Ne gândeam să vorbim cu Dragobetele să semene ceva mai multă iubire prin societatea românească. Pentru că a cam dispărut, și încă de ani buni… Plecând, a lăsat un loc gol, un pustiu de neiubire, populat de ură, furie și discordie, de răutate și iraționalitate, de trufie, zavistie și pizmă, de ipocrizie, minciună și trădare, de lăcomie și de multe altele, ieșite dintr-o Cutie a Pandorei fără fund. Lumea noastră e ca un pământ uscat, sec, crăpat de seceta urii, unde-și fac mendrele toți acești demoni. Iubirea a plecat umilită, tot mai neiubită ea însăși, și s-a retras într-un orizont vag al posibilității, mai degrabă utopic. E greu cu ea, pentru că iubirea cere înțelegere și renunțare, bunătate și înțelepciune. Cere iertare. Cere smerenie. Prea mult. Cu ura, cu trufia, cu nepăsarea și celelalte e mult mai simplu. Nu reclamă atâtea eforturi, atâtea procese de conștiință, atâtea strădanii, care, pe deasupra, nici nu aduc satisfacții imediate și concrete. L-am întrebat, când mijeau zorii, pe Dragobete ce face el să schimbe câte ceva prin această lume, să aducă puțin mai multă dragoste. N-a știut ce să-mi răspundă, cum nu știuse nici Valentin, ocupat până peste cap cu încasările, cu bursa internațională a iubirii și conturile din paradisuri fiscale. Mi-a răspuns, într-un târziu, Dragobetele, spre prânz, pe mail, printr-una dintre secretarele lui de la Departamentul PR, că-mi mulțumește, tema e interesantă și se va gândi la ea foarte serios, dar că, anul acesta, are o agendă foarte încărcată: malluri, cluburi, lume bună, case mari, palate, vile de lux. Anul acesta, foarte dificil. Poate la anul…
Sorin IVAN