Ca să nu fii stresat, află mai întâi unde te afli. Ești în zona creșterii celorlalți: educația. În limba latină educo, educare înseamnă a duce pe cineva de mână: nu uita că ai pe mână un om sau un grup de oameni și că ceea ce trebuie să faci este lucru de mâini omenești, adică facere cu meșteșug. Meșteșugul tău trebuie să țină seamă de un singur lucru: această ducere nu are întoarcere. Latinii ar fi numit-o simplu: „ducație“ – dar ei au pus un e în fața cuvântului: acest e înseamnă că mergerea înapoi nu se mai poate. Horațius numește unda unui râu repede enaviganda, adică nu poate fi navigată înapoi, nu poți urca o cascadă sau un torent cu barca. Zicem emigrant și asta înseamnă că cel care a ieșit dintr-un ținut nu se mai poate întoarce acolo. Educația, deci, nu are drum înapoi; ce s-a învățat nu trebuie să mai iasă din minte. Vezi dumneata, în realitate se poate și întoarcerea, dar ne­cesită aptitudini speciale: trebuie să fii antrenat bine ca să navighezi împotriva curentului, să te întorci de unde ai plecat etc. Există și educație negativă, nărav, îndârjire în rele, proaste obiceiuri dobândite: cu acestea va trebui să lupți după ce le-ai depistat, ele îți vor întoarce tânărul sau grupul din drum. A lupta cu ele în­seamnă să ții mereu de mână omul, să-i transmiți căldura și energia ta – și, la fel, să ții în mână grupul. Numai ce-ți scapă ție din mână se agață în dorința lui/lor de întoarcere. Pentru că, să știi, dorința de întoarcere este mare și lucrează în sufletul tuturor: toți vrem să rămânem sau să redevenim copii. Tu să lași sufletul liber – dar să ții mintea în frâu și astfel echilibrul se va instala, în cele din urmă, în fiecare după felul lui de a fi. Nu veni din afară cu măsura ta peste tot – și mai ales nu brusca sufletul: treaba ta este mintea, tabla înmulțirii ori binomul lui Newton, limba engleză ori psihologia consonantistă, calculatorul ori filozofia – toate acestea către minte le duci, ea va fi, în ultimă instanță, măsura sufletului social al fiecăruia în parte și al tuturor la un loc.

În rest, totul e simplu, drumul merge de la sine, iar vârstele educației sunt patru la număr, ca și anotimpurile anului: ci­clul primar, ciclul gimnazial, ciclul li­­ceal și ci­clul universitar sau academic. Se or­ganizează în cicluri, adică în cercuri, și așa e de când lumea. Asta înseamnă en­ci­clo­pedia: cerc (cyklos) prin care treci co­piii (elevii). Mai mult: fiecare cerc are câte patru ani. Ia ascultă ce simplu devine:

Mai întâi este ciclul primar, adică cei din față, primarii pe latinește, primii ca vârstă, fac un pas înainte și se detașează de ceilalți care rămân în grădiniță. Tendința actuală este să se organizeze un ciclu de patru ani și cu cei mici, dar vom vedea mai departe. Aici, în ciclul primar, doamna învățătoare sau domnul învățător ia mâna copilului în mâna sa și i-o duce cu creionul pe hârtie făcând împreună cerculețe, bastonașe, litere, cifre. Aici e prima verigă a lanțului, aici ai pus mâna pe copil sau pe grup, aici începe drumul, aici încep a se despărți mintea și inima, a se privi în oglindă, a se mira că sunt împreună. Aici copilul află că există pe lume casă și școală, spațiu privat și spațiu public, părinți și învățători: dualitatea vieții se instalează în el – și nu trebuie bruscată această instalare, se face lin, în joacă, în glumă, se așteaptă să se coacă mintea și fiecare în parte să înțeleagă că a pășit în viață pe două căi deodată, așa cum pășește cu cele două pi­cioare, cum lucrează cu cele două mâini. Va avea un destin al său – și nu seamănă între ele două destine – și un drum al său, cu examene, promovări, oferte de lucru, realizări, perfecționări etc. Tu, ca educator, trebuie să-i veghezi mai ales echilibrul. Nu te stresa că n-a știut azi tabla înmulțirii: cercul se învârte, de aceea educația este ciclică, o va învăța el, deocamdată trebuie să-l chestionezi asupra despărțirii: a simțit că are inima în piept și mintea în cap? Asta este mai important. Nu uita: tu nu ești părintele lui – ci îndrumătorul, tu îi arăți drumul, îl ajuți să plece de acasă și să vină acasă. Va ple­ca definitiv, la un moment dat, dar nu te fă vinovat pentru aceasta, așa e destinul.

de N. Georgescu – profesor universitar

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 14-15.