Rolul dezbaterii publice
O problemă a societății românești în acest moment este modalitatea prin care se realizează dezbaterea publică. Conform DEX, a dezbate înseamnă „a discuta pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuției”. Consultarea celor care vor fi afectați de o decizie guvernamentală sau parlamentară nu trebuie doar mimată, cum se întâmplă în momentul de față, ci luată în serios, pentru că acceptarea și însușirea unei păreri asigură succesul viitoarei acțiuni. Aceasta înseamnă că orice decizie trebuie luată după reevaluări succesive ale documentelor și după o analiză de lungă durată a consecințelor unui act normativ. Infatuarea factorilor decidenți, care consideră că știu foarte bine despre ce este vorba, ignorarea punctelor de vedere contradictorii, lipsa de timp acordat consultării documentelor au produs disfuncții majore în sistemul social și economic. Ministerul Educației și Cercetării Științifice nu face excepție de la această mentalitate, de câțiva ani buni mimând consultarea profesorilor și punându-i în fața unor documente ale căror consecințe pot fi pe termen lung dezas­truoase.
Alcătuirea grupurilor de lucru și redactarea documentelor
Dezbaterea aprinsă generată de noul ROFUIP are cauze profunde în felul în care ministerul înțelege comunicarea instituțională. Toate aceste documente sunt alcătuite de specialiști a căror identitate și ale căror competențe rămân necunoscute. Se trimit înștiințări în școli cu cel mult două-trei zile înainte de expirarea datei de înscriere (așa cum s-a întâmplat pentru grupurile de evaluatori de manuale, doar o singură dată), încât, practic, cei care ar dori să participe nici nu au timpul material să întocmească dosarele cerute.
Ne întrebăm cum a fost făcută selecția grupurilor, ce ascund apelurile puse câteva zile pe un site sub un titlu pompos din care nu ai cum să înțelegi ce urmărește proiectul? Lipsa de transparență, calitatea îndoielnică a documentelor, necunoașterea specificității unor asemenea documente au dus la apariția unor programe pentru clasa a III-a și a IV-a care pot concura la titlul de cel mai amuzant document emis de minister de la înființare și până azi. Un act normativ cu fotografii și care nu face distincție între conținutul unei programe, planuri de lecție, metode didactice este jenant pentru nivelul la care a ajuns învățământul românesc. Cum s-ar putea corecta aberațiile prezentate drept mari inovații în formularea competențelor când nimeni nu este interesat să se dezbată documentul? Care este soarta copiilor noștri care ar trebui să nu se mai „chinuie” să învețe să scrie corect, fiindcă nu contează conținutul științific al celor predate, ci „creativitatea și spontaneitatea elevilor”? În situația în care notele la evaluările naționale și la bacalaureat sunt îngrijorătoare, ministerul stimulează lipsa de studiu, crearea de deprinderi minimale de exprimare și de scriere corectă?
Criteriile de selecție sunt și ele foarte „generoase”, încât la aceste grupuri de lucru pot fi cooptați profesori gradul II sau chiar definitivi, indiferent de vechime. Dacă ar fi vorba de excepții clar precizate, adică de profesori excepționali care nu au vechimea necesară dobândirii gradelor didactice, se poate înțelege opțiunea. Experiența este însă necesară pentru a elabora aceste documente și gradul didactic I ar fi absolut necesar.
După alcătuirea documentului, care, de regulă, de câțiva ani, este foarte stufos, ar trebui consultați, cu adevărat, specialiștii în domeniu, profesori universitari, cercetători, cadre didactice cu rezultate recunoscute. De altfel, normal ar fi ca această consultare să înceapă de la stabilirea principiilor de elaborare a documentelor.
Timpul alocat dezbaterii publice
Un punct slab al sistemului este timpul alocat dezbaterilor, care este nu scurt, ci aproape inexistent. Ultimele exemple sunt revelatoare din acest punct de vedere. Programele școlare pentru clasele a III-a și a IV-a au avut ca timp de consultare și dezbatere o săptămână, suprapusă (intenționat sau nu?!) cu săptămâna în care se făceau „dezbateri” pentru alegerea noilor manuale pentru clasa I și a II-a. Grupul-țintă a fost același și este greu de înțeles cum s-ar putea face o serioasă discuție pe două probleme atât de importante în același timp. Ar fi trebuit ca fiecare școală să consulte documentele, să le discute în catedră și apoi discuțiile să fie lărgite la nivelul sectoarelor, județelor, pentru ca din aceste discuții să reiasă punctele tari și punctele slabe ale documentelor.
