Conferința „Smart diaspora – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat. Diaspora și prietenii ei” reunește la Timișoara o bună parte a elitei inteligenței românești de peste hotare. Inițiatorii subliniază că reuniunea „își propune să creeze un spațiu al dialogului și al colaborării între cercetătorii români, indiferent de locul unde trăiesc și lucrează, continuând seria întâlnirilor Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub egida Guvernului României, a Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, organizat de Alianța Timișoara Universitară (ATU) și de UEFISCDI, în parteneriat cu Academia Română.
Adresându-se participanților, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a spus: „Vă mărturisesc cu emoție că, în calitate de prim-ministru, nu pot avea o bucurie mai mare decât aceea de a-i vedea laolaltă, de a-i vedea acasă pe toți românii. Aș vrea însă să clarific ce înseamnă acest «acasă». Fac o paranteză și vă împărtășesc că nu am pierdut nicio ocazie, atunci când am fost în activități bilaterale în oricare din țările din Europa sau din lume, să nu mă întâlnesc cu românii din diaspora, indiferent că au fost 100, 200 sau au fost 2 sau 3, și să discutăm cu ei tot ceea ce pot să împărtășească legat de experiența pe care o trăiesc departe de casă și cum putem să facem să îi aducem mai aproape de țara noastră, de țara noastră, a tuturor. Pentru mulți dintre dvs., casa fizică nu mai este România. Chem și fac un apel pentru întreaga clasă politică să facă astfel încât România să fie de azi casa dvs. intelectuală și casa dvs. profesională. Sper că va fi un prim pas astfel încât în viitor, România să fie și casa dvs. fizică, împreună cu familiile dvs. și, de ce nu, împreună și alături de colaboratorii dvs. din străinătate, care să regăsească aici, în România, un teren al oportunităților și al dezvoltării personale și profesionale.”
Granturi pentru cercetători din diaspora
Prim-ministrul a anunțat o importantă facilitate pentru cercetători din afara țării, în sensul participării lor la sistemul românesc de cercetare și de învățământ și în economia românească: „În curând se vor afișa rezultatele și se vor contracta 120 de granturi de peste un milion de euro destinate cercetătorilor din diaspora români și străini. Împreună și alături de cercetătorii din România, din ce în ce mai mulți și mai buni, vreau să vă rog să creați o masă critică a excelenței, o masă critică necesară unei schimbări de paradigmă, o masă critică necesară pentru o translație a economiei românești dinspre producția simplă, bazată pe know-how extern, înspre o producție bazată pe cercetare, dezvoltare și inovare autohtone, care să ne ducă acolo unde noi, românii, merităm.”
Finanțare pentru domenii prioritare de cercetare
De asemenea, premierul Nicolae-Ionel Ciucă i-a cerut ministrul cercetării, inovării și digitalizării să identifice cinci domenii prioritare de cercetare, cu acces facilitat pentru diaspora științifică: „Ca premier, am în primul rând datoria să fac; să fac în așa fel încât lucrurile să se întâmple în realitate și să vorbim mai puțin. De aceea, astă-seară doresc să fac două anunțuri.
Primul, adresat domnului ministru Burduja, pe care îl rog să constituie un grup de lucru interministerial, astfel ca în cel mai scurt timp să debirocratizăm modul de gestionare a granturilor pentru cercetare. Nu este acceptabil ca un cercetător german să poată achiziționa un reactiv în cinci ore, iar un cercetător român în cinci luni. Până la semnarea granturilor de reintegrare, estimată în august-septembrie, vă solicit să avem legislația debirocratizării adoptată și operațională. Cercetătorii trebuie să stea în laboratoare, să se preocupe de conținutul activităților de cercetare, așa cum menționa și domnul rector Pirtea, de diseminarea rezultatelor, de concretizarea și exploatarea acestora prin start-up-uri sau spin-off-uri, nu să piardă timpul cu hârtii și să se scufunde în birocrație.
Al doilea anunț – și aici a făcut o mențiune și domnul rector Pirtea, dar nu a avut curajul să spună concret ce trebuie să facem în urma acestei conferințe. Ca atare, vă rog ca în urma desfășurării lucrărilor conferinței Smart Diaspora, ascultându-i pe cercetătorii de elită ai României, să propuneți cinci domenii prioritare în științe, domenii pe care să le aprobăm în guvern și să le finanțăm prioritar. De ce dorim acest lucru? Cred că este foarte simplu, dacă facem un exercițiu de imaginație și ne gândim unde am fi fost astăzi dacă acum 10-15 ani am fi finanțat, așa cum se discuta atunci, inteligența artificială și vehiculele electrice. Consider că este momentul, odată cu renașterea aici, la Timișoara, dacă aici s-a ales și a fost ales locul unde să renască cercetarea și inovarea din țara noastră, atunci aici, la Timișoara, trebuie să facem în așa fel încât să nu ratăm această oportunitate și să ne folosim cu adevărat de tot ceea ce înseamnă potențialul țării noastre, potențialul uman și celălalt potențial pe care îl avem, în domeniul resurselor, pe care, din păcate, le-am vândut ca materie primă, niciodată prelucrată, în așa fel încât să putem să fim noi exportatori de know-how și de tehnologie.”