Distruge școala creativitatea?

Distruge școala creativitatea?A reînceput școala și debutează și anul universitar. Sunt momente care ne readuc în atenție o problemă pe care o tot discutăm în ultimul timp: „omoară“ școala creativitatea?

Faptul că în ultimul an de pandemie ne-am dat seama, din ce în ce mai puternic, de faptul că educăm cursanții pentru un viitor complet imprevizibil a readus pe tabla de șah a demersului educațional și problema creativității. Sunt studii și mărturii individuale care spun că în zona învățământului preșcolar copiii au o creativitate debordantă, dar organizarea și logica răspunsului unic corect pe care școala o să-l solicite mai târziu, tind să împingă tot acest demers într-o zonă de umbră. Oare chiar așa să fie?

În primul rând, trebuie să facem o diferențiere între gândirea convergentă și gândirea divergentă. La o primă vedere, doar gândirea divergentă este necesară pentru un demers creativ, gândirea convergentă fiind centrată pe un demers linear, logic. Totuși lucrurile sunt mai nuanțate…

Conform lui Csikszentmihalyi (2021), oamenii care produc noutatea în domeniile lor par să îmbine armonios cele două moduri de gândire (aparent) opuse: convergentul și divergentul. Autorul ne oferă și o definire suplimentară: gândirea convergentă este cea care poate să fie măsurată prin teste de inteligență și vizează, așa cum am spus și mai devreme, un răspuns corect. La polul opus, gândirea divergentă nu oferă doar un răspuns, ci răspunsuri, și este mai puțin preocupată de corectitudinea acestora.

Pe primele locuri în gândirea divergentă se află fluența (capacitatea de a genera o cantitate mare de idei), flexibilitatea (capacitatea de a trece de la o perspectivă la alta) și originalitatea. Deci cele două par opuse, nu este așa? Totuși, așa cum Csikszentmihalyi observă, utilitatea gândirii divergente nu se observă în lipsa judecării ideilor pe palierul corect-­greșit, deci pentru punerea în practică a gândirii divergente este necesară gândirea convergentă. Cele două se completează, dar dacă interacțiunea din cadrul școlii pune pe primul rang gândirea convergentă și nu asigură acest echilibru al complementarității, abia atunci putem vorbi despre „uciderea creativității“!

Iată de ce o întreagă literatură de profil punctează că este important să „oferim copiilor oportunitatea de a exprima «gândurile divergente». Să îi lăsăm pe copii să nu fie de acord cu noi, să-i încurajăm să găsească mai mult de o singură cale de a rezolva o problemă“ (Christine Carter, 2008).

De altfel, citând cercetări recente, Diduch (2016) ne spune că „atunci când creierul tău obosit rătăcește, acesta poate face conexiuni aleatorii care ar putea să-ți înceapă următoarea idee“.

Lucrurile merg chiar și mai departe de atât! Carol Dweck (apud Rivero, 2016) afirmă că trebuie să ne învățăm să „acceptăm și chiar să sărbătorim eșecul“. Cum așa? Școala noastră îi admonestează pe cei care greșesc, eroarea este sancționată în sistemul nostru de învățământ. Ei bine, Dweck spune că „pentru creativitate este necesară și anumită cantitate de eșec“. Autoarea ne spune că, dacă ne este greu să-i lăsăm pe copii să greșească în situații normale de viață, putem să dezvoltăm un nou hobby în care să permitem copiilor să eșueze „lamentabil“ pentru a putea învăța din aceste greșeli. Mai mult decât atât – așa cum ne atrage atenția Michelle Anthony – „nu este bine să le oferim co­­piilor întotdeauna răspunsuri la întrebările lor. Putem, înainte de a face acest lu­­cru, să le oferim copiilor oportunitatea de a da chiar ei răspunsuri la întrebările pe care le au“.

Cum putem să-i învățăm pe cursanții noștri să fie mai creativi? Epstein (2016) ne propune câțiva pași importanți:

1. Captarea ideilor

Autorul este foarte metaforic și ne spune că ideile sunt ca iepurii: dacă nu te miști repede să-i prinzi, ei vor dispărea pentru totdeauna. Oamenii creativi sunt cei care au învățat modalități de a acorda atenție și de a păstra ideile noi atunci când ele apar. Nu vi s-a întâmplat să „vă vină“ o idee, dar pentru că ați spus „lasă, o să mi-o reamintesc mai târziu“ să nu vă mai vină niciodată în memorie? Trebuie să-i învățăm pe cursanți să poarte cu ei caiete de notițe sau să scrie în memoria telefonului mobil o idee, imediat ce ea a apărut. Când vorbim despre creativitate, expresia „lasă că o să fac asta mai târziu“ nu funcționează niciodată.

Și nu trebuie să uităm că este bine să fim deschiși, să lăsăm gândurile „să zboare“. Nu pare un lucru greu, dar, așa cum observă Goleman și Kaufman (2017, suntem obișnuiți cu modul nostru monden de a gândi la soluții (psihologii numesc acest lucru „fixitate funcțională“). Autorii sunt foarte clari în această privință: „Vedem doar modul evident de a privi o problemă – același mod confortabil în care ne gândim mereu la asta. O altă barieră este autocenzura, acea voce interioară a judecății care ne limitează spiritul creator în limitele a ceea ce considerăm acceptabil. Este vocea care îți șoptește: «Vor crede că este o prostie» sau »Asta nu o să funcționeze niciodat㻓.

 de Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea din București

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 22 / octombrie 2021