
Depresia afectează tot mai mulţi copii şi adolescenţi, la nivel mondial, numărul cazurilor dublându-se, practic, în ultimul an, pe perioada pandemiei, când tinerii au făcut cu greu față izolării şi lipsei de comunicare între ei, devenind trişti, anxioşi.
Astfel, potrivit cercetătorilor în domeniu de la Universitatea Calgary din Canada, unu din patru copii sau adolescenți, la nivel global, are simptome de depresie, iar unu din cinci prezintă simptome de anxietate.
Totuși, dintr-un studiu realizat de experți de la Universitățile din Oxford și Cambridge nu reiese, până în momentul de față, că folosirea tehnologiei de către adolescenți are un impact în creștere asupra sănătății mintale a acestora.
Studiul arată că efectele potențial negative ale tehnologiei au devenit un subiect dominant, în ciuda faptului că încă nu există dovezi clare care să ateste existența unor astfel de efecte sau o amplificare a acestora în timp. Autorii studiului sunt de părere că deși părinții și cercetătorii sunt îngrijorați acum de impactul social media și al tehnologiilor digitale precum telefoanele mobile asupra sănătății mintale, astfel de îngrijorări au existat și la apariția altor media: romanele ieftine de la începutul secolului 20, despre care se spunea că încurajau tinerii să-și asume riscuri; piesele radiofonice, despre care se spunea că produc anxietate sau insomnie; benzile desenate și televiziunea, despre care se spunea că încurajează atitudinile antisociale și determină inadaptare socială.





