De la 1 octombrie, studenţii s-au întors în amfiteatre, au început anul universitar. Unii dintre ei, cei care au ales să urmeze şi cursurile modulului psihopedagogic, sunt aşteptaţi să ajungă şi în sălile de clasă ale şcolilor învăţământului preuniversitar, unde îşi vor desfăşura orele de practică pedagogică. Deşi au trecut recent prin şcoală şi ştiu ce presupune o oră didactică, mulţi sunt curioşi să afle cum este să fii profesor, să gândeşti modul în care o să se desfăşoare activităţile educative, care sunt cele mai inspirate corelaţii între competenţele ce urmează să fie formate sau consolidate şi activităţile prin care se poate face acest lucru. Unii sunt nerăbdători să-şi asume perspectiva profesorului, alţii preiau anumite atitudini promovate în spaţiul public de o presă interesantă doar de creşterea audienţei. Experienţa cu elevii la clasă este însă un tip de activitate despre care îşi vor aminti cu siguranţă, indiferent ce vor alege să facă mai departe în parcursul lor profesional. În sinteză, mi-a spus o studentă, din facultate rămân două tablouri distincte: unul preponderent teoretic, al cursurilor şi seminariilor, altul al practicii, într-o variantă a practicii pedagogice, în care provocările sunt de o altă natură, implicând dincolo de standardele academice şi relaţionarea directă cu oamenii. Iar aceasta contează mult în dezvoltarea personală. Presupune un exerciţiu interesant prin care să fie dobândită o anume dezinvoltură socială, în sensul potenţării aspectelor funcţionale, prin învăţarea parametrilor de exercitare a rolurilor profesionale.
Dezinvoltura, în comportamentele de zi cu zi, se poate manifesta ca un semn al unei bune educaţii, a încrederii în sine, dar şi a unei adecvate reacţii într-un context sociocultural dat. În principiu, cu cât un elev este mai educat cu atât îşi controlează mai adecvat comportamentul, îşi cenzurează impulsivitatea, este cumva cu garda sus la provocările vieţii.
Vârsta poate aduce nuanţări specifice. Vorbim, de exemplu, despre dezinvoltura unui copil care nu înţelege dificultăţile sau gravitatea unui context de viaţă. Poate şi cu referire la dezinhibarea comportamentală a cuiva care urmăreşte printr-un mod original de a se manifesta să atragă atenţia celorlalţi.
Ca dascăli, suntem uneori în situaţia de a recomanda unor elevi să fie mai deschişi, mai puţini inhibaţi, să dea dovadă de mai multă dezinvoltură. Dar acest lucru nu este uşor de realizat.
În observaţiile făcute în cadrul şcolii americane de comunicare de la Palo Alto sunt remarcate unele formule de adresare tocmai pentru caracterul lor paradoxal. De pildă: Fii spontan!, ca şi cum spontaneitatea ar putea fi imperativ cerută şi imediat realizată. În mod analog, am putea zice: Fii dezinvolt!, ca şi cum starea respectivă se poate obţine în mod direct la o simplă solicitare. Ştim, desigur, că o astfel de cerinţă duce mai degrabă la inhibiţie. Produce nedumeriri: cum adică se realizează dezinvoltura? Cel în cauză poate resimţi de la stări de confuzie la disconfort şi indignare, se va confrunta cu o gamă largă de consecinţe, care decurg din prezenţa simultană a unor aspecte contradictorii.
Cu o conotaţie pozitivă, dezinvoltura poate fi înţeleasă şi în ordinea firescului, a ceea ce este natural, aşteptat ca de la sine să aibă loc. Ştim că o oră la clasă este apreciată drept bună dacă ceea ce se petrece are loc armonios, firesc, iar cei implicaţi, elevi şi profesori-studenţi, se simt în largul lor, se manifestă dezinvolt. O corelaţie posibilă trimite la cât de bine a fost interiorizat un anumit rol social, gradul de stăpânire a acestuia fiind proporţional cu ponderea acţiunilor specifice statusului, ceea ce decurge din exerciţiul social al rolului.
Am putea spune că orele de practică pedagogică sunt într-un fel şi despre cum se deprinde dezinvoltura socială bună, aceea prin care îţi poţi face eficient munca.
Opusă inhibiţiei dictată de cadrele sociale stricte, dezinvoltura poate fi asociată spiritului liber, democratic, deschis în exprimare. Dar, dezinvoltura este şi o modalitate de a proba gradul de maturitate al inteligenţei sociale, ştiind că, deşi orice e posibil, nu totul este permis. În multitudinea de comportamente, putem însă întâlni şi exemple profund personalizate, probabil în funcţie de experienţa de fundamentare a relaţiilor sociale. Cum să mă port astfel încât acţiunile mele să aibă succesul scontat? – este pentru elevi, dar şi pentru studenţi o întrebare dificilă.
A fi dezinvolt este uneori bine, alte ori poate lua aspectul unui comportament nepoliticos, de la o dezinhibare oarecare la obrăznicie de-a dreptul. Ironia este că un comportament nepotrivit al uni elev îl poate surprinde pe studentul practicant şi, cu cât unul este mai dezinvolt, cu atât celălalt este mai inhibat. Conduita unui elev sau a altuia, modul strident prin care participă la ore, modul ostentativ în care adresează întrebări, insistenţa cu care solicită răspunsuri ne determină să le fi dorit să fie mai puţin dezinvolţi, puţină cenzură comportamentală fiind bine-venită în astfel de cazuri. De aici, se presupune că profesorul ar trebui să intervină să-l pondereze pe unul şi să-l încurajeze pe celălalt, în acelaşi context educativ. Acest lucru poate să însemne însă mult tact pedagogic. În astfel de situaţii concrete, care implică o anumită dificultate atitudinală, se pot identifica ocazii de învăţare pentru toţi cei implicaţi. În categoria acesta sunt probabil acele întâmplări despre care ne aducem aminte dincolo de ceea ce am uitat la nivel de amănunte. Ele reprezintă experienţe de învăţare a meseriei de profesor, care pot rămâne drept repere orientative în construirea carierei didactice.
În linii generale, comportamentele şcolare răspund totuşi în mare măsură aşteptărilor celor din jur, se înscriu în exigenţele formale ale rutinelor cotidiene din instituţiile publice.
Dezinvoltura profesorală a studenţilor se obţine cu răbdare, prin exerciţiu în activitatea educativ-formativă în catedra didactică. Aşa se face că, la început de an universitar, le putem adresa studenţilor un gând de încredere: Bine aţi venit la şcoală!
Dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti