Dacă despre evaluarea națională au existat și anul acesta discuții (multe dintre ele au avut în vedere baremul, în vreme ce altele se refereau la modul în care fusese formulat „subiectul de creație”), la bacalaureatul lucrurile au fost ceva mai calme. Cel puțin la limba și literatura română. Calm explicabil, dar și inexplicabil cumva, pentru că altminteri elemente de dezbatere ar fi existat. Dar poate că avem de-a face cu aceeași oboseală de vară, când lumea abia așteaptă să scape de corvoada examenelor și să plece în vacanță, ca să se refugieze în ceea ce înseamnă totuși vara pentru profesor, familie etc. A scăpat astfel neobservată formularea subiectului II la uman-pedagogic care, atenție, le cerea elevilor să scrie un text de 150-300 de cuvinte despre „importanța activităților de îndrumare a lecturii elevilor”. Ne dăm seama imediat că este vorba de o extrapolare nepermisă și pe undeva scandaloasă a subiectului, făcut special pentru profilul pedagogic, dar lăsând cumva cu ochii în soare pe elevul care a absolvit profilul uman.
Nu trebuie să ai nu știu ce știință pentru a-ți da seama că un asemenea subiect are tangență cu metodica lecturilor suplimentare. Nu mai știu dacă există un capitol special în liceele pedagogice dedicat acestei teme. Dar oricum, el este familiar/sau ar trebui să fie familiar acestor absolvenți. Dar atunci, întrebarea trebuie pusă: Ce a căutat un asemenea subiect la profilul uman? În realitate, poate că întrebarea a și fost pusă, dar în ceea ce mă privește nu știu să se fi dat și vreun răspuns și cum a sunat el… Mira-m-aș!…
Nu este prima oară când apar probleme la subiectul doi la limba română la examenul de bacalaureat. Explicația ține în bună măsură de slaba circumscriere tipologică și „culturală” a acestui tip de subiect. Și asta în ciuda faptului că au exista cândva, formulate oficial, de către MEN adică, o sută de asemenea subiecte prin care se încerca realmente o tipologizare a acestora. Tipologizare reușită doar în parte… E adevărat, o parte dintre ele erau citate. Intre timp însă, cineva pare a fi descoperit inoportunitatea prezenței unor citate ca punct de pornire la subiectul II, ca și cum acesta, citatul, ar fi împiedicat cumva capacitatea candidatului de a glosa, direct sau indirect, pe marginea unei teme date. Aș spune că, drept rezultat, am asistat la un caz de complicare inutilă a lucrurilor, ceea ce a vulnerabilizat cumva formularea subiectului și a permis în fond strecurarea unor erori.
Dar nu foarte fericită mi s-a părut și maniera în care a fost formulat același subiect II pentru profilurile real, tehnologic și vocațional. Reamintesc cititorilor cerința: „Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos”. Adică, dacă-mi dați voie să întreb, există cumva și situații în care campaniile de promovare a unui stil de viață sănătos ar avea ca efect promovarea unui stil de viață nesănătos?!…
Cu alte cuvinte, mă confrunt cu o evidență a ipotezei. N-am încotro și ipoteza de la care pornesc este aceea că acele campanii de promovare a unui stil de viață sănătos au un rol important în viața omului contemporan… Alte ipoteze sunt greu de imaginat… Și pot aduce argumente suficiente în acest sens. Dincolo de asta însă, sigur aș putea să nuanțez lucrurile și să am în vedere ideea unor campanii publicitare de o anumită calitate sau care să aibă în vedere grupuri-țintă anume. Dar deja, dacă-mi dați voie, am complicat lucrurile și cer de la mine, ca și de alții, de la absolvenți în primul rând, să aibă ceva „știință” în legătură cu textele publicitare, ceea ce nu știu dacă e cazul să caracterizeze un absolvent de liceu. De fapt, problema problemelor constă în faptul că tipologia textelor argumentative presupune o particularitate a acestor texte care presupune că ele sunt niște texte „deschise” , texte posibil a fi puse în contexte logice și lingvistice diferite și a suporta formulări de ipoteze antagonice, acestea fiind cazurile standard sau uneori cazurile extreme. Opoziția la acest tip de texte o constituie textul axiomatic, care nu poate fi demonstrat, argumentat. Este posibil, dacă intuiția mea nu mă înșală, ca textul de mai sus, cel dat profilului real, să se apropie parțial de textul axiomatic, fiindcă încă o dată vin și întreb: există campanii de promovare a unui stil de viață sănătos al căror rezultat este… promovarea unui stil de viață nesănătos?!…
Fără îndoială că cel puțin unele dintre aceste observații pot fi discutate, sau sunt discutabile, dar problema de fond care rămâne o constituie în cele din urmă verificarea de către propunători a ipotezelor care se pot formula pornind de la enunțul dat. Dacă enunțul este un enunț de tip „evidență” sau un enunț „închis”, axiomatic, atunci exercițiile de redactare pe care le poate face elevul, ca și relevanța textelor construite, sunt minime. Și atunci, vii și te întrebi la ce mai folosește un asemenea subiect?!… Nu e mai bine oare să mă păstrez într-un cadru care să presupună și o înțelegere de text, un punct de pornire adică, ce poate fi, desigur, și o aserțiune, dar poate fi foarte bine și un citat?!… De unde atâta spaimă în fața unui citat, în condițiile în care, să fim rezonabili, creativitatea de care tot vorbim în anumite „campanii” este mai degrabă o formă de adaptare, de „funcționalitate” a unor cunoștințe la situații noi și mai puțin de creativitate în sensul profund al termenului…
Adrian COSTACHE