Dezvoltarea abilităților pentru viitor și consiliere profesională pentru 2.500 de liceeni

Peste 2.500 de tineri cu vârsta peste 16 ani sunt așteptați să participe gratuit la sesiuni de dezvoltare a abilităților și de consiliere profesională oferite de profesioniști din diferite domenii în cadrul unei noi ediții a proiectului JA Job Incubator™.

Inițiatorii anunță că sesiunile „vor fi realizate în baza parteneriatului educațional încheiat, pentru al treilea an la rând, între Junior Achievement și Societe Generale Global Solution Centre. Această componentă educațională a proiectului a fost lansată pentru a motiva elevii să își continue studiile și să învețe cum să își identifice propriile valori, pasiuni și puncte forte pentru a-și alege mai ușor în viitor o profesie potrivită, pentru a fi mai bine pregătiți pentru integrarea pe piața muncii și a avea o carieră de succes.

Tinerii au acces gratuit la modulul internațional digital JA de orientare profesională, la activități applied learning, iar voluntarii specialiști ai Societe Generale Global Solution Centre facilitează webinarele pe teme utile pentru viitoarea lor carieră (cum se realizează un CV bun în diferite domenii precum financiar, IT, HR sau juridic, găsirea punctelor forte și abilităților pentru alegerea carierei potrivite, pregătirea pentru interviu, de ce competențe ai nevoie pentru primii pași în angajare ș.a.), toate acestea contribuind la pregătirea tinerilor pentru piața muncii, aflată în continuă schimbare”.

Organizatorii reamintesc că, „în lunile octombrie și noiembrie, peste 980 de elevi, alături de profesorii coordonatori, au participat deja la webinarele susținute de profesioniștii din companie, de la începutul parteneriatului peste 2.800 de elevi participând la sesiunile de formare și de consiliere profesională”.

Distribuie acest articol!