Diplomă europeană unică în tehnologie

 Foto: UTCN

Calea spre o diplomă europeană unică este de așteptat să mai parcurgă ceva pași, odată cu desfășurarea reuniunii Universității Europene de Tehnologie – EUt+, la Cluj-Napoca, în perioada 21-25 martie 2022. Gazda reuniunii – unul dintre cele mai mari evenimente academic de profil ale anului – este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (https://www.univ-tech.eu/).

Universitățile tehnicde partenere în consorțiul EUt+ sunt:

  • Hochschule Darmstadt, University of Applied Sciences (Germania)
  • Rīgas Tehniskā Universitāte (Letonia)
  • Technological University Dublin (Irlanda)
  • Технически университет София, Technical University of Sofia (Bulgaria)
  • Τεχνολογικό Πανεπιστήμιο Κύπρου, Cyprus University of Technology (Cipru)
  • Universidad Politécnica de Cartagena (Spania)
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România)
  • Université de Technologie de Troyes (Franța)

Până în prezent, subliniază organizatorii actualei runde, „s-au făcut pași deosebit de importanți care pregătesc cadrul comun european al competențelor specifice absolventului Universității Europene de Tehnologie”, oferind câteva argumente în acest sens: „Au luat naștere mai multe clustere de educație care să permită studenților să studieze în cele opt campusuri ale Universității Europene de Tehnologie. În prezent, una dintre preocupările majore ale EUt+ este convergența competențelor și rezultatelor învățării în cadrul programelor de studii care fac parte din clusterele Inginerie Civilă, Inginerie Mecanică, Telecomunicații, Arhitectură și Inginerie Industrială”.

Distribuie acest articol!