Interviu cu prof. Ion Duță, președintele Sindicatului Școala Prahovei, vicepreședinte al FSLI
Stimate domnule președine, vă propun să începem acest interviu cu un eveniment de anvergură care s-a petrecut săptămâna trecută, la București, și anume lansarea proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED“. De ce s-a simțit nevoia elaborării sale și care îi este finalitatea?
Cei mai indicați să dea acest răspuns sunt inițiatorii proiectului. După părerea mea, este un proiect de imagine, care a demarat, pe hârtie, în urmă cu patru luni, readus zilele acestea în discuție și care se vrea implementat peste alte câteva luni bune, iar finalitatea lui va fi peste patru ani. Proiectul presupune formarea a 50-60 de profesori, care, la rândul lor, să formeze, în mod exponențial, 55.000 de profesori. Proiectul începe aproape de jumătatea mandatului actualei guvernări și nu avem certitudinea (ca de obicei) că va fi preluat și de următoarea guvernare.
În altă ordine de idei, nu este clar de unde vor veni banii pentru acest proiect și cum se va face selecția profesorilor. În final, proiectul are multe necunoscute, și în afară de entuziasmul lansării, deocamdată, nu văd nimic concret.
Ce așteptați dvs., personal, de la CRED, acum, când din sistemul de educație românesc nu pare să mai fi rămas mare lucru după experimentele la care a fost supus vreme de aproape 30 de ani?
Așa cum spuneam mai sus, personal, nu aștept mare lucru. De-a lungul a 29 de ani, astfel de inițiative și proiecte au fost foarte multe, iar foarte puține au fost finalizate sau au avut efectul scontat.
Îmi amintesc de proiectul de formare a profesorilor pentru clasa pregătitoare, care a demarat furtunos, apoi și-a pierdut din importanță și eficacitate, ajungându-se ca acum să fie inexistent.
Aș vrea să mă înșel, măcar o singură dată, și să recunosc că am greșit, dar îmi este teamă de faptul că lucrurile, în bunul stil românesc, vor sta exact așa cum am spus.
Cum priviți dvs., cum privesc cadrele didactice din județul Prahova măririle salariale anunțate cu multă emfază la începutul acestei luni? Dvs., personal, sunteți mulțumit?
Măririle salariale s-au dovedit a fi o mare păcăleală, din moment ce au fost amânate succesiv și au fost anihilate de prevederile noului Cod Fiscal.
Legea salarizării unitare a creat și mai mari inechități în sistem, iar trâmbițatele măriri de la 1 martie 2018 sunt deocamdată incerte, din moment ce costul standard per elev este insuficient pentru a asigura salariile până la sfârșitul anului.
De asemenea, se așteaptă de foarte mult timp două promisiuni neonorate încă, voucherele de vacanță și cele două norme de hrană. Cadrele didactice privesc cu neîncredere și cu durere aceste promisiuni neonorate și aceste minciuni perpetue.
Dacă de salariile promise sunteți nemulțumiți, domnule profesor, poate sunteți mulțumiți de modul în care este purtat dialogul dintre minister/guvern și sindicate…
Dialogul cu noul ministru al educației este zero, deschiderea Domniei Sale spre acest capitol fiind opțională. Domnul ministru are o singură preocupare, anume aceea de a pune pumnul în gură sindicatelor și de a pedepsi disciplinar orice profesor care ar îndrăzni să își ceară drepturile legale, conform legilor acestei țări. Sindicatele continuă să creadă că dialogul social este singura cale, într-o societate democratică, pentru rezolvarea problemelor din sistem și îndrăznim să credem că ministrul va reveni la sentimente mai bune și la respectarea legii și a demnității profesorilor.
Domnule președinte, care credeți că este, în opinia dvs., problema cea mai gravă, aspectul cel mai dureros al educației naționale românești?
Problema cea mai gravă, după părerea mea, este neasumarea de către niciun guvern și de către niciun ministru al educației a sintagmei mult trâmbițate, „Educația, prioritate națională“. Dacă acest lucru ar fi înțeles și asumat, mai ales politic, multe din neajunsurile de astăzi ar fi înlăturate și țara ar progresa, din toate punctele de vedere. Nu poți avea o țară liberă, prosperă și independentă fără cetățeni educați, fără forță de muncă cu calificare superioară și corect plătită.
Va primi Educația vreodată cei 6% din PIB, stipulați în Legea 1/2011?
Vedeți cum se leagă lucrurile? Cu toate că este o lege care prevede acest lucru, ea nu a fost niciodată respectată și nici nu se întrevăd șanse să fie aplicată.
Totdeauna au fost și sunt alte priorități pentru guvernanți, iar rezultatele se văd în exodul masiv al tinerilor, în neatractivitatea sistemului de învățământ pentru tineri și în situația globală a rezultatelor obținute de către elevi la examene.
La ce să ne așteptăm în continuare, domnule profesor? La o grijă mai mare față de educația și viitorul acestei țări din partea clasei politice românești?
Ar fi ideal ca politicienii să înțeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că situația este gravă și că trebuie făcut ceva, urgent, acum când suntem cu un pas în prăpăstie și este riscul să cădem în prăpastia săpată de noi înșine și nu de alții.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU
