Liviu Antonesei a publicat volumul Paideia revisited, menţionând că acesta este ediţia definitivă la Introducere la ştiinţele educaţiei. Prin Paideia anterioară (1996), autorul stabilea „fundamentele culturale ale educaţiei“, iar mai apoi (2002) – ca o introducere în pedagogie (s.n.) – dădea tiparului o variantă, intitulată Dimensiunile axiologice şi transdisciplinare ale educaţiei. Am lecturat cu mult interes cele trei volume cu conţinut pedagogic, îndemnat de recomandarea operei scriitorului şi a articolelor publicistului, recunoscut prin implicarea sa în activitatea literară şi (chiar) politică.
Profesorul de ştiinţele educaţiei de la universitatea ieşeană avea de clarificat pentru sine şi pentru studenţi câteva probleme destul de controversate: educaţia, pedagogia, cultura, valorile şi organizarea interdisciplinară a curriculum-ului educaţional. Ca un fel de avertizare, autorul precizează că nucleul volumului este/a fost teza de doctorat, care a fost îmbunătăţită cu argumente recente din „neurologie, neuropsihologie şi genetică“.
Pedagogia, defineşte Liviu Antonesei, e „ştiinţă antropologică“, iar educaţia e „fenomen antropologic complex“, ceea ce induce/sugerează speculaţia că teoria educaţiei explică modalitatea de evoluţie a omului prin aderenţa sa la cultura complexă a existenţei: „Cultura este orizontul simbolic al existenţei“. Prin urmare, prin educaţie, omul devansează din punct de vedere cultural „natura“, însemnând că, afirmă autorul, conţinuturile educaţiei sunt cuprinse în conceptul de cultură. În acest sens, defineşte pedagogia ca o ştiinţă a culturii.
În ediţia definitivă, introducerea în pedagogie devine „o introducere la ştiinţele educaţiei“. Renunţarea la conceptul de pedagogie în favoarea „ştiinţelor educaţiei“ îi permite emergenţa explicaţiilor dincolo de raportul dintre educaţie (fenomen de modificare metodică a comportamentului generaţiei tinere) şi pedagogie (ca teorie explicativă a paradigmelor despre educaţie). Discursul înclină spre o filosofie a valorilor, a modelelor culturale, din care se inspiră, crede autorul, concepătorii idealului educaţional ca profil de personalitate dezirabilă solicitată de societate. Modelele sunt „o încercare a valorilor“, iar educatorul „trebuie să redevină model“ (vezi capitolul „Idealul educativ, valorile şi modelele culturale“, p. 115).
Fenomenul educaţiei este corelat cu procesul devenirii umane, considerând că procesele educative nu pot fi rezolvate prin formule (behavioriste, cognitiviste, de exemplu), fiindcă omul întreţine o relaţie complexă cu societatea, fiind înzestrat cu raţiune, aspiraţii, sentimente, proceduri, credinţe, emoţii etc. Toate la un loc alcătuiesc cultura omului, cu valorile sale morale şi estetice, generale şi particulare.
Trecerea argumentaţiei de pe topografia valorilor – ca înscenări ale culturii – pe misiunea curriculară a instituţiilor de învăţământ este amplificată de L.A. în două direcţii: „reformele conţinuturilor educaţiei“ şi asumarea experienţei „transdisciplinarităţii“. Concluzia derivată din analizele lui Liviu Antonesei se conotează în jurul conceptualizării că „pedagogia este o ştiinţă a culturii“, întrucât omul este „o fiinţă culturală“, iar educaţia omului este un proces paideutic de natură culturală. Ideile de mai sus exprimă opinia unui pedagog despre chestiunile subtile ale domeniului său de cunoaştere, care, în ultima vreme, a fost supus liberalizării conceptuale, riscând să-şi piardă legitimitatea ştiinţifică.
Paideia revisited (paideia = formarea personalităţii complexe şi revisited = revizuit) este o provocare a scriitorului Liviu Antonesei adresată profesorilor de pedagogie şi celor interesaţi de problematica educaţiei; aventura ştiinţifică de a clarifica relaţia dintre om şi cultură, dintre valori şi educaţie capătă forma unui eseu frumos scris şi coerent argumentat. După cum am spus, Liviu Antonesei este deopotrivă scriitor, iar acest fapt îl sprijină în demersurile sale ştiinţifice şi speculative. Ştie să potrivească sensul cuvintelor, plasează ideile în confluenţe potrivite, are viziune culturală şi generează un discurs ştiinţific plăcut la lectură şi sugestiv ca demonstraţie. Îngemănarea dintre exerciţiul scrierii „mai umaniste“ şi rigoarea argumentaţiei ştiinţifice îl plasează pe universitarul ieşean Liviu Antonesei în categoria intelectualilor care ştiu să sape la rădăcina ideilor, să le stilizeze în structuri sistematizate şi să le explice cu farmec şi generozitate.
 
Anton ILICA