Contrar unui curent de opinii, larg răspândit, conform căruia astăzi nu se mai citește, avansez părerea că azi se citește mult, foarte mult, la greu, deschis și intens – dacă e să ne raportăm la timpurile trecute. Niciodată omenirea, ca număr de indivizi, pondere, accesibilitate, nu a dispus de o așa oportunitate. De cum ne naștem până trecem dincolo, acasă sau la serviciu, de dimineața până-n miezul nopții etc. citim mult, de toate, metodic sau pe apucate, pe diagonală sau în întregime, vrute sau nevrute. Dar, de multe ori, se citește prost, aiurea, de-a-ndoaselea, fără rost sau sens. Ne dedăm lecturii când dis-de-dimineață facem „revista presei“ pe internet, dar și când urmărim știrile la televizor sau vizionăm un film. De asemenea, când (ne) citim e-mailurile, inspectăm cartea de bucate la restaurant, parcurgem prescripțiile unui medicament sau ne preumblăm aiurea pe străzi. Și, de bună seamă, citim (unii dintre noi) din obligații profesionale – de natură educațională, științifică, literară, spirituală etc. Și, s-o spunem până la capăt, și din dorința unei bucurii a informării, culturalizării, edificării.

Dar din ce citim, care este suportul? Că, de-a lungul vremii, acesta se schimbă necontenit de la un ev, secol, deceniu etc. la altul. S-a putut citi în stele, în urme na­turale, în semnale sau gesticulații uma­ne. Și în semne scrijelite sau desenate pe stânci sau pietre. Și în înscrisuri pe piei, pergament, hârtie. Și în texte aranjate în tomuri sau cărți. Și, mai nou, citim de pe ecrane. Ceea ce survine acum nu exclude ceea ce a fost cândva. Dimpotrivă, noul suport poate include sau face trimitere la ceea ce s-a experimentat deja.

Și cum citim este important. Putem citi ceva (un articol, o carte etc.) de la cap la coadă sau pe sărite, pe ici, pe colo, în punctele esențiale (cititorii de profesie știu ce spun); mai putem citi ad-litteram sau printre rânduri; doar titlul și restul; începutul și sfârșitul; dintr-o dată sau pe apucate; metodic, cu notițe, sau din întâmplare, într-o doară, superficial etc.

Și mai interesant e de ce citim. Ca să ne aflăm în treabă sau țintit, ca să epatăm sau dintr-o pornire sinceră de aflare a ceva, să treacă vremea sau dintr-o obligație oarecare, că așa se cade sau că așa e felul nostru de a fi, ca să aflu ce simt, gândesc, scriu unii și tot așa (sau altfel) ai vrea să faci și tu…

Referențialul principal al scris-cititului e cartea. Aceasta e un construct cultural al vremurilor moderne ce este modulat diferit – de la obiectul concret la „du­­bletul“ lui digital. Viața noastră e intim legată de carte. Generarea și transmiterea culturii este de neconceput în afara acestui „obiect“. Raportul omului cu cartea e unul fundamental, permanent, necesar și adesea complicat. Civilizația umană a generat acest bun cultural și a evoluat pe baza lui. Apelul la carte este fluctuant, dinamic, reflectând nevoi, percepții, interese diverse. Între om și carte s-au statuat relații diferite: de la căutare, admirație, venerație etc., până la indiferență, ocultare, blamare. De la cumpărare „pe sub mână“ până la arderea în piața publică (am asistat, ca experiență personală, la ambele situații). Relația omului cu acest suport dă seama de o istorie personală, grupală, societală, care tre­buie luată în seamă. Fiecare individ poate istorisi întâmplări diferite, dar nodale, legate de carte.

de Constantin CUCOȘ – profesor universitar