Nu mi-aș per­mite bånuiala cå nu știu sau nu știți la ce må refer când pomenesc de cu­vântul „centrare”, care a fåcut în limbajul edu­ca­țional o carierå aven­turoaså. „Cen­trarea” pe obiective, pe curriculum, pe cunoștințe, pe copil/ elev/ student, pe profesor etc. sunt formule care au intrat în terminologia de bazå a pedagogiei – pardon! – a „științelor educației”. Sunt cårți, titluri de articole, studii, capitole care trateazå problematica educaționalå a „centrårii pe…”, iar cei care utilizeazå formula se autoinclud în spațiul modernitåții, fiind cam aceiași didac­ticieni sau științifiști ai educației (teoreticieni) care clameazå „gândirea criticå”, tehnici „activ-participative”/„interactive”, „acti­vitåți integrate”, adicå „brainstormingiștii” ori „fișboliștii”. Invazia, în domeniul pedagogiei, a unor termeni care afecteazå legitimitatea și autoritatea domeniului ca științå, nu mai poate fi ståvilitå. De la management și marketing la rol ori scenariu, de la proiect și curriculum la instruire ori ran­dament, de la eficiențå și eficacitate la sintalitate ori obiective și multe altele, cadrele didactice au de clarificat o sumedenie de concepte cu sem­nificație de bazå în alte domenii ale cunoașterii. Nici nu e atât de råu dacå existå împrumuturi ale unor cuvinte din alte domenii spre a desemna o nouå realitate sau a nuanța un concept. Dar unele creeazå fenomenul lingvistic numit „bar­barism”. În fine, pedagogii au acceptat cuvinte „imigrante”, care au afectat nucleul terminologic de bazå al științei educației, iar aståzi constatåm cå avem dificultåți de percepție.
Dar så revenim la „centrarea pe elev/copil/ student”, care se referå la punerea „clientului” în „centrul învåțårii”, altfel spus procesul de învå­țåmânt are în vedere învåțarea elevului și numai a sa, adicå formarea comportamentului acestuia prin angajarea sa efectivå în metoda și strategia didacticå. De la comeiniana „didactica magna” de acum aproape jumåtate de secol, intenția siste­melor educaționale a fost orientată spre elev, niciodatå spre altceva. Întreaga evoluție a siste­melor de educație/învåțåmânt au vizat dobân­direa cât mai ușoarå de cåtre elevi (se înțelege, deopotrivå stu­denți) a unor învåțåturi, a cunoașterii, a unui mod de gândire și acțiune.
Cartea „Client – Centred Therapy”, scriså de psihologul cu preocupåri psihoterapeute, Carl R. Rogers, a generat teoria devenitå m(et)odå a „învåțårii centrate pe elev”, iar de aici urmeazå aventura.

1. R. Rogers vorbește de „unicitatea relației pe care o leagå fiecare terapeut de fiecare client”, de „un client din cabinetul meu”, precum și de „privilegiul de a fi moașa unei noi personalitåți”. „Clientul rogersian” a devenit „studentul sau elevul” nondirectiv. Curriculum centrat pe elev este o formulå pleonasticå. Da, C. Rogers vorbește de „predarea nondirectivå”, în timp ce curriculum se bazeazå pe „o predare directivå”, el fiind un program de învåțare comandat de decidenți. Adaptând teoria sa la o formulå didactic-stu­dențeascå, existå urmåtoarea mårturie care a generat o veritabilå obsesie europeanå: „Cursul (såu de la Universitatea Brandeis – n.n.) era complet nestructurat… nimeni, nici måcar instructorul n-a știut o clipå måcar ce va aduce urmåtoarea clipå în claså”…, afirmå un „student”. Dr. Rogers s-a așezat între cursanți într-o manierå relaxantå… tåcere încordatå… nimeni n-a spus nimic… clasa nu era pregåtitå pentru o abordare complet nestructuratå… cursanții vorbeau la întâmplare… deschis, cum n-o fåceau studenții de obicei… unii studenți au solicitat prelegere, urmatå de discuții… în ședința a cincea, era clar cå s-a întâmplat ceva; cursanții vorbeau între ei, treceau peste capul lui Rogers… cereau så fie auziți, devenind un grup interactiv”. „Instructorul a refuzat så joace rolul tradițional, cå va fi centrul a tot ce se întâmplå și cå va manipula grupul.” Mårturie: „Le-am dat studenților frâu liber, fårå så oblig pe nici unul så urmeze un curs prestabilit, am permis cele mai ample digresiuni și i-am urmat pe studenți oriunde m-au condus…”.

„Centrarea pe elev” e o metodå („Metodele centrate pe elev implicå individul în evaluarea eficacitåții procesului lor de învåțare și în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare.” – site), o paradigmå, o caracteristicå a curriculumului. Fie ce-o fi, dar cuvântul „centrare”, în limba noastrå, are înțeles tehnic (centrarea roții), fotbalistic (a centrat în fața porții), sociologic (centrul atenției) și, iatå, pedagogic (centrare pe copil/ elev/ student).  Alte expresii – „învåțare centratå pe elev”, „curriculum centrat pe elev”, „metode centrate pe elev”, „strategii centrate pe elev”, „paradigme centrate pe elev” etc. – sunt sintagme ce au intrat în limbajul didacticienilor, fårå ca specialiștii teoreticieni så pondereze elanul…„centrårii”, așa cum s-a întâmplat cu atâtea cuvinte imigrante ce au fost tolerate în limbajul educației.
Problema este cå o experiențå didacticå, oricare ar fi ea, meritå analizatå, inclusiv cea a lui I. Ilici, J. Lepri ori a lui S. Khan. Dar a face din aceasta o doctrinå, numai pentru cå sunå provocator și întreține ideea de modernitate, creeazå situații hilare. Altele sunt carențele învåțåmântului, alte neîmpliniri împiedicå un exercițiu de calitate pentru a alcåtui comportamente virtuoase și cetåțeni onești. Acestea emanå din „creierul” centralizat (!?) al sistemului, din viciile con­ceptorilor de documente curriculare, din mo­di­ficårile frag­mentare ale elementelor care compun funcționarea oportunå a școlii și educației societale, din configurarea actualei Legi a educației dificil de aplicat în societatea româneascå.
Prof. univ. dr. Anton ILICA