Despre „performanță“ în secolul celei mai performante tehnologii din istorie

Articolul analizează reprezentarea elevilor și a profesorilor asupra conceptului de „performanță“ în contextul societății actuale care se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologii avansate în domeniul inteligenței artificiale, sugerând o modalitate de aplicare a acesteia în activități non-formale. Studiul pornește de la prezentarea răspunsurilor date de cele două grupuri țintă – elevi și dascăli – la chestionarul pe această temă, apoi le corelează cu valorile europene promovate de școala românească, încheind cu un exemplu de practici bune care aplică transferul de competențe în activități artistice non-formale la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ din București.

Încă din cele mai vechi timpuri, educația a fost gândită în raport cu cerințele pe care societatea le-a impus în procesul de adaptare a individului la solicitările mediului. Astfel în anii de preistorie, picturile rupestre (i.e. Altamira – Spania, Les Trois Frères – Franța, Coliboaia – România ș.a.) sunt remarcabile izvoare istorice care sugerează despre cum erau trans­mise transgenerațional cunoștințele esențiale supraviețuirii. Pentru acea perioadă, înaintarea în vârstă reflecta o performanță înaltă în deprinderea abilită­ților de apărare și vânătoare. Descope­rirea primelor unelte și a focului a constituit începutul unei epoci în care specializarea muncii s-a diversificat și a făcut trecerea la societatea bazată pe stratifi­care socială. Acesta a fost momentul în care performanța umană a devenit o condiție a progresului economic și tehnologic, iar educația a devenit principala modalitate de a forma forța de muncă adecvată. În Antichitate, performanța era o virtute pe care cei învățați o deprindeau în școala destinată elitelor societății. Pentru Egiptul Antic, performanța reprezenta opulența și măreția civilizației create, pentru Atena Antică desemna nivelul cel mai înalt pe care citadinii îl atingeau în idealul kalokagathia („frumos“ și „bun“). În Renaștere, odată cu înflorirea științei și culturii, relevarea potențialului spiritual al omului redefinește ideea de performanță ca vârf al evoluției individuale prin enculturație. Epoca modernă, caracterizată prin emancipare spirituală și prin valorizarea potențialului uman, privește performanța ca pe o condiție în exprimarea personalității și revendicarea libertăților individuale. Secolul al XX-lea a teoretizat conceptul de „performanță“ și l-a pus în ecuație atât cu celelal­te componente ale personalității umane, cât și cu mediul socio-profesional în care omul își exersează competențele.

De-a lungul istoriei, perfomanța a fost considerată ca un rezultat peste medie al acțiunii umane în urma unui proces educativ de durată prin care ființa umană și-a format și dezvoltat competențe specializate. „A fi performant“ pentru secolul al XX-lea însemna „a fi cel mai bun“, a obține premiul întâi, a avea rezultate de excepție sau „a fi competitiv“. Accentul era pus pe finalitatea acțiunii, al cărei parcurs presupunea ani de muncă constantă în care erau dezvoltate competențe până la un nivel cât mai apropiat de idealul educației. Oamenii și-au dorit întotdeauna să fie cei mai buni într-un domeniu pentru a se remarca sau pentru a simți că viața lor are un sens ori doar pentru a avea sentimentul că sunt utili societății. Însă ce se întâmplă cu motivația de a fi performant într-un timp în care progresul tehnologic a substituit multe dintre activitățile în care omul obișnuia să exceleze în trecut? Ce înseamnă „performanța“ în acest context nou?

Articolul pornește de la analiza reprezentării conceptului din perspectiva elevilor și a profesorilor de la două licee vocaționale din București și redefinește termenul considerând schimbările pe care evoluția tehnologică și situațiile socio-politice actuale le-au imprimat societății actuale. În final, prezintă un exemplu de bună practică a modului în care performanțele pot reprezenta repere în evoluția personală și vocațională în contexte nonformale.

Pentru elevi și profesori, cuvântul „performanță“ este familiar și asociat cel mai adesea cu rezultatul cel mai bun sau cu nivelul cel mai înalt de abilități într-un domeniu. Cu toate acestea, reprezentarea lor asupra acestui concept depășește acest cadru. Astfel, pentru a se identifica modul în care ei înțeleg acest termen, s-a aplicat un chestionar la Colegiul de Arte „Dinu Lipatti“ și la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ din București. Au fost 98 de respondenți voluntari din rândul elevilor, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, și 15 dascăli. Chestionarul a fost structurat pe 11 întrebări semideschise și deschise, timpul de aplicare fiind de 15 minute. În cele ce urmează, răspunsurile în oglindă elev-profesor sunt analizate pentru fiecare item.

Ce înseamnă să fii elev performant într-un domeniu?

Pentru 31,6% dintre elevi, a se ­descurca foarte ușor într-un domeniu în­seamnă să fie performanți, 23,5% consideră că aprecierea celorlalți validează ni­velul competențelor lor, în timp ce 10,2% cred că a crea ceva într-un domeniu este măsura performanței, iar 7,1% o cuantifică în numărul și tipul premiilor pe care le câștigă. Se observă că răspunsurile cele mai multe se concentrează pe câștigul în plan personal din competențele formate care devin transferabile pentru alte contexte, în comparație mai puțini accentuează valoarea extrinsecă a rezultatelor. Acest lucru demonstrează o înțelegere mai profundă a conceptului care îi va sprijini în optimizarea rezultatelor ulterioare. Pe lângă acest aspect, răspunsurile majoritare denotă o disponibilitate spre metacogniție – cunoașterea și evaluarea propriilor competențe. Cu alte cuvinte, pentru elevi, a fi performant înseamnă să ai competențe care să faciliteze orice acțiune în acel domeniu, să fie creativi, să obțină aprecierea celorlalți și premii.

La aceeași întrebare, profesorii consideră în proporție de 50% că un elev performant este cel care obține rezultate foarte bune (premii sau note), 30% cred că aprecierea celorlalți este reprezenta­tivă, în timp ce 12% afirmă că atitudinea pozitivă față de disciplină este un indicator bun, iar 8% spun că parcursul evolutiv pe o anumită perioadă de timp este măsura performanței. Se observă că performanța este asociată cu rezultatele cuantificabile prin note, doar un procent mic se concentrează pe laturile personalității care sunt rezultanta procesului instructiv și care susțin performanța în viitor. Acest lucru se datorează modalității în care se realizează evaluarea care apreciază doar ceea ce fac elevii într-un anumit moment, nu modul în care ei reușesc să transfere ceea ce au învățat în alte contexte.

Ce faci pentru a fi performant în domeniul ales de tine?

La această întrebare, 90% dintre elevi au răspuns că studiază sau muncesc (pentru elevii de la Liceul de Coregrafie, munca înseamnă antrenament), iar 10% consideră că este esențial să fie interesați și perseverenți. Se observă că răspunsurile lor reflectă o înțelegere bună a conceptului, pe de o parte, și o asumare a traseului formativ pe care îl implică excelarea în domeniul ales.

Întrebarea-pereche pentru profesori le-a solicitat să enunțe calitățile pe care un elev performant ar trebui să le aibă în viziunea lor. Acestea vor fi prezentate procentual în funcție de frecvența răspunsurilor:

• 70% – motivați;
• 68% – ambițioși;
• 65% – serioși;
• 50% – perseverenți;
• 30% – conștiincioși;
• 10% – talentați;
• 5% – să aibă gândire critică.

Se observă că răspunsurile profesorilor evidențiază latura motivațională și volitivă a drumului spre performanță. Conversia adjectivelor din răspunsurile dascălilor în verbele utilizate de elevi se poate face ușor dacă se corelează cu răspunsurile de la întrebările anterioare. Astfel, notele/rezultatele bune sunt rezultatul muncii constante care este susținută de motivație, perseverență, ambiție, seriozitate, conștiinciozitate, talent. Se observă că atât elevii, cât și profesorii au opinii care converg spre același punct: performanța se obține prin muncă multă.

Reușește școala să te ajute să fii performant în domeniul ales?

40,8% dintre elevi consideră că școala este esențială, în timp ce 50% susțin că doar în parte este importantă contribuția acesteia, iar restul de 9,2% se abțin. Răspunsurile confirmă faptul că performanța este atât rezultatul lucrului la școală, cât și a studiului individual sau prin activități complementare.

Profesorii au fost întrebați ce fac pentru a ajuta un elev să devină performant în domeniul ales. 50% au spus că motivează elevii în mod susținut, 40% au afirmat că îndrumă elevii de câte ori au nevoie și 30% au pus accent pe aspectele implicite ale predării precum empatie, comunicare. Analizând comparativ răspunsurile, se observă că elevii în proporție destul de mare (peste 50%) percep sprijinul școlii ca fiind insuficient pentru a reuși să fie performanți. În contrast, profesorii consideră că suportul lor este nemijlocit pentru copii. Probabil că este necesară o optimizare a comunicării dintre cele două grupuri țintă.

Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE

Articol publicat în numărul 37-38 al revistei Tribuna Învățământului