Legea educaţiei naţionale, Legea 1 din 2011, este o lege proastă. Probabil cea mai proastă de care a avut parte sistemul naţional de educaţie. S-a spus acest lucru de atâtea ori, că ni s-a făcut lehamite. Modul în care a fost promovată este un exemplu de cinism şi incompetenţă greu de egalat în istoria recentă. Actuala guvernare a declarat că o va modifica radical… pe vremea când era în Opoziţie. A declarat! Capitole importante, care vizau excesele introduse la capitolele învăţământul în limbile minorităţilor naţionale şi la statutul personalului didactic, au rămas la fel. După doi ani de la preluarea puterii de cei veniţi pe valul contestării, nu s-a schimbat mai nimic. Nu a fost timp!
S-au lansat dezbateri despre Codul de etică, despre licitaţiile de manuale etc. Mult-discutata descentralizare, prezentată ca cea mai eficientă soluţie a problemelor cu care se confruntă în prezent Educaţia, s-a scufundat pe parcurs. Ajustările operate au îndreptat câte ceva pe ici, pe colo. Nicidecum în punctele esenţiale. Cvasi­echilibrele existente în forma iniţială a legii s-au dus pe apa Sâmbetei, în aşteptarea unei legi noi, în care să funcţioneze conexiuni cât de cât logice.
Corecţiile efectuate la nivelul componenţei consiliilor de administraţie păreau să deschidă drumul spre normalitate. După aceasta căile s-au închis. Entuziasmul celor care au preluat frâiele sistemului s-a diminuat. Activităţile cu profit electoral mai mare au dobândit prioritate, în dauna unora mai profunde, cu efecte pe termen lung. Sunt prea multe campanii electorale în acest an şi probabil politicienii nu sunt dispuşi să îşi asume riscuri. În opinia lor, pentru reparaţiile de anvergură mai e timp. Poate au dreptate. Poate nu!
Treptat, treptat, elementele lăsate la decizia şcolii au fost restrânse la un minim istoric. Atribuţiile consiliului de administraţie au fost diminuate şi directorii au fot transformaţi în elemente decorative. De preferinţă, ţapi ispăşitori.
Consiliul de administraţie adoptă proiectul de buget. Care buget este transmis de consiliile locale şi conţine un procent din costul standard pre elev, multiplicat cu numărul elevilor. 100% în extrem de puţine cazuri. Organul de conducere colectivă, constituit în mod democratic la nivelul şcolii, nu poate influenţa în niciun fel sumele alocate. Remuneraţia cadrelor didactice şi a celorlalte categorii de personal este strict reglementată. Nimeni nu poate primi niciun ban mai mult sau mai puţin decât sumele stabilite la nivel naţional, evidenţiate în EDUSAL. Poate să voteze consiliul de administraţie orice. Dacă la sfârşitul anului rămân sume disponibile la capitolul cheltuieli de personal, acestea sunt retrase şi dirijate spre alte şcoli.
Au fost vremuri în care la nivelul şcolii exista posibilitatea stimulării cadrelor didactice cu activitate deosebită, dar vremurile acelea s-au dus. Nici fondul de premiere de 2% din fondul de salarii, nici salariul de merit nu au fost reintroduse. Nici o altă formă de stimulare a personalului didactic sau nedidactic cu performanţe nu s-a inventat. Nu a fost timp. Nici bani. Nici… Şi dacă şcolile nu se vor încadra în buget, degrevarea de normă a directorilor va fi simbolică sau nu va fi. Sigur. Ei sunt vinovaţi pentru că nu au făcut nimic din ceea ce oricum nu aveau competenţa să facă.
Aşa că, în condiţiile actuale, structurile care asigură condu­cerea unităţilor de învăţământ mai pot să aprobe: orarul, poziţia şcolii în relaţiile cu terţi şi… să îşi asume răspunderea publică pentru performanţele unităţii de învăţământ. Asta e. Cineva trebuie să răspundă!
Legea e lege! Şi mai e până va fi modificată. Cel puţin aşa arată lucrurile în momentul de faţă. Ce ne facem însă în cazul în care se modifică şi metodologiile? Foarte bine. Dar dacă modificările cu pricina vizează tot restrângerea competenţelor consiliului de administraţie al şcolii? Ei?
De curând, după o decizie a CCR, MEN a modificat metodologia de mişcare a personalului didactic. În baza unei note mai mari de 7 obţinute la concursurile din ultimii 6 ani, profesorii pot deveni titulari în una, două, trei sau mai multe şcoli. În varianta precedentă era necesar avizul consiliului de administraţie al şcolii. Nu mai este!
În varianta precedentă, titularizarea se putea face pe un post corespunzător disciplinei la care candidatul a susţinut examen. Acum se poate face şi la alte discipline înscrise pe diploma candidatului. Adică un catindat a obţinut 7 la fizică şi are specializarea fizică-chimie se face titular. Nu contează că la proba de chimie a luat nota 3! Nu-i bai! Treacă de la noi.
De prevederile mai favorabile vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane. Vor mai „beneficia” o mulţime de elevi alături de colective didactice, care va trebui să gestioneze diverse situaţii fără să aibă niciun instrument adecvat acestei misiuni.
În concluzie, descentralizarea va veni… probabil înaintea lui Godot.
Ioan ARDELEANU