Există aşa ceva! Deşi pare cam ciudat, expresia este încărcată de adevăr şi mai răspândită decât s-ar crede. Sigur, popularitatea ei nu se compară cu celebra „dragoste la prima vedere”. Dar existenţa fenomenului nu poate fi contestată.
Nu s-au scris cărţi cu acest subiect. Nu s-au făcut filme. Nu s-au compus cântece!
În cazul dragostei la prima vedere, lucrurile sunt mult diferite. Încă din Antichitate. Menestrelii şi scriitorii s-au străduit să imortalizeze fenomenul. „Aventurile lui Leucippe şi Clitophon” (Ahile Tatius) sau povestea de iubire dintre Lancelot şi Guinevere (Chretien de Troyes) sunt doar câteva istorii în care iubirea la prima vedere este prezentă. Exemplele pot continua şi putem afirma că nu există colţişor pe mapamond sau arie culturală în care să nu existe cel puţin o poveste celebră cu acest subiect.
Compozitorii nu au rămas mai prejos. „Love at First Sight”, o melodie interpretată de Kylie Minogue, a obţinut în 2002 titlul de Cel mai bun pop.
De cealaltă parte, adică despre „dragostea la ultima vedere”, nu prea avem exemple în domeniul artelor. Am putea cita unele ziceri codificate ca: „Dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă“! Dar nu putem demonstra fără urmă de tăgadă că zicerea este legată musai de subiectul nostru. Nu avem şlagăre. Nu avem poveşti celebre…
Exerciţiul nostru nu este însă fără sorţi de izbândă. Dacă nu avem argumente în muzică sau literatură, apoi găsim cu siguranţă în viaţa de toate zilele. Afirmaţia conform căreia preţuim, de multe ori, un lucru abia după ce l-am pierdut poate fi considerată axiomă.
Şi ar mai fi! Putem cerceta zona politică, zona economică sau ne putem fixa argumentaţia pe viaţa noastră de zi cu zi. Aşa cum e ea. În multe ţări, domeniile enumerate sunt delimitate distinct şi pot fi cercetate cu acurateţe. În România zilelor noastre nu există nicio separaţie între politic, economic şi social. În consecinţă, tot ceea ce ni se întâmplă face parte dintr-un maglavais original care trebuie luat ca atare. Făcute fără patimă şi cu discernământ, unele analize pot conduce la concluzii pertinente.
După evenimente tragice şi mişcări sociale (nu numai) complicate, un guvern al României a demisionat. Democraţia e democraţie! A venit altul. Fără culoare politică declarată! Noul Guvern va lucra pentru binele românilor. Aşa au declarat/făcut toate guvernele. După ştiinţă şi după putinţă!?
Motivele pentru care a plecat guvernul precedent nu sunt importante în discuţia noastră. Vom încerca să trecem peste culoarea politică (atât cât se poate) şi să vedem ce a însemnat pentru sistemul naţional de educaţie guvernarea Ponta.
Vorbim despre unul dintre puţinele guverne postdecembriste care au urmărit, etapă cu etapă, implementarea proiectului de guvernare cu care au câştigat alegerile. Trebuie să menţionăm, alături de eşecuri şi succese remarcabile. Guvernul s-a angajat să modifice Legea educaţiei dar, exceptând promulgarea unui Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământ preuniversitar şi de unele reglementări neinspirate în ceea ce priveşte componenţa consiliilor de administraţie din şcoli, nu s-a întâmplat nimic.
Consiliile de administraţie au rămas dominate de membrii care nu sunt angajaţi ai şcolii. Au probleme extrem de complicate cu realizarea cvorumului şi cu birocraţia excesivă. Ordinul de ministru care stabileşte existenţa a doar şapte comisii permanente rămâne o simplă recomandare. Stimularea cadrelor didactice care realizează performanţă şi selecţia personalului au rămas la stadiu de deziderat.
Totuşi guvernul recent demisionat a fost guvernul care a reintrodus sprijinul financiar acordat personalului didactic şi didactic auxiliar pentru formare continuă. Derularea unui proiect susţinut de UE a adus angajaţilor din sistem, în 2014, 700 de lei şi cinci credite profesionale transferabile. Drepturi anulate de Boc, Băsescu, Funeriu et co. S-a revenit şi la norma didactică de predare de 16 ore pe săptămână (pentru cadrele didactice cu gradul I şi 25 de ani vechime).
La capitolul erori putem adăuga scandalul legat de manualele şcolare. Ba erau digitale, ba erau tipărite, ba a fost contestată licitaţia… În cele din urmă, nu s-a tipărit niciun manual! Le-au fost alocaţi însă bani pentru procurarea de manuale elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a. Pentru prima dată!
În ultimii trei ani au fost recuperate o parte din tăierile operate de Guvernul Boc şi s-au produs chiar majorări salariale importante. După ce a fost majorat salariul minim şi au fost majorate salariile debutanţilor. De mai multe ori! Au fost achitate, în avans, tranşe aferente anului 2016 din titluri executorii câştigate în instanţă de bugetari pentru salarii restante. A fost redusă TVA la 9% pentru produsele alimentare. A fost redusă CAS.
Nu s-au construit suficiente autostrăzi. Nu s-au realizat suficiente investiţii. Probabil! Dar trebuie să avem decenţa să constatăm că pentru sistemul naţional de educaţie guvernul despre care vorbim a făcut mai mult decât multe alte guverne.
Ultima şedinţă a consemnat majorarea cu 15% a salariilor personalului didactic şi didactic auxiliar, obiectiv devenit accesibil în baza unei creşteri economice consistente.
Nu trebuie să ai o memorie excepţională pentru a-ţi aminti umilinţele la care au fost supuşi angajaţii din educaţie. O lege care prevedea creşteri salariale de 50% a fost votată în unanimitate în Parlament, promulgată de preşedinte şi niciodată aplicată! Nicăieri în lume nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Până acum! Când am aflat cât valorează semnătura preşedintelui Klaus Werner Iohannis pentru actualul guvern. După ce Preşedinţia a promulgat legea care prevede acordarea tichetelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, Guvernul Cioloş s-a răzgândit. Nu se va acorda niciun tichet! Adică?…
Acum, din ce în ce mai mulţi concetăţeni sunt de acord că Guvernul Ponta a făcut lucruri bune. Păi, nu e asta dragoste la ultima vedere?
Ioan ARDELEANU