De ce Inteligența Socială și cum o dezvoltăm?

Inteligența este privită în general ca un atu în rezolvarea optimă a problemelor cu care se confruntă un individ în viața personală și cea profesională, chiar dacă vorbim de inteligența academică, inteligența socială sau emoțională.

Capacitatea de a învăța din experiență, de a ne adapta propriului mediu, inteligența este definită de Sternberg ca o capacitate cognitivă care determină o persoană să învețe din experiență, să raționeze corect, să apeleze ușor la informații importante din memorie și să facă față solicitărilor vieții de zi cu zi.

Inteligența naturală sau potențială este înțeleasă ca o potențialitate de bază care ne permite achiziția de cunoștințe și abilități cognitive esențiale pentru o persoană, care se dezvoltă de-a lungul vieții în interacțiunea cu mediul. Inteligența academică este o combinație a potențialității unui individ și a cunoașterii achiziționate de acesta în primii ani de viață și în perioada educației formale, determinată prin intermediul testelor de inteligență.

În viața de zi cu zi, atât la nivel intrapersonal și interpersonal, cât și pe plan profesional, utilizăm inteligența socială. Daniel Goleman prezintă conceptul de „inteligență socială“ ca fiind capacitatea de a înțelege și a gestiona relațiile interumane eficient. Această formă de inteligență este la fel de importantă ca inteligența cognitivă (IQ) și cea emoțională (EQ) pentru a avea succes în viață; ea se dezvoltă de-a lungul vieții și poate fi îmbunătățită prin efort conștient și practică.

Cercetările sugerează că IQ-ul reprezintă doar 20% din succesul nostru în viață, restul de 80% provin din factori non-IQ, țin de reușita socială, de noroc, de clasa socială și de inteligența emoțională.

Numeroși factori sociali influențează personalitatea umană. K. Albrecht propune un model – ASPEAK, considerând că oameni posedă șase dimensiuni principale de inteligență: abstractă, socială, practică, emoțională, apreciativă, kinestezică, fiind asemenea celor șase fețe ale unui cub:

• Inteligența abstractă (A) care implică rațiunea, conceptele, abilitățile verbale