Pentru a dezbate cu adevărat o programă este nevoie de cel puțin un an de zile, așa cum s-a și făcut la un moment dat. Mai mult chiar, aceste programe trebuie să ofere o imagine pe verticală a evoluției elevului într-un ciclu de învățământ. În realitate, în acest moment, la ciclul primar există două tipuri de programe, cu două concepții total diferite, care nu oferă o imagine clară a ceea ce trebuie să se întâmple cu elevul în ciclul primar. Învățătorii consideră că la limba română programele de clasa a III-a și a IV-a sunt mult prea simplificate, iar la matematică prea dificile. La limba română la clasele a III-a și a IV-a, programele par a fi construite ca să justifice evaluările, atât de controversate, inițiate de CNEE, neoferind o imagine a evoluției cunoștin­țelor la acest obiect de studiu. Este chiar ciudat cum se poate ca un grup de lucru specializat în curriculum să fie alcătuit și din specialiști în evaluare. Este elementar că se proiectează mai întâi curriculumul ca expresie a unei politici educaționale și, ulterior, evaluarea se va adapta la cerințele acestuia.
Constatăm că se fac programe în câteva luni, cu persoane a căror experiență în domeniu nu o cunoaștem, de dragul de a schimba ceva, de a impune „concepții noi”, fără legătură cu tradiția românească. Nu trebuie să ne îngrijoreze stabilitatea, ci schimbarea prea deasă, semn al disfuncțiilor din sistem. Ni se dă adesea ca exemplu învățământul finlandez, care a adoptat programe noi în sistem în 2012 și le va introduce în sistem în 2016, după ce au fost dezbătute, ajustate, cunoscute de toți cei vizați. Această aroganță a factorilor decidenți care consideră că nu este cazul să dezbată real aceste documente elimină orice idee de democratizare a sistemului și chiar de îmbunătățire a lui, fiindcă de cele mai multe ori ceea ce se știe în birourile ministeriale nu corespunde cu realitatea școlii.
În privința alegerii manualelor, este inadmisibil să crezi că se pot consulta toate manualele pe site, că le poți analiza, dezbate într-o săptămână. Punctul maxim al acestui dezinteres total față de calitatea dezbaterilor a fost atins la opțiunea pentru controversatul abecedar digital, ajuns în școli la sfârșitul lunii februarie 2015, după ce mai mult de jumătate de an școlar elevii învățaseră după manuale vechi, care au costat statul destul de mult. Este o cheltuială inutilă, fiindcă noul abecedar nu este folosit integral, fiind utilizată doar a doua parte, deși ministerul a plătit integral abecedarul, fiind necesară o explicație din partea factorilor de răspundere. Ministerul nu a postat pe site niciun abecedar în această perioadă. Singurele informații au fost cele ale agențiilor de presă, care nu au avut toate cele șase oferte. Este surprinzător cum s-au făcut atunci opțiunile, ridicându-se iarăși semne de întrebare asupra corectitudinii acestei licitații. Nu au existat condiții de egalitate între edituri, atâta timp cât li s-a permis unora să ofere gratuit exemplare din abecedare, iar altora să trimită varianta electronică în mailurile personale ale învățătorilor. Oare nu ar fi fost mai bine ca toate editurile să pună la dispoziția școlilor un tiraj scurt, cumpărat de minister și care să rămână în bibliotecile școlare ca material necesar perfecționării pentru profesorii care în anii următori vor preda la clasa I?
Forma în care se desfășoară consultarea publică
Alt punct foarte slab este forma în care se desfășoară consultarea profesorilor, specialiștilor, părinților etc. Se fac chestionare, la care trebuie să răspunzi la toate întrebările (unele stupide), pentru ca în final să se permită emiterea unei păreri proprii.
Pentru a se face cu adevărat un raport de consultare publică ar trebui să existe semnale din majoritatea școlilor din țară, fiindcă fără o bază largă de consultare erorile în interpretare sunt mult mai numeroase. Nu se poate spune că în urma părerii câtorva sute de persoane se poate valida un document.
Este foarte grav că se mimează consultarea noastră, că suntem tratați ca și când trebuie să executăm ordinele unor forțe oculte. Cerem imperios ministerului să revizuiască modalitatea de dezbatere publică a oricărui document și să facă transparente toate grupurile de lucru pentru a putea ști cu exactitate cine sunt realii vinovați de actuala stare a învățământului.
Prof. Teodor AXIOTI,
Președinte de onoare, fondator al SIPR-5