AVenirea la Ministerul Educaţiei a doamnei Ecaterina Andronescu ar putea fi, în ciuda unor critici, un eveniment de bun augur. Când spun acest lucru, mă gândesc că Domnia Sa a fost în câteva rânduri ministru în Berthelot şi, dincolo de deciziile bune sau mai puţin inspirate, asociate ministeriatului dumneaei, mi s-a părut, urmărindu-i cu detaşare şi obiectivitate poziţiile publice din ultimele săptămâni, că a dobândit o cunoaştere profundă a sistemului preuniversitar, mai ales în sensul unei bune şi curajoase diagnoze.

Chiar şi ideea unei noi Legi a Educaţiei, în ciuda probabilităţii reapariţiei unor noi tensiuni în sistem, nu pare a fi cu totul de respins, între altele şi fiindcă, oricât de hulită a fost Legea Funeriu, ea are numeroase părţi  viabile care pot fi valorificate. În acelaşi timp însă, toată această odisee a sistemului riscă să aibă o potenţialitate destabilitoare deloc de neglijat. Mă voi opri în însemnările de azi asupra unui aspect des vehiculat de mass-media din ultimele săptămâni – ideea introducerii unui aşa-numit examen de treaptă după clasa a X-a în învăţământul liceal.

O asemenea posibilitate a fost vehiculată de Ecaterina Andronescu însăşi. Motivele unei schimbări în zona sensibilă a admiterii în liceu şi apoi a susţinerii examenului de bacalaureat sunt acum acceptate de o bună parte a opiniei publice. Pe scurt, multă lume a observat o scădere dramatică  a calităţii învăţământului liceal (şi nu numai!), manifestată între altele şi prin nivelul pe care îl are azi bacalaureatul: cifră de promovare, notele obţinute, în sfârşit, mentalul colectiv asociat acestui examen naţional. Se adaugă procentul celor care după clasa a VIII-a  părăsesc învăţământul de bază, impresionant, cel mai mare din Europa. Cum s-a ajuns aici şi care sunt „agenţii“ generatori  ai acestei situaţii – structura preuniversitarului, profesori, plan-cadru, programe?!… – nu este decât aparent o temă polemică. Este evident  pentru cei mai mulţi dintre observatorii de bună-credinţă că o asemenea realitate a fost generată, între altele, şi de modalitatea de admitere în liceu, folosită în ultimii 15 ani, după ce examenul de capacitate a fost desfiinţat. Principiul repartizării computerizate a absolvenţilor clasei a VIII-a, cu şi fără susţinerea Evaluării Naţionale, în condiţiile în care învăţământul de bază în România este de 10-11 ani, a fost şi este cel ştiut: majoritatea absolută a acestor absolvenţi, inclusiv cei cu medii sub 5 la E.N. sau  chiar fără susţinerea E.N., au fost repartizaţi la licee pentru a-şi continua studiile (admişi uneori cu medii de 2 şi 3). Odată ajunşi elevi ai liceelor din reţeaua naţională de licee – în jur de 900, dacă cifra mai e cât de cât corectă! –, ei au fost păstraţi „cu orice chip“ până în clasa a XII-a de aceste licee, de ISJ, dar şi de Ministerul Educaţiei însuşi, din motive mai mult sau mai puţin rezonabile, cele mai multe însă fără nicio legătură cu ideea de calitate a instrucţiei în sistemul preuniversitar sau cu nevoia parcurgerii complete a duratei învăţământului obligatoriu. În mai mult de 15 ani, un asemenea sistem de „compunere“ a liceului a dus la o prăbuşire/o compromitere vădită a unui număr însemnat de licee, procentul acestora fiind, probabil, undeva peste 10%. Fiindcă oricâtă ştiinţă/voinţă pedagogică/pregătire didactică ar fi avut corpul profesoral  din unele dintre aceste licee (ceea ce oricum e discutabil!), nimeni nu poate face din plumb… aur. Nici măcar alchimiştii Evului Mediu. Compromisul s-a întins, aşadar, ca o plagă naţională, acest gen de politici, catastrofale pentru conceptul de „liceu“, neputând fi întrerupte până acum de niciunul din „ceata“ de minştri care s-au perindat prin „Casa Şcoalelor“, deşi unii dintre ei au evocat această situaţie ca fiind inacceptabilă.

Dar iată că Ecaterina Andronescu pare să recunoască (încă o dată) această realitate şi chiar să vrea să o şi schimbe. Soluţia dumneaiei? Un eventual „examen de treaptă“, aşa cum de altfel învăţământul liceal a mai cunoscut în anii ’80.

Din păcate, soluţia doamnei ministru mi se pare cu totul inadecvată, ca unul care am fost profesor în sistem în acei ani şi cunosc foarte bine efectele negative ale unei asemenea formule. În fapt, ministrul educaţiei nu pune degetul pe rană. Fiindcă soluţia nu o constituie o nouă „fragmentare“ a structurii învăţămntului liceal, cu urmări negative evidente, ci aceea de a întări această structură, de a-i da coerenţa şi calitatea pierdute. Or, acest lucru se poate face, în opinia noastră,  mult mai simplu şi mult mai „de bun-simţ“, şi cu „costuri“ relativ scăzute, chiar prin păstrarea formulei actuale de repartizare computerizată de după clasa a VIII-a.  Cu alte cuvinte, nu e necesară decât fie o modificare a Metodologiei de admitere, fie introducerea în Legea Educaţiei (dacă e cazul!)  a unei prevederi care să precizeze că în liceu pot accede doar acei absolvenţi de clasa a VIII-a care au susţinut un examen de Evaluarea Naţională şi au luat cel puţin media 5 la această evaluare.

Întrebarea care ar surveni imediat este ştiută: şi ceilalţi, ce vor face ceilalţi?!… Vor rămâne şi mai mulţi elevi în afara sistemului? Nici vorbă. Sau, eventual,  nici mai mulţi, nici mai puţini. Sau chiar cu mult mai puţini elevi, fiindcă şi alte lucruri ar putea evolua favorabil în contextul în care aceşti elevi ar fi repartizaţi la clase complementare sau la anume şcoli profesionale. Clasele complementare vor putea funcţiona nu doar în cadrul liceelor, ci chiar în cadrul şcolilor gimnaziale puternice, capabile a derula astfel de programe. Altfel spus, mult mai firesc, elevii care nu au foat admişi la liceu vor avea de optat între a merge la un tip de şcoli profesionale (ale căror elemente de însuşire practică a meseriei nu reprezintă riscuri pentru elevul de până 16 ani – practică pe şantiere, de exemplu, în vreme ce ceilalţi îşi vor putea continua studiile în clase complementare având la îndemână programe specifice, cu elemente de însuşire de abilităţi practice minimale şi cu elemente de teorie menite să reia şi să aprofundeze cunoştinţe specifice gimnaziului, în vederea dobândirii în cele din urmă a unor competenţe de bază strict necesare oricărei evoluţii şcolare sau profesionale.

Parcurgerea acestor Programe şi a celor doi ani de studiu, clasele a IX-a şi a X-a,  se va putea finaliza, la sfârşitul clasei a X-a, cu un Examen de Absolvire. Mulţi dintre aceşti absolvenţi vor putea apoi accede la şcoli profesionale duale, cu programe mai complexe şi cu durate de șase luni-doi ani, iar unii vor putea, conform unei metodologii corespunzătoare, să continue, dacă vor dori, studiile în ciclului liceal, prin înscrierea în clasa a X-a şi promovarea unor diferenţe.

E de presupus că la capătul unei asemenea „reformulări“, ciclul liceal îşi „va reveni“ din criza fără precedent, fenomenul navetei şcolare se va restrânge, ca şi cheltuielile generale legate de funcţionarea  sistemului, motivaţia însăşi pentru studiu se va reabilita parţial (clasele complementare cu programe remediale nu vor mai fi „chinul elevului“ care a terminat clasa a VIII-a cu note aproape de limită sau cu note sub 5 la Evaluarea Naţională), un principiu al diferenţierii va funcţiona, în sfârşit, sub regimul unei lucidităţi pedagogice şi sociale  fără precedent în ultimele decenii, iar politica educaţională se va putea lăuda cu măsuri specifice pentru a ridica gradul de instrucţie al populaţiei şcolare.

Ne împiedică cineva/ceva să luăm această măsură? La prima vedere, nimeni, poate doar încremenirea noastră în vreun proiect.

Atunci, doamnă ministru Ecaterina Andronescu, luaţi aceste măsuri şi SALVAŢI LICEUL ROMÂNESC!  Şi nu doar liceul!

P.S. Este posibil ca sugestia noastră de a soluţiona o dimensiune a crizei preuniversitarului (a ciclului liceal în primul rând, compromis, cum spuneam, din cauze vizibile cu ochiul liber) să nu fie atât de simplu de realizat, presupunând, între altele, realizarea unui nou plan-cadru, ca şi a unor programele de tip remedial, ocazie cu care ar putea să apară şi unele probleme de încadrare cu posturi didactice. Problema de principiu este însă aceea ca o asemenea variantă să fie luată în calcul, de astă dată chiar în interesul elevului şi nu a unei birocraţii adesea paralizante. În acest context, solictăm Biroului de Presă al Ministerului să binevoiască să extragă esenţa acestei propuneri şi s-o pună pe biroul ministrului Ecaterina Andronescu. Fiindcă, altminteri, în noianul de vorbe şi de zgomot de fond, riscăm să nu mai luăm în serios nici măcar acele proiectele care, cel puţin la prima vedere, ar putea fi viabile. Oricum, mai viabile, în opinia noastră,  decât eventuala introducere a unui examen de treaptă în clasa a XI-a.

P.P.S. Şi tot în acest context, cerem aici deschis un răspuns al Ministerului Educaţiei, un punct de vedere, formulat chiar şi în ştiuta limba de lemn a instituţiilor: „Punctul dvs. de vedere va fi analizat şi luat în considerare în dezbaterea asociată noii Legi a Educaţei“.

Adrian COSTACHE