Zarvă mare pe ce materii să se organizeze gimnaziul şi câte ore pentru fiecare materie. Totul, într-o terminologie complicată, care pleacă de la cuvântul latin curriculum, chinuit în fel şi chip să devină un substantiv românesc cu singular şi cu plural, cu nominativ şi cu genitiv, să genereze şi un adjectiv calificativ. Acum a venit rândul gimnaziului, cu şcoala primară se consideră că problema s-a rezolvat, dar într-un articol anterior, «Limba română şi şcoala la Bucureşti şi la Chişinău», publicat concomitent în revista Limba română de la Chişinău, octombrie 2015, şi în reviste România literară, primul număr pe octombrie 2015, am arătat cât de şubrede sunt noile manuale de şcoală primară.
Să anticipezi ce materii trebuie studiate la gimnaziu şi câte ore pe săptămână fiecare dintre ele, iată provocarea pornită de la Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei. Problema a ajuns pe terenul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Cercetării Ştiinţifice, care i-a dedicat un Grup de lucru (făcând şi eu parte din el) în care fiecare a căutat să valorifice documentaţia de care dispunea, iar acum se prind în horă şi Sindicatele Spiru Haret. Multitudinea de aspecte ale educaţiei a generat imediat o întreagă retorică, nu lipsită de interes, dar faţă de care am simţit nevoia de a-mi lua distanţă, prin strategia rănilor deschise pe care caut să le identific. Paşii următori: diagnostic şi terapie.
La bani mărunţi, mi-am propus să urmăresc ce se întâmplă pe teren. Terenul îl constituie manualele actuale, bolile lor sunt semnalul de alarmă pentru manualele de mâine. Desigur, manualele poartă amprenta programelor pe baza cărora ele au fost elaborate, dar nu sunt determinate de acestea decât într-o mică măsură.
Manualele, la cele mai multe discipline, sunt tentate în primul rând de aspectul descriptiv, de inventariere şi clasificare, din diverse puncte de vedere, a obiectelor, elementelor observate. Intră în această abordare biologia, fizica şi chimia, istoria şi geografia, dar şi limba şi literatura, muzica şi vizualul. Didactica transformă totul în lucruri de reţinut, de memorat, de clasificat şi de restituit. Aproape la fiecare pagină apare un colţ cu Reţineţi! Mult mai rar, dacă nu deloc, sunt invitaţi elevii să explice, să argumenteze.
Totul în şcoală este informaţie. Dar Daniel J. Levitin ne atrage atenţia în a sa The Organized Mind. Thinking straight în the age of information overload. August 2014, New York: Barnes and Noble, 512 pages, că „în ultimii câţiva ani omenirea a produs mai multă informaţie decât a produs ea în toată istoria anterioară”. „Cantitatea de informaţie digitală creşte de zece ori la fiecare cinci ani”. Cum să nu se resimtă elevii de gimnaziu de acest fenomen?
Întrebare majoră: De ce, exact de la clasa a V-a, apar tot mai mulţi elevi-problemă, care trăiesc o stare de tensiune psihică, de depresie şi stres? M-am dus la manualele actuale de a V-a şi m-am speriat. Am decis atunci să lansez un manifest pe calea cea mai rapidă Hotnews-Contributors: «Copiii, sub agresiunea unei şcoli care le ignoră nevoile şi drepturile», Cuvântul-cheie: agresiune. Copiii sunt obligaţi la un efort de atenţie şi memorie în grav conflict cu sănătatea lor psiho-somatică. De ce l-am publicat pe Hotnews-Contributors? Pentru că acolo primesc imediat validarea sau invalidarea diagnosticului meu. Acum, la numai patru zile de la lansare, manifestul a primit peste o sută de comentarii (în mare parte ale unor părinţi ai elevilor) şi peste 50.000 de vizualizări, comentariile confirmând diagnosticul meu în proporţie de 95 la sută.
Un imens exces de informaţie din manualele actuale trebuie eliminat sau mai degrabă transferat pe internet şi folosit în cadrul unei navete inteligente pe care trebuie s-o înveţe elevii s-o practice la toate disciplinele, este vorba de o navetă între cartea pe hârtie şi internet. Efortul cerut elevilor să nu mai fie unul preponderent de memorie, ci unul de imaginaţie, de raţionament şi de selectare de cuvinte-cheie, în explorarea conexiunilor dintre fenomene oricât de diferite. Memoria solicitată să nu mai fie în primul rând a elevului, ci a diverselor site-uri de pe internet. Stoparea sau măcar diminuarea surplusului, în sensul preconizat aici, poate fi realizată în decurs de câteva săptămâni. Ministrului Educaţiei îi aparţine iniţiativă.
La agresiunea manualelor se adaugă agresiunea prilejuită de Caietul elevului şi de temele de studiat acasă. Fiecare profesor are pretenţii tot mai mari de la elevi la materia sa, dar stă cineva să totalizeze aceste pretenţii şi să verifice ca ele să nu depăşească un anumit plafon? Stau uneori părinţi şi bunici până la ore târzii de noapte, pentru a rezolva temele de acasă, şi aşa agresiunea se transmite de la copii la părinţi şi la bunici. De ce nu ar fi obligaţi directorii de şcoli să controleze acest proces? Tot Ministrului Educaţiei îi aparţine iniţiativa.
O frână trebuie pusă şi elanului în organizarea de concursuri şcolare, la care competiţia margina­lizează educaţia.
Câteva cuvinte despre măsura Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei de a elimina latina din pro­grama de gimnaziu. Am dedicat în Manifest o secţiune întreagă acestei probleme; valuri de mesaje vin din întreaga ţară, în sensul susţinerii latinei la gimnaziu. Cu mare tristeţe aflu că în Grupul de lucru al Ministrului s-a produs un derapaj: ideea năstruşnică de a lăsa latina la opţiunea elevului. Să nu-ţi vină să râzi? Sau să plângi? Este foarte probabil că elevul NU va opta pentru latină pentru că nu prea înţelege despre ce anume este vorba şi abia a aflat de cuvântul respectiv. Dar ce este de spus despre acei educatori care lasă decizia la opţiunea elevului tocmai acolo unde nu este cazul, deoarece acesta nu se poate pronunţa în cunoştinţă de cauză! «Omul, când nu înţelege, e contra», observa Moisil. Nevoia de latină e una culturală, nu naturală, elevul de gimnaziu are puţine şanse de a înţelege şi conştientiza această nevoie, de aici, necesitatea intervenţiei educatorului adult. Dar aceasta este o lege a educaţiei, unele lucruri trebuie învăţate înainte ca rostul lor să fie înţeles. Sunt atâtea lucruri la care elevul ar trebui să fie întrebat şi nimeni nu-i cere părerea; ne trezim s-o facem în problema latinei? Ce ruşine!
Acad. Solomon MARCUS