Prin interveniții publice succesive, întâiul demnitar al educației a reiterat prioritățile și problemele multiple și complexe ale acestui an școlar, între care două sunt menționate cu o obstinație remarcabilă: toleranță zero față de corupția din sistem, identificată, din nefericire, prin forme și anvergură, inclusiv în sondaje și statistici, undeva spre un loc „fruntaș”, total neonorant, și necesitatea (re)întronării unei veritabile exigențe, vizavi de calitatea prestației la clasă a profesorului. După știința noastră, este prima oară în ultimii ani când cele două priorități sunt asociate, prin discurs ministerial, programatic și angajant, țintind frontal și punctual zona sensibilă a dimensiunii conduitei profesionale și etice a cadrului didactic, al cărui prestigiu, cândva unanim recunoscut, devine într-o măsură tot mai mare obiectul acuzelor de tot felul și al suspiciunii. Originea acestor preocupări, atipice și în raport evident de cauzalitate, subzistă, în realități recente, „explozive”, cu impact dramatic și profund în lumea școlii, a societății în ansamblu, peste care nu se mai poate trece: acte de corupție bulversante și degradante în instituții de educație, situate la paliere diferite, pe de-o parte, și, la fel de grav, discrepanța inadmisibilă, sesizată de însuși ministrul Educației, între evaluarea și notele elevilor din numeroase școli și rezultatele obținute de aceiași elevi la testele naționale. Alături de cele două fenomene, grave prin amploare și consecințe, o multitudine de alte semnale, din toate mediile și direcțiile, devin tot mai preocupante, stârnesc îngrijorare, atestă voința imperioasă a luării de măsuri ferme, imediate și concrete, de natură să amelioreze imaginea școlii și climatul școlar. Meditațiile cu propriii elevi reprezintă un fenomen cu o evoluție de-a dreptul alarmantă: a disciplinelor de studiu, în creștere, și a vârstei elevilor, în scădere, ce distorsionează relațiile școlare firești, fiind o formă improprie de corupție și abuz, combătută, în timp, prin argumente multiple și solide, însă cu efecte minime până în prezent. Această dedublare între profesorul din clasă, recunoscut ca autoritate profesională și morală, sobru, greu abordabil ca slujbaș plătit al statului, și cel „de acasă”, vag încurajator și patern, primind mulțumit răsplata muncii, adesea direct de la învățăcel, este o realitate tristă, prea multă vreme tolerată în școală. Dând Cezarului ce i se cuvine, ministrul Educației, mai ofensiv decât predecesorii, abordează fenomenul meditației cu propriii elevi în acord cu realitatea, pornind de la dimensiunea și semnificația sa indubitabilă: compromis nedemn și suspiciune, climat educațional afectat prin inechitate și alterarea obiectivității, abuz și riscuri majore de imagine a școlii etc., pentru ca în final să ia taurul de coarne, cum se spune, și să dispună interzicerea meditațiilor contra cost cu propriii elevi în școlile de stat. În ciuda unei utilități minime și conjuncturale, așa-numitul „fond al școlii”, „fond al clasei”, „fond al comitetului de părinți” etc. constituie încă o sursă de nemulțumiri și chiar rezistență în rândul părinților, care nu de puține ori au invocat inclusiv principiul constituțional al gratuității învățământului atunci când s-a întrecut măsura cu privire la sume, oportunitate, mod de cheltuire. Toți miniștrii Educației, nota bene, îndeosebi din ultimul deceniu, au definit clar ca ilegală strângerea de fonduri de către școli prin intermediul unui comitet autonom al părinților, însă prea familia­rizați cu greutățile materiale din multe școli, nu au avut curajul să elimine, prin ordin, un fenomen care s-a extins, diversificat și perpetuat, devenind de-a dreptul apăsător pentru foarte mulți părinți, elevi, diriginți și afectând relația școală-familie în punctul cel mai sensibil, încrederea. Constituția și Legea nu sunt benevole, ci se cer respectate și aplicate în litera și spiritul lor, astfel că a sosit timpul ca autoritatea școlară cea mai înaltă și competentă să pună capăt definitiv aspectelor financiare de tipul „fondurilor” practicate până în prezent în școli, precum și a altora, de același gen, în extindere fără precedent și la fel de dăunătoare educației, precum „banchete”, aniversări și onomastici, cadouri costisitoare, induse nedemn, comisioane umili­toare etc. Discursul ministerial indică determinare și consecvență în a face din actualul an școlar o etapă referențială în combaterea corupției din Educație, prin strategii având drept fundament cauzele fenomenului, programe de prevenire, informare, formare, responsabilizare și transparență, inclusiv instituirea de norme de conduită proprii sistemului, din care nu vor lipsi cele cu caracter sancționator, severe, clare, prompte. Codul de etică sau integritate în instituțiile de învățământ, comisiile de etică, module cu conținut juridic specific susținute de practicieni sunt primele semnale că sistemul și factorii responsabili reacționează. Discrepanța intolerabilă, evocată cu argument și uluire, între notarea din numeroase școli și rezultatele elevilor la testele naționale este prea dureroasă prin impactul asupra unor destine și prea gravă spre a se amâna luarea de măsuri la adresa acelor conduceri de școli și profesori vizați pentru lipsa de fermitate și control, neparcurgerea integrală a curriculei, precara pregătire psihopedagogică, mimarea exigenței și deontologiei. Măsurile ordonate, necesare și așteptate au fost de această dată prompte, la obiect și inechivoce: ponderea mediei generale din gimnaziu la admiterea din liceu va fi de 25%, iar cea de la testul național de 75%, nu se va mai putea intra în liceu cu o medie mai mică de 5, iar de prestația profesorilor se va ocupa inspecția școlară, al cărei rol, conținut și finalitate se vor îmbunătăți radical.
Așadar, toleranța zero, concretă și consecventă, măsuri anunțate și implementate față de corupție și fenomenele negative, care îngrijorează deopotrivă educația și societatea, pot determina începând cu acest an școlar momentul crucial în revigorarea calitativă a procesului de educație din școală.
Constantin BĂRBUȚĂ