Drumul spre inimi al magistrului – Constantin MANOLACHE – In memoriam
Dacă timpul nu ar curge ca apa, nu am înţelege de ce pietrele rămân, spre mărturia veşnică a trecerii oamenilor de valoare prin destinul pământesc. Când acesta se apropie de momentele faste din fiecare an, când ne sărbătorim senini trecerea, îl încremenim, cu sentimentul că facem un ritual de convertire în veşnicie. Constantin Manolache a grăbit acest ritual şi, cu o lună înainte de aniversarea zilei de naştere, a trecut de la efemer la veşnicie, a urcat la ceruri, printre îngeri, acolo unde sufletele nobile îşi au locul pentru totdeauna. Pentru cei rămaşi aici, printre clipele trecătoare ale vieţii pământeşti, începutul lunii iunie va fi de aici înainte ca o grabă a lunii următoare din an de a-şi sărbători pe unul dintre oamenii nobili care, jertfelnic, a hotărât să-şi împartă harul, cu generozitate, copiilor dornici de cunoaştere. Pentru noi, cei care l-am fi însoţit cu sinceră admiraţie la ritualul aniversării din ziua de 5 iulie, când ar fi împlinit 64 de ani, luna iunie a anului 2014 va rămâne un timp simbolic pentru destinul de dascăl de vocaţie al profesorului Constantin Manolache. Este vremea când teiul lui Eminescu învăluie în veşnicie filele anului şcolar 2013-2014 şi închide pentru totdeauna catalogul în care scrisul limpede şi ordonat al Profesorului a marcat destinul multor generaţii de elevi întru cunoaştere. Optimist, modest şi blând, rafinat intelectual şi profesor de referinţă pentru învăţământul românesc, de o bunătate sufletească pe care doar oamenii nobili o au, Constantin Manolache a împrăştiat în juru-i mai multă lumină decât a primit vreodată. În anul 2002, profesorul doctor Constantin MANOLACHE a fost inclus în Enciclopedia Who’s Who, Ediţia Princeps România, iar în anul 2007 primeşte titlul de Research Consultant, acordat de către International Biographical Center – Cambridge, Anglia. Din inima lui mare cât o iubire sinceră de semeni au înflorit mereu oameni, mai mulţi decât poate amintirea să cuprindă. De astăzi, inimile noastre îşi vor deschide dragostea în care îl vor păstra ca pe cea mai nobilă vecinătate din limpezimile cereşti pe Magistrul Constantin Manolache, dragul nostru, plecat prea devreme spre lumea stelelor.
Cu recunoştinţă, Mina-Maria RUSU, Inspector general, MEN
Tribuna Învățământului
No Comment! Be the first one.