Guvernul s-a mai dezmorţit şi dă semne că are de gând să facă lucruri bune. Pe lângă reparaţii materiale, unele făcute deja, altele în fază de proiect, ministerele sunt preocupate şi de optimizarea activităţii în domeniile pe care le tutelează.
Printre temele de primăvară pe care sindicatele din Educaţie le aduc în atenţia factorilor de decizie se află şi debirocratizarea sistemului.

„Educaţia de calitate”, „educaţia centrată pe elev” şi alte concepte care definesc actul de educaţie sunt sufocate pur şi simplu într-un necontenit hăţiş de hârtii. Mai mult sau mai puţin utile.
Schimbările sociale, politice şi de mentalitate produse în ’89 au adus multă speranţă în rândul cadrelor didactice. Oamenii care au participat cu entuziasm la campania de informatizare a sistemului naţional de învăţământ (fără să ia şpagă) şi-au imaginat că beneficiile elevilor vor fi însoţite şi de facilităţi privind proiectarea activităţilor didactice.
Epoca acordului global în învăţământ şi a săptămânii de lucru reduse „pe sărite” speram să fie îngropată. Definitiv! Într-o primă etapă a şi fost. Numai că vechii membri de partid… spaima vulpilor burgheze… s-au repliat destul de repede şi au reînceput să facă ce ştiau mai bine. S-au inventat hârtii peste hârtii, documente şi proceduri care trebuie pasămite să constituie baza de date a unor evaluări obiective. Hârtiile cu pricina trebuie să fundamenteze decizii şi să justifice tot ceea ce trebuie justificat. S-a ajuns, din aproape în aproape, în situaţia în care hârtiile sunt mai importante decât activităţile în sine. Cuvântul rostit sau semnătura unei persoane autorizate nu mai au practic nicio valoare. Se solicită dovezi! Reale, fabricate sau importate, dovezile trebuie musai să existe.
La concursurile pentru ocuparea posturilor de execuţie sau de conducere, la concursurile pentru acordarea gradaţiilor de merit şi nu mai ştiu unde se analizează dosare. Sute şi sute de pagini, cu ştampilă şi antet, cu poze şi copii xerox închid în coperţile dosarelor activitatea candidaţilor. În unele locuri s-a revenit şi la condici suplimentare, în care cadrele didactice justifică, pe lângă orele de predare, activitatea de pregătire a lecţiilor. Ziua de muncă de 8 ore este valabilă şi în Educaţie. Se întâmplă însă că legiuitorul (în înţelepciunea sa) a priceput specificul activităţii şi a înţeles că o oră de predare nu poate fi susţinută fără o pregătire adecvată. Acum, după 25 de ani… de democraţie, se găsesc unii care cer „dovada!”.
Aşa că profesorii trebuie să justifice în condică suplimentară orele în care au făcut: studiu individual, evaluarea unor teste sau redactarea subiectelor pentru teză. Cu controlul financiar nu te joci! Aşa se făcea şi pe vremea lui Ceauşescu, atunci când profesorii erau categorie neproductivă. Dacă cineva îşi imaginează că se pot susţine activităţi didactice fără o proiectare şi o pregătire anterioară, trebuie să extrapoleze exerciţiul în cazul actorilor sau muzicienilor. Se poate susţine o reprezentaţie fără repetiţii prealabile? Pot fi organizate concerte fără ca orchestra să fi repetat temeinic? Calitatea specta­colului spune totul. Implicarea artiştilor şi numărul orelor de pregătire pot fi descifrate cu ocazia reprezentaţiei. Fără dovezi scrise, fără hârtii şi alte scheme birocratice.
Revenind la educaţie, unde mai pui că inspecţiile se încheie cu redactarea unor procese verbale. Aşa e normal! Mai puţin normal este faptul că, în 2015 încă, documentul trebuie scris cu pixul, în registrul de procese verbale al şcolii. Da, există computere, există imprimante… dar noi nu avem încredere decât în… schemele tradiţionale. Încet, dar constant, speranţa că birocraţia din sistem va fi redusă la un nivel acceptabil – apărută după ’89 – a dispărut. Activitatea şcolilor a fost îngropată din nou în mormane de hârtii care se numerotează, îndosariază şi arhivează. Directorii, responsabilii comisiilor metodice, ai cercurilor pedagogice şi fiecare cadru didactic trebuie să aibă portofolii cu documente pe arii tematice: proiectare, evidenţă, organisme de lucru, monitorizare etc. Opisul dosarului conţine minimum 70 de poziţii în care trebuie grupate acte şi documente, din care unele se regăsesc cu siguranţă şi în alte compartimente care funcţionează în şcoală.
Buba nu s-a spart încă, dar nici mult nu mai are. Sesizând dificultăţile induse de numărul exagerat de mare al documentelor solicitate, ARACIP a făcut un pas spre eficientizarea activităţii şi a extins durata activităţilor practice în defavoarea activităţii de verificare a documentelor. Site-ul specializat calitate.aracip.eu permite şcolilor să completeze online informaţiile solicitate.
Există semnale recente că şi MECS, în colaborare cu sindicatele din Educaţie, este preocupat de acest aspect şi decis să facă ceva. Până aici, toate bune! Dacă debirocratizarea nu o să semene cu depolitizarea şi nu va avea soarta altor campanii, trâmbiţate şi nefinalizate, s-ar putea să iasă ceva bun.
Ioan ARDELEANU