Despre „noile educații“ în noul plan-cadru de la gimnaziu

Auzim astăzi, din ce în ce mai mult, vorbindu-se despre ceea ce înseamnă școala modernă. Auzim astăzi, parcă cu din ce în ce mai multă putere, vorbindu-se despre noile educații, despre noile metode și tehnici care vor duce la revoluționarea din temelii a școlii. Asistăm, de asemenea, la o adevărată mișcare complexă de o extraordinară amploare în ceea ce privește, mai ales, învățământul preuniversitar, prea puternică pentru a fi  doar o modă trecătoare. Ceea ce exprimăm în mod curent prin expresiile „școală modernă“ sau „noile educații“ confirmă în mod global această mișcare. Sunt denumiri mai mult sugestive decât descriptive, evocând nu numai aspecte generale ale tehnicii educative, ci expresii și anumite principii pedagogice.
De aceea trebuie să înțelegem că, astăzi, învățământul preuniver­sitar se află într-o „mișcare“ ex­trem de complexă, mișcare ce pare că s-ar dori a fi născătoare de școală modernă, având la bază așa-zisele educații noi. Pe această linie se în­scrie, cu speranțe mari de reușită, și introducerea în noul plan-cadru de la cla­sele V-VIII a disci­plinei noi Educație socială.
Disciplina Edu­cație socială este diferențiată în funcție de anii de studiu, la clasa a V-a se va studia Gândire critică și drepturile copilului, la clasa a VI-a Edu­cație interculturală, la clasa a VII-a Educație pentru cetățenie democratică și la clasa a VIII-a Educație economico-financiară.
Chiar dacă acest demers nu a fost și nici nu este privit cu ochi buni de mulți dintre așa-zișii binevoitori ai învățământului din România, Consiliul Elevilor, prin reprezentanții săi, s-a exprimat destul de vehement în sensul introducerii și studierii unor astfel de materii.
Mai mult decât atât, noile discipline reprezintă noi obiective și noi tipuri de conținuturi generate de „problematica lumii contemporane“. Ele corespund unor trebuințe de ordin socio­pedagogic, fiind integrative și cumulative. De asemenea, ele mai figurează ca fiind cel mai pertinent și mai util răspuns față de racordarea sistemului educațional la problemele lumii contem­porane.
Pe cale de consecință, putem afirma cu tărie că a-i educa pe copii înseamnă și a-i educa în spiritul valorii, în spiritul binelui, aducându-le în față beneficiile pe care oamenii exponențiali le-au adus societății. Exhibând din prima, fără nuanțare, partea controversată a unei biografii altfel excepționale, înseamnă să atragem educația dinspre cultul profesionalismului și al respectului pentru știință și rațiune înspre o zonă politică sau de cancan cultural. De aceea, se impune a trata cu maximă responsabilitate elaborarea programelor școlare la disciplinele noi introduse.
Desigur, formarea activismului civic și conștientizarea responsa­bilităților sociale trebuie să înceapă de la vârste fragede. Copiii tre­buie să beneficieze nu numai de educațiile clasice (intelectuală, mo­rală, estetică), ci și de „noile educații“ în continuă extensie și multi­plicare.
Poate că, mergând pe această logică, învățământul din România, chiar de la nivel preuniversitar, va ajunge să formeze acele caractere demne, responsabile, active, acei cetățeni de mâine ai unei țări care se vrea, din străfundurile ei, democratică și modernă.
Prof. Daniel Sorin BĂLUȚOIU
Școala Gimnazială Alexandru Ștefulescu, Tg. Jiu