„Îi invit pe toți profesorii noștri să fie parte a unui proces de schimbare profundă a școlii românești”

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a participat săptămâna trecută la ceremonia de deschidere a noului an școlar, alături de președintele Klaus Iohannis, la Colegiul Național Mihai Eminescu, din Capitală. În discursul său, acesta a făcut un tablou al școlii și educației românești în momentul de față, a vorbit despre nevoia unei reforme reale, structurale a educației în țara noastră și a făcut apel la un parteneriat solid pentru o educație și o școală moderne, care să nu depersonalizeze, ci să țină cont de aspirațiile și dorințele elevilor săi.
 
„Suntem încă departe de școala pe care ne-o dorim și pe care copiii noștri merită să o aibă”
Educația și școala, a spus în continuare minis­trul Educației, sunt recunoscute de către fiecare dintre noi ca fiind de o importanță vitală pentru socializarea, formarea și pregătirea pentru viață a tinerelor generații și tocmai pentru aceste temeiuri atenția critică a întregii societăți se îndreaptă către tot ceea ce înseamnă viața școlii: planuri-cadru și curriculum, calitatea științifică și accesibilitatea manualelor, pregătirea cadrelor didactice și valoarea educațională a orelor de curs și a pregă­tirii practice, numărul de elevi într-o clasă, dar și profesionalismul conducerii și a leader­shipului șco­lilor, neîngrădite sau necondiționate de obe­diențe politice, și nu în ultimul rând calitatea și funcționalitatea spațiilor de învățământ în țara noastră. „Toate acestea la un loc și fiecare în parte merită întreaga noastră atenție și o privire critică obiectivă și onestă. Suntem încă departe de școala pe care ne-o dorim și pe care copiii noștri merită să o aibă.”
„Se conturează un tablou îngrijorător al stării școlii și educației în România”
Ministrul Educației a tras semnalul de alarmă cu privire la efectele politicilor educaționale de până acum. În acest sens s-a referit Mircea Dumitru la lipsa de perspectivă a multor absolvenți de învățământ obligatoriu, la posibilitățile reduse de acces pe piața muncii, la incapacitatea multora dintre ei de a-și croi un drum decent în viață în lipsa unei diplome de bacalaureat sau a unei calificări, la abandonul școlar, flagelul a cărui rată este în creștere alarmantă în țara noastră: „Vedem an de an cum, în fiecare generație, zeci de mii de elevi încheie studiile liceale fără să poată obține diploma de bacalaureat și fără să aibă o calificare sigură, care să le permită să aibă o carieră semnifi­cativă și să poată duce o viață decentă și îndestu­lă­toare. Iar dacă la acest dezolant rezultat mai adău­găm procentele alarmante ale celor care aban­do­nează școala înainte chiar de a parcurge ciclul școlar obligatoriu sau pe aceia care în fiecare gene­rație se plasează pe locuri modeste în testările inter­naționale, se conturează un tablou îngrijo­rător al stării școlii și educației în România.
Dar să fie acesta adevărul întreg despre școala românească de azi? Să fim drepți și să adăugăm la această parte a tabloului și pe aceea, poate mai puțin reprezentativă statistic, dar fără îndoială existentă în mod real, la care contribuie consistent școlile, liceele și colegiile naționale în care elevii primesc educație de calitate, talentul și curiozitatea lor pentru cunoaștere sunt cultivate, hrănite și răsplătite de profesori devotați misiunii lor, peda­gogi autentici, împătimiți de munca lor nobilă, dar atât de grea și, din păcate, atât de puțin recunos­cută și apreciată de cele mai multe ori”.
„România educată” – cadrul și proiectul de care avem nevoie în mod esențial
„Dacă opinia larg împărtășită în societatea românească de azi converge totuși către ideea că distanța care ne separă de școala pe care o vrem este încă una îngrijorătoare și că suntem departe de ceea ce ne dorim și putem realiza, atunci este legitim să ne întrebăm: Cât de departe? Suntem noi, oare, de pildă, mai aproape anul acesta de modelul de școală pe care dorim să-l vedem transpus în realitate decât în anii anteriori? Dar știm noi totuși ce fel de educație și ce fel de școală vrem să avem în România? Care este finalitatea educației preuniversitare și profilul sau profilurile absolvenților? Și cât de clar este modelul însuși pentru noi toți? Sau poate că ar trebui să fie vorba de mai multe modele, și nu doar de un unic model, care să corespundă tuturor nevoilor edu­cative și formative sau care să acomodeze și să îmbrățișeze diversitatea excepțională a stilurilor cog­nitive și a trăsăturilor de personalitate ale elevilor?
Toate aceste întrebări ne atrag atenția asupra unui fapt important. Este puțin probabil că vom rezolva probleme tehnice într-un mod care să îi satisfacă pe cei mai mulți dintre noi dacă nu vom clarifica și nu vom obține un consens prin suprapunere parțială («overlapping consensus», John Rawls) asupra valorilor, viziunii și misiunii sistemului de educație publică din țara noastră. «România educată» este exact cadrul și proiectul care ne vor permite să articulăm această viziune și infrastructură valorică de care școala românească are în mod esențial nevoie, pentru a da sens acțiunilor noastre și pentru a avea repere și criterii pentru ce anume reprezintă o soluție pentru problemele cu care ne confruntăm.”
„Nu cred în școala industrializată, acest mod de educație fundamentat pe șabloane depersonalizate”
Subliniind necesitatea reală a unei reforme de natură structurală în învățământul românesc, Mircea Dumitru a respins modelul de școală „indus­trializată”, care depersonalizează, susținând în schimb construirea unei școli capabile să se adap­teze aptitudinilor și aspirațiilor elevilor. „Școala modernă trebuie să își modifice și să își adap­teze metodele și structura curriculară pentru a celebra diferențele reale, aptitudinile și aspirațiile diverse ale elevilor săi. Fiecare individ este bun la ceva și orice om aspiră către împlinire și fericire. Este misiunea școlii să descopere ce poate face cel mai bine fiecare dintre noi și să ne ajute să punem în acord aspirațiile noastre cu mijloacele, talentul și deprinderile pe care educația le modelează în fiecare din noi. De aceea, nu cred în «școala industrializată» (expresia provine de la Sir Ken Robinson), acest mod de educație fundamentat pe șabloane deperso­nali­zate. Dar cred că, pentru nevoile actuale ale socie­tății românești, dezvoltarea învățământului profe­sional-dual, alături de filierele teoretică și voca­țională, poate fi o soluție consistentă și realistă la problema abandonului școlar sau a reducerii numărului de elevi care nu obțin diploma de bacalaureat.”
„Ne dorim de la școală să îi facă pe copii să gândească mai bine, mai clar și mai precis”
Tot despre schimbările structurale prin care trebuie să treacă învățământul din țara noastră a vorbit ministrul Educației și când s-a referit la faptul că școala românească trebuie să-și întărească rolul educativ, formator și transformator grav diluat după 1989. Acest triplu rol școala trebuie să și-l asume cu mai multă energie și cu efecte vizibile cuantificabile. „Ne dorim de la școală să îi facă pe copii să gândească mai bine, mai clar și mai precis, pentru a putea analiza situații și a decide ce este cel mai bine și mai potrivit în diverse situații concrete care apar în viața lor de zi cu zi. Desigur, ne dorim, de asemenea, ca școala să formeze atitudini și să cultive emoții nobile, care să motiveze compor­tamente bune și corecte în diverse momente ale vieții noastre.”
„Îi invit pe toți profesorii noștri să fie parte a unui proces de schimbare profundă a școlii românești”
Nu va putea deveni realitate școala pe care ne-o dorim și de care societatea noastră are atât de multă nevoie până când actorii implicați în procesul de învățământ nu vor face un parteneriat real și solid în acest sens. De aceea, ministrul Educației, Mircea Dumitru, și-a încheiat discursul inaugural făcând un apel către toți cei de care depinde viitorul milioanelor de copii care pășesc anual în școală și pe care îi așteaptă un parcurs de cel puțin 12 ani de învățământ obligatoriu: „Vorbeam de un anume fel de școală, care hrănește visele copiilor și le face posibile. Cum ajungem acolo? Sunt pași mulți, dar nu imposibil de făcut, și pentru aceasta educația are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi: profesori, părinți, comunitate locală. De aceea, îi invit pe toți acei profesori dedicați, care au preferat ani la rând să rămână discreți, dar să lucreze intens cu elevii lor, să se implice și în conducerea școlilor lor. Totodată, îi invit pe toți profesorii noștri să fie parte a unui proces de schimbare profundă a școlii românești: acela de a oferi fiecărui copil posibilitatea de a fi el însuși și de a se simți bine și împlinit la școală. Să transformăm școala în spațiul dezvoltării armo­nioase pentru fiecare elev”. Ministrul Educației și-a încheiat discursul dorindu-le tuturor, elevi, profesori și părinți, un an nou școlar bun, în care provocările să se transforme, prin efort comun, în reușite și experiențe frumoase. Practic, un apel la parteneriatul real pentru școala pe care o dorim și pe care, așa cum a spus chiar ministrul Mircea Dumitru, copiii noștri o merită.
Oana PANAIT