Prof. Daniel Sorin BĂLUȚOIU, director Școala Gimnazială Ion Popescu Voitești, Bălănești, Gorj

Cu siguranță că, încă de la început, titlul poate părea un oximoron pentru orice minte neavizată în ceea ce privește nevoia societății de educație europeană, însă trag speranța că, până la sfârșitul prelegerii, mă voi face înțeles. Educaţia este, prin însăși existența sa, o activitate necesară şi permanentă nu numai pentru realizarea în sine a individului, ci şi pentru progresul societăţii. Ca şi cultura şi ştiinţa, educaţia a înregistrat îmbogăţiri conceptuale în spaţiu şi timp.

În perioada pe care o traversează România, de democratizare în toate domeniile de activitate, dascălilor le revine responsabilitatea construirii modelului de formare a omului care va acţiona în societatea capitalistă. În această perioadă, omul suferă schimbări atât în ceea ce priveşte orientările sociale, cât şi în morala sa.

Procesul de construire a modelului de educaţie în şi pentru democraţie e complex şi trebuie să angajeze nu numai grupul de dascăli din sistemul de învăţământ, ci şi pe părinţi, instituţiile culturale, mijloacele de comunicare în masă, într-un cuvânt, societatea în ansamblul ei. Democratizarea vieţii şcolare e un proces perfectibil, care depinde de pregătirea dascălilor şi de dorinţa lor de a se implica în acest proces.

Interpretările procesului de educaţie morală sunt diferite şi sunt supuse schimbării. Definim conceptul de educaţie morală ca proces de socializare a comportamentului uman şi de dezvoltare a virtuţilor (însuşirilor) lui. Atunci, scopul educaţiei morale este considerat a fi cunoaşterea valorilor morale şi valorificarea lor în viaţă de către un subiect sau o colectivitate, pentru integrarea activă şi responsabilă, în contrast cu nonvaloarea morală (răul, ipocrizia, oportunismul moral etc.).

Şcoala trebuie să fie o instituţie autonomă, un laborator de format caractere demne şi conştiinţe responsabile care vor lua ele însele cele mai bune hotărâri. Este incontestabil faptul că educaţia este ştiinţă şi artă. Ca ştiinţă, educaţia pretinde raţiune, iar ca artă pretinde implicare afectivă.

Dascălilor le revine sarcina de a începe formarea deprinderilor morale, o primă condiţie pentru a reuşi în educaţie fiind aceea de a iubi copiii. A doua condiţie este să înveţi tainele acestei ştiinţe. Ceea ce se urmăreşte prin educaţie este tocmai un transfer al personalităţii dascălului asupra copilului.

Pedagogia inimii îşi propune o înnoire a şcolii, prin crearea în jurul copilului a unei ambianţe de armonie care este climatul adecvat dezvoltării omului.

Sentimentul iubirii nu poate fi însă oferit celui care nu îl are de la natură, după cum nimeni nu poate oferi talent. Iubirea, ca şi talentul, rămâne un dar înnăscut.

Îmi place să cred că noi, dascălii, avem iubire pentru copii, în special, şi pentru om, în general, dar şi talent. Dragostea faţă de copii reprezintă cerinţa esenţială, condiţia inductibilă în asigurarea eficienţei, calităţii şi progresului în întregul şi complicatul demers instructiv-educativ, în realizarea optimului pedagogic. Cunoaşterea copilului, înțelegerea, respectul, încrederea, prietenia, exigenţa rezonabilă, terapia diferenţială şi diversificată, altruismul şi optimismul pedagogic au drept piatră de căpătâi dragostea pentru copii. Fiecare om cinstit doreşte să-şi salveze copilul de la o posibilă ratare pe plan uman, cu atât mai mult noi, dascălii lor.

Încă din şcoala primară, copilul este pus în temă asupra scenariului învăţării permanente. Individul este pus în relaţie cu semenii. Învăţătorul trebuie să formeze la copil convingerea că el nu poate trăi izolat, fără altul, ci în colaborare cu colegii săi, cu care învaţă şi se joacă. În relaţia cu colegul de bancă sau de clasă, elevul va constata identitatea opiniilor sau apropierea lor, în unele cazuri şi deosebirea lor, deci disonanţa, care nu este confortabilă sub raport psihic, aduce întrebări şi întristări şi ca atare învăţătorul trebuie să intervină pentru a reduce efectele şi a apropia opiniile. Dialogul poate fi utilizat atât înainte de concretizarea acţiunilor, cât şi pentru eliminarea unor neînţelegeri. Dialogul prealabil unei acţiuni contribuie la stimularea încrederii elevilor în ei şi a puterii de gândire.

Inteligenţa şi iscusinţa didactico-educativă trebuie dovedite atât în abordarea și utilizarea diferitelor strategii, cât şi în stilul de muncă şi în relaţiile cu elevii. Animat de altruism, de devoţiune şi de optimism pedagogic, dascălul pasionat de profesia sa va vibra alături, cu şi pentru elevii săi. El va combina optim diferitele principii, metode, procedee, forme de organizare, va crea un climat de cooperare în colectivul pe care îl îndrumă şi conduce.

În această privinţă se manifestă o altă calitate necesară pentru activitatea fructuoasă a unui dascăl: răbdarea. Ea se dovedeşte o adevărată piatră de încercare pentru dascălul cu vocaţie. Nimic nu e mai greu decât să-ţi păstrezi răbdarea atunci când toate strategiile, metodele par a da greş şi trebuie să o iei de la capăt, când bunele intenţii par a se nărui în faţa unor copii neînţelegători, agresivi şi negativişti.

Dascălul, conştient de zestrea „candidatului la umanitate“, va decanta strategiile capabile să valorifice aceste date, va supune la efort intelectual, moral, fizic pe elevii săi, asigurând astfel efectele calitative care se impun.

Secretul bucuriei educaţiei este dat, așadar, de darul de a convinge, de a se adresa inimii, nu numai minţii. Dascălul care se apropie de copii cu iubire şi cu simţul dreptăţii, care îi ascultă cu bunăvoinţă, care glumeşte cu ei, care caută să ajute, care le insuflă sentimente morale este dascălul a cărui autoritate rezistă în timp. Asemenea dascăli îşi fac simţită influenţa în întreaga viaţa ulterioară a copilului și de asemenea dascăli are astăzi, mai mult decât oricând, societatea nevoie.

Iată de ce spuneam la începutul prelegerii că „dascălul european“, poate părea, pentru unii, un oximoron. Cu siguranță că astăzi, mai cu precădere decât întotdeauna, societatea are nevoie să se reformeze, să se redescopere iar, dascălul de altădată, plin de dragoste pe care stă să o împărtășească copiilor și plin de lumină, trebuie să se regăsească și să se adapteze. Unor cerințe noi, unor solicitări suplimentare, unor alte paradigme și toate acestea fără să lase deoparte, dragostea și lumina care l-au consacrat cândva.