Despre managementul timpului liber al elevilor

În ultimul timp, dezbaterea despre a da sau a nu da teme pentru acasă elevilor a devenit o problematică pe cât de controversată, pe atât de pasională. Unii dintre profesori se poziţionează strict pe meterezele învăţământului tradiţional şi nu abdică de la formula „Temele sunt necesare pentru o învăţare autentică, o bună sistematizare, aprofundare şi aplicare a cunoştinţelor dobândite“. Ba mai mult, chiar lasă să se strecoare ipoteza că elevii de diverse vârste nu ştiu să‑şi gestioneze timpul, părinţii nu se ocupă în mod corespunzător de ei, ceea ce duce inevitabil ca aceştia să îşi petreacă ore în şir în faţa calculatorului, consumându‑şi energia cu jocuri sterile, ceea ce, desigur, face ca ei, în fapt, să‑şi piardă timpul. Ştim că părinţii se arată nemulţumiţi atunci când copiii nu sunt preocupaţi de învăţătură, poate şi pentru că profesorii nu le dau suficiente teme. Dar elevii sunt revoltaţi dacă au prea multe de făcut acasă şi nu le mai rămâne timp pentru a‑l petrece la dispoziţia bunului‑plac.
Alţii, care probabil cred că modernizarea învăţământului se face prin a te dezice de practicile tradiţionale, contestă utilitatea temelor date elevilor pentru acasă şi chiar le consideră un mecanism social de dominare şi de consumare în captivitate a timpului, ceea ce ar face ca acesta să nu mai poată fi liber. Deci învăţământul e bun fără teme! Tot ce este de învăţat să se înveţe în clasă. Predăm, fixăm, aplicăm cu un real succes de fiecare dată tot ce ne propunem, formăm competenţele de format în timpul orei. Imediat ce se sună de ieşire, elevul e liber să îşi gestioneze activităţile după cum crede că este mai bine pentru el.
Cum este foarte greu să te poziţionezi de o parte sau de alta, se pot găsi şi soluţii de mijloc: tema facultativă. O provocare la care numai cei dornici să se implice vor aplica. De exemplu, în cadrul orelor de Sociologie, după parcurgerea capitolului privind metodele şi tehnicile de cercetare, o temă posibilă a fost construirea unui chestionar cu întrebări închise şi deschise şi aplicarea lui elevilor din alte clase, apoi prelucrarea datelor şi raportarea rezultatelor acestora în faţa colegilor. Dacă tema este facultativă, există, desigur, şi posibilitatea să nu o facă nimeni. Dar există şi şansa să fie o experienţă didactică interesantă, poate chiar de succes.
La noi în şcoală, Raluca Biţă şi Cristian Lupescu, elevi în clasa a XI‑a, profil uman, specializarea Ştiinţe sociale, au realizat o astfel de temă cu titlul Managementul timpului liber, o investigaţie aplicată elevilor de clasa a noua. Ei şi‑au propus să afle care este volumul de timp alocat activităţilor şcolare, implicit temelor, în mod complementar, care e timpul liber de care dispun elevii de clasa a noua, cum aleg să şi‑l petreacă, care le sunt opiniile referitoare la organizarea timpului, care este satisfacţia lor cu viaţa de elev. Când au terminat de prelucrat datele, au revenit la colegii de clasa a noua şi le‑au comunicat concluziile la care au ajuns. Printre altele, a reieşit că elevii care studiază la real au un stil de viaţă diferit faţă de elevii care studiază la uman, dispun de un alt volum de timp liber şi îl petrec prin antrenarea în activităţi cu un specific aparte. Aşa se face că elevii de la real alocă, în medie, în jur de cinci ore realizării temelor, cu un uşor decalaj; băieţii, în mod surprinzător, petrecând chiar mai mult timp cu învăţatul decât fetele, spre deosebire de cei de la uman, care reuşesc să‑şi facă temele în aproximativ două ore. De aici rezultă că elevii de la real au un timp liber redus. Atât cât este, ei îl dedică odihnei, jocurilor pe calculator şi întâlnirilor cu prietenii. Cei de la uman afirmă că, pe lângă cele deja menţionate, mai sunt implicaţi în activităţi de voluntariat, merg la teatru, concerte etc., reuşesc să facă sport. Fetele de la uman recunosc că au printre preocupări şi shopping‑ul. Prezenţa familiei în desfăşurarea activităţilor din timpul liber e redusă. Volumul de timp liber şi modul în care este petrecut se află în strânsă corelaţie cu percepţia asupra calităţii vieţii de elev. Timpul liber mai mare este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a creşte în general satisfacţia cu viaţa şcolară. În fapt, ceea ce se deduce vizează calitatea activităţilor destinate timpului liber şi programarea lor adecvată, astfel încât să fie posibilă o solicitare echilibrată.
În discuţiile purtate cu respondenţii – elevi de clasa a noua – a apărut ca de la sine îndemnul de a se implica în mai multe şi cât mai diferite tipuri de activităţi extraşcolare. Cei care îşi petrec mult timp cu temele nu s‑au arătat nemulţumiţi de sarcinile şcolare cărora trebuie să le facă faţă, cât mai ales de consecinţa rezultată, şi anume că nu pot să se antreneze suficient şi în alte tipuri de activităţi extra‑curriculare.
Cei doi elevi din clasa a unsprezecea au fost întrebaţi la rândul lor cum au realizat mini‑cercetarea, iar pe lângă detaliile cumva tehnice privind definirea conceptelor, alcătuirea chestionarului, relevanţa aplicabilităţii acestuia ş.a.m.d., au fost întrebaţi şi cam cât timp le‑a luat ca să realizeze documentarea prealabilă, formularea ipotezelor, alcătuirea chestionarului, aplicarea lui, prelucrarea datelor, obţinerea concluziilor, realizarea raportului de cercetare. Răspunsul lor a părut uimitor: era vorba de zile bune de muncă. În comparaţie cu temele consistente, care implică rezolvarea lor în mult timp, investigaţia dată ca temă pentru acasă la Sociologie s‑a dovedit în mai mare măsură consumatoare de timp şi de energie. Unii elevi din clasa a noua s‑au arătat contrariaţi, sugerând că ei nu s‑ar antrena în aşa o activitate. Alţii păreau că au o atitudine admirativă faţă de colegii lor mai mari. Câţiva păreau că îşi doreau şi ei să aibă astfel de experienţe de învăţare.
Oricum, întrebarea firească este: de ce ar prefera un elev să aloce atât de mult timp unei teme date la şcoală? Poate pentru că este rezultatul unei alegeri libere, pentru că nu este receptată ca o corvoadă, mai mult chiar, pentru că a antrenat curiozitatea, a oferit repere de întemeiere pozitivă stimei de sine. A presupus iniţiativă, colaborare, relaţionare cu colegi din alte clase. Cei care au acceptat o astfel de temă s‑au implicat cu întreaga lor personalitate, au considerat‑o, într‑un fel, o bună ocazie de cunoaştere de sine şi implicit una de dezvoltare personală.
Concluzia pe care o putem cu prudenţă trage este aceea conform căreia nu dacă mai dăm sau nu teme pentru acasă trebuie să constituie pentru noi, ca profesori, o preocupare curentă, ci mai ales ce fel de activităţi proiectăm să facem împreună cu elevii, indiferent dacă acestea includ şi muncă independentă din partea lor, astfel încât, dincolo de specificul acestora, important este ca ele să fie receptate nu drept poveri constrângătoare, ci bine‑venite contexte de actualizare a propriului potenţial uman.
Prof. dr. Cristina Ştefan,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti