De la ecrane la cărți: școala online și literatura

De la ecrane la cărți: școala online și literaturaLuna martie a acestui an a produs în viețile noastre o ruptură cum, la nivel de societate, nu mai trăiserăm până atunci. Pentru noi, elevi și profesori ai Colegiului Național Gheorghe Lazăr, data de 11 martie 2020 a însemnat că toate proiectele școlii, toate cursurile, toate visele noastre au fost întrerupte… și aceasta pe termen nedefinit.

Apoi am început școala online. Orele nu mergeau extraordinar în primele săptămâni, din varii motive. Dincolo de problemele tehnice (internetul, penele de cu­rent), locuințele noastre nu sunt spații destinate muncii sau sferei publice, ci sunt spații ale intimității, destinate relaxă­rii, iar a muta munca într-un cadru al intimității a fost o adevărată provocare pentru toți, deopotrivă elevi și profesori.

Aproape toate orele mele se desfășurau undeva la granița dintre serios și ne­serios, diferite radical de tot ceea ce considerasem a fi „școală“ până atunci. Zic însă „aproape“ deoarece a existat o ex­cepție, o oră de curs opțional, care era un curs de… lectură, în fond, căci elevii citeau operele indicate de mine, iar apoi la oră comentam ceea ce citiserăm cu toții (eu reciteam totul împreună cu ei). În cadrul acestui curs, elevii au citit ­Hesiod, Homer, Sofocle, Ovidiu, romane cavalerești, Dante, Shakespeare. Când s-a anunțat închiderea școlilor ajunsesem la Goethe, la Faust.

Am început așadar să explorăm împreună Faust I, pe Google Meets, dar am observat ceva curios: ora mergea mult mai bine decât la școală! Dacă la școală ora mergea binișor, în online pot spune că ea mergea excepțional. Mult mai mulți elevi citeau cu seriozitate, cu răbdare, mult mai mulți erau dispuși să își împărtășească trăirile și gândurile legate de anumite scene din operă. Și adesea chiar depășeam timpul alocat orei, discuțiile prelungindu-se pentru 60 de minute sau chiar mai mult. Îmi amintesc cum foarte multe fete mi-au mărturisit că se simt îndrăgostite de Mefisto. Foarte acid, un băiat a comentat atunci: „Te simți așa pentru că te-ai uitat prea mult la Lucifer“ (Cu această ocazie am fost și eu inițiată în tainele Netflixului). Cu altă ocazie, o fată ne povestea cum a vizualizat ea scena marelui bal la Satana, din Maestrul și Margareta: i-au rămas cumva în minte fântânile în stil antic, pline cu șampanie, pe care ea și-o imagina ca fiind rosé. O altă fată rămăsese fascinată de ideea urcării pe cărarea de lumină a lunii, care îl bântuise pe Pilat din Pont, în același roman al lui Bulgakov. Altcineva era absolut cucerit de trăznăile motanului Behemot.

Erau ore minunate în care nu făceam decât să împărtășim unii cu alții bucuria lecturii, dând frâu liber imaginației și vorbind despre efectele pe care arta literară le producea în sufletele noastre. Cel mai mult vorbeau ei, iar asta fusese practic și ideea mea, atunci când proiectasem opționalul: am vrut ca tinerii să citească cu drag, am vrut să înțeleagă un text cu mintea și cu inima lor, am căutat să nu le țin prelegeri, ci să creez o atmosferă liberă de orice alt fel de obligații (note, teste, datoria de a învăța). Pot spune că pandemia mi-a dat o bună mână de ajutor în această direcție. A fost evident pentru mine că tot ceea ce au făcut acești copii din 11 martie până în iunie 2020 au făcut exclusiv din pasiune. Și în ultima zi de școală, țin minte că mi-au spus: „Doamnă, chiar dacă vine vacanța, de ce să ne oprim?“.

Din inspirația oferită de acea experiență s-a născut ulterior ideea „Clubului de lectură“, iar felul în care aproape 100 de elevi ai școlii au răspuns apelului de a se înscrie, precum și modul în care a decurs prima noastră întâlnire, de luna trecută (când am citit și discutat romanul Ciuma, al lui Albert Camus), arată că lectura răspunde cumva unei necesități vitale, o nevoie pe care poate că această pandemie o reliefează acum mai mult decât oricând.

Care să fie această necesitate? Înainte de a fi tentați să speculăm, hai să vedem ce spun tinerii:

Teodora, clasa a XI-a: „În pandemie, lectura a fost pentru mine unica șansă de a evada din nefirescul lumii. În ea mi-am găsit refugiu. Citind, am reușit să fac tot ceea ce contextul pandemic nu mi-a permis. Am călătorit în Grecia, am iubit pe străzile Parisului și pe drumurile Columbiei, când holera era în deplinele ei puteri, am plâns pentru pierderea unei iubiri în Napoli, am fost câteva zile studentă la Oxford, am căutat fericirea, am stat la taclale cu Fellini, am citit cu inima douăzeci de poeme și un cântec de disperare, am fost nesăbuită și m-am rătăcit și am urcat munții Anzi. Mi-am însușit toate aceste vieți. Și cu siguranță am uitat câte și mai câte am făcut în pandemie, toate astea din confortul camerei mele. Am citit cărți de poezie, de proză, romane, reviste, ziare, le-am citit și iubit pe toate, fără discriminare. Mi-am hrănit sufletul și mintea, menținându-le (aproape) sănătoase în vremurile acestea incerte. Am trăit atâtea vieți într-un timp atât de scurt. Lectura m-a salvat de la o sigură și inevitabilă depresie. Nu m-a lăsat să mă pierd pe mine în solitudine“.

Alexandra, clasa a XI-a: „Lectura a fost singura modalitate prin care am putut să scap de realitatea pandemiei. M-a ajutat să scap de stresul cauzat de situația nesigură în care ne aflam, iar timpul liber pe care l-am avut m-a ajutat să îmi redescopăr cu adevărat pasiunea pentru citit“.

Maria F., clasa a XI-a: „Este primul lucru spre care mă îndrept atunci când vreau să uit de tot ceea ce se întâmplă în lumea asta, când vreau să mă pierd în universul personajelor gata de orice aventură. M-a ajutat enorm de mult, m-a mo­­tivat să descopăr cât mai multe povești și, în același timp, mi-am găsit motivația și de a mă trezi în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze pentru a citi, iar apoi a intra la orele online și pot spune că a funcționat foarte bine“.

de Anda-Irina Sturza – profesor de Filozofie la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“

Articolul intergral poate fi citit în numărul 12, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.