Domnului Profesor, cu dragoste

 7 susAcum puține zile, profesorul Solomon Marcus a plecat în Lumea de Lumină… Am vorbit despre el, atunci, cu Grzegorz Rozenberg, un corifeu al informaticii teoretice, plecat din Polonia, profesor la Leiden, Olanda, mare prieten al profesorului Marcus și vechi colaborator al meu, care mi-a spus: Marcus nu trebuie plâns, nu i-ar plăcea asta, el trebuie citit, opera lui trebuie continuată, el trebuie imitat. Adaug eu: nici nu se poate altfel – doar de imitat nu vom avea cum… Profesorul Marcus ne-a lăsat atât de multe – cărți, articole, idei, învățăminte, exemplul său personal – că vom avea de lucru încă multă vreme în încercarea de a-l asculta. Cel puțin pentru un discipol tipic, deplin și perpetuu, așa cum mă consider, așa cum am avut privilegiul să-i fiu, aceasta este senzația-așteptarea-convingerea: telefonul va suna și-i va aduce aproape vocea, sau calculatorul va anunța, din clipă în clipă, sosirea unui mesaj e-mail de la dumnealui. Suficient sunt acestea pentru a mi se părea nepotrivit, aproape o impietate, să scriu ceva despre Domnul Profesor (așa i se spunea în grupul nostru de studenți-colaboratori prin deceniile ’70, ’80, când ne vedeam aproape zilnic) ca și când nu ar mai fi… Știu că e așa, dar refuz să și simt așa… De aceea, răspund chemării Tribunei învățământului cu un subterfugiu – mărturisit, deci, sper, pardonabil: voi relua, cu modificari, editorialul pe care i-l dedicam în revista Curtea de la Argeș (tipărită, dar și accesibilă la www.curteadelaarges.ro) în martie 2015, când împlinea 90 de ani.
„Firescul unicității” se numea, ușor oximoronic, textul și încerca să ilustreze-demonstreze titlul în felul următor (a trebuit, vai, să trec o parte dintre verbe la timpul trecut…).
Ori de câte ori încerc så scriu ceva despre profesorul Solomon Marcus, îmi dau seama cå-mi asum o sarcinå în același timp simplå și extrem de grea. Ce så spui și cum så spui despre un om care, dupå patruzeci și ceva de ani de strânså colaborare, îți este atât de apropiat, dar care e unic nu numai în matematica româneascå, ci și în cultura româneascå, asemuit doar lui Moisil prin varietatea preocupårilor, prin implicarea în tot ce-l înconjoarå și prin vizibilitatea media, cu o operå care ar putea justifica patru-cinci cariere de vârf ale unor oameni obișnuiți, cu o energie „obositoare” pentru cei din jur și, în același timp, de o modestie contagioaså, toate acestea având ca urmare imediatå formarea unui grup, dar în care, natural și in­contestabil, råmâne mereu vizibil cine este Profesorul.
Eugen Ionescu spunea undeva despre el însuși cå este „anormal de normal”. Ar putea fi și o caracterizare a profesorului Solomon Marcus. „Eu nu m-am plictisit niciodatå” – este propria-i mårturisire, un lucru simplu și monumental în același timp, care poate explica multe, inclusiv uimirea noastrå (a celor vulnerabili la plictisealå) în fața operei sale în general și a fiecårei scrieri în particular. Så fii tot timpul prezent, alert, interesat de ce e în jur – e un „secret” care nu cere niciun efort, pare la îndemâna oricui, firescul cel mai firesc, pe care profesorul Marcus ni l-a dezvåluit în repetate rânduri, dar care nu le reușește decât unui foarte mic numår de oameni. Reușește celor care lucreazå (evit cuvântul „muncesc”) așa cum respirå, fårå niciun efort, dar cu fireascå bucurie, care învațå încontinuu, din cårți și din viața zilnicå, de la profesori și de la discipoli deopotrivå (insista Profesorul pe detaliul acesta), care se întreabå și se mirå încontinuu, cu aceeași prospețime dintotdeauna.
Leg toate acestea de mai multe cauze-surse-explicații: (i) factorul natural, înnåscut (curiozitate, ascuțime de minte, predispoziție spre matematicå și, în același timp, spre „umanioare”, dar și o memorie per­fectå), (ii) copilåria și adolescența strâmtorate material, cu traversarea unor perioade istorice solicitante, eufemistic vorbind, (iii) educația matematicå solidå, (iv) în preajma unor mari personalitåți, influente, cu staturå de model în adevåratul înțeles al cuvântului (Miron Nicolescu și Grigore C. Moisil în primul rând, dar și Simion Stoilow și Dan Barbilian, sau, dintre nematematicieni, Alexandru Rosetti).
De aici, mai multele cariere științifice, toate de vârf. Cea de matematician la început, remarcabilå din toate punctele de vedere: ca numår de lucråri publicate în reviste de primå mårime, probleme deschise de alți matematicieni și rezolvate în aceste lucråri, sau probleme deschise de S. Marcus și preluate de alți matematicieni, un numår impresionant de citåri, continuåri, consemnåri în monografii. În paralel, ascensiunea treaptå cu treaptå în ierarhia universitarå (asistent în 1950, lector în 1955, conferențiar în 1964 și profesor universitar în 1966, la Facultatea de Matematicå a Universitåții din București), manuale, doctoranzi.
A urmat evoluția fulminantå a lingvisticii matematice în anii 1960, cu profesorul Marcus unul dintre fondatori. Cartea Lingvistica matematicå. Modele matematice în lingvisticå (Ed. Didacticå și Pedagogicå, 1963), de mai multe ori amplificatå, modificatå, actualizatå, în monografii publicate la Academic Press (1967), Dunod (1967), traduså apoi în ruså, cehå, italianå, spaniolå a fåcut istorie. Conferințe, invitații, colective editoriale, prezențe în dicționare și enciclopedii. Putea face istorie și cartea Gramatici și automate finite (Ed. Academiei, 1964), dacå nu råmânea în limba românå – a fost una dintre primele monografii de teoria automatelor și limbajelor formale din lume, fårå cariera pe care ar fi meritat-o.
Similarå a fost soarta a douå articole ale sale, cam din aceeași perioadå. Cel în care sunt introduse gramaticile contextuale (1968, 1969) a condus la sute de lucråri, vreo duzinå, dacå nu mai multe, de teze de doctorat, monografii – de mult timp, gramaticile cu pricina sunt numite „gramatici Marcus”. În paralel, o lucrare din 1974, de pionierat în folosirea tehnicilor lingvistice și a gramaticilor formale în geneticå, nu a fost valorificatå de comunitatea inter­naționalå, nepregåtitå atunci pentru ceea ce avea så devinå o adevåratå modå spre finalul secolului.
Da, dar nu era de ajuns pentru spiritul enciclopedic al profesorului Solomon Marcus. A urmat frumoasa aventurå a poeticii matematice (Ana Blandiana: „Visez o lume în care poeții så facå spre matematicå tot atâția pași câți a fåcut Solomon Marcus spre poezie.”), semiotica (Marcel Danesi îl considerå „un gigant al semioticii”), aplicațiile matematicii, lingvisticii (sloganul „Lingvistica – științå pilot” a fost laitmotivul unei veritabile campanii în anii ’70) și teoriei limbajelor formale în cele mai diverse domenii, de la studiul basmelor la modelarea proceselor economice (subiectul tezei de doctorat a subsemnatului, în 1977), de la nevoile umane la teoria acțiunii. Iar, în ultimele douå decenii, implicarea în problematica educației, cu scrieri, participare la emisiuni TV și radio, prezențå în școli și tabere de matematicå. Aș mai putea aminti multe altele, de la implicarea mereu activå în viața Academiei Române la prezența în paginile revistei Curtea de la Argeș, de la editarea operei unor clasici ai matematicii românești la relevarea unor prioritåți românești în matematicå și informaticå.
O operå de o întindere și varietate care dau complexe, construitå de un savant-prototip, mereu activ, mereu pregåtit så întrebe și så fie întrebat, så facå legåturi și analogii neașteptate (Andrei Pleșu: „De o viațå asta face, încearcå så creeze punți într-o lume de insule.”), în buzunar cu carnețele în fiece clipå gata a gåzdui observații și idei, care mergea cu tramvaiul, putea fi întâlnit la piațå, dar și în tramvai și la piațå era totdeauna gata så-ți semnaleze o carte nouå, så porneascå o dezbatere, så-ți relateze o întâmplare cu haz (și noimå), un om, aparent, ca toți oamenii, dar NU ca toți oamenii (parafrazez titlurile unor cårți despre Moisil) – pe scurt, Solomon Marcus, profesorul și academicianul. Un privilegiu pentru cei care i-au fost aproape, studenți, colaboratori, prieteni – și e enorm numårul acestora. Stau mårturie cele douå volume masive, în jur de 900 de pagini fiecare, ale cårții Întâlniri cu Solomon Marcus, apårute la Editura Spandugino, în 2011, augmentate din plin la cea de-a 90-a aniversare. O simplå selecție de nume mari ale culturii lumii care au semnåtura în aceste volume ar da seama despre nivelul la care se situeazå Solomon Marcus în cultura lumii.
Încheiam editorialul din revista Curtea de la Argeș mulțumindu-i, îi mulțumesc și acum, pentru tot ce m-a învåțat, de la matematicå la gesturile de zi cu zi, de pildå, în relația cu studenții, cu limba românå, cu textul scris sau tipårit. Îi mulțumesc și pentru tot ce a fåcut pentru cultura românå, care mult îi este datoare.
Acad. Gheorghe Påun