 5 ajung la liceu, şansa lor de recuperare şi de evoluţie până la a promova examenul de bacalaureat este foarte mică. De aceea, efortul nostru trebuie să fie făcut pentru transformarea învăţământului profesional într-o ofertă educaţională cu adevărat tentantă.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU