Povestea a început pe 24 februarie 2001, când copiii din Fălticeni, ajutați de voluntarii de la Grupul Local de Tineret „Aripi în Europa“, decupau inimioare, scriau mesaje pe care le împărțeau locuitorilor,  urându-le „Să fiți iubiți de Dragobete!“. În anii următori, activitatea s-a numit „Mesagerul dragostei“ și am încercat să readucem în inimile tuturor tradiția românească, uitată parcă. Ne-a venit apoi ideea unui proiect pe care l-au primit cu bucurie elevii Școlii Gimnaziale Mihail Sadoveanu: „Dragobete – poștașul dragostei“. Așa că, în fiecare an, poștașul școlii (un profesor!) avea de lucru… mesajele nu mai conteneau. Pentru colegi, pentru membrii familiei, pentru cadrele didactice. Anul acesta, povestea se rescrie, în parteneriat cu inimoșii elevi din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială Ion Muceleanu, din Fântâna Mare, coordonați de doamna directoare Dohotaru Andreea-Ionela și doamna profesoară Alexa Narcisa. Acolo, cei din clasa a V-a au descoperit într-un Power Point originile și semnificația acestei sărbători. Nu întâmplător, căci au ales un opțional despre tradițiile românești. Apoi s-au întrecut toți în măiestrie: au decupat inimioare, au scris mesaje, pe care le-au dăruit colegilor, cadrelor didactice. O parte din mesaje au fost trimise colegilor de la școala noastră. Aici, munca și distracția erau în toi. Inimioare peste inimioare, lucrate cu drag de elevii claselor I B, II A, II B, III C, IV A, IV B (au realizat „Casa dragostei“), dăruite tuturor: colegi, părinți, bunici, profesori, doamnele de la secretariat și contabilitate (eu cred că și vecinii din bloc au avut parte de urarea „Să fiți iubiți!“). Cei din clasa a VII-a B au pregătit mesajele pentru colegii de la Fântâna Mare, desigur. Îi felicităm pe toți, le mulțumim cadrelor didactice (doamnele profesoare Bejenaru Simona, Corduneanu Paraschiva, Butnaru Ana, Gherman Roxana, Baciu Elena, Mărian Mihaela, Mihăilă Doina). Să fiți iubiți, dragi români de pretutindeni, iubiți și uniți în dragoste! Acesta este mesajul nostru!
Prof. Elena PAȘCOVICI,
consilier educativ
 

Distribuie acest articol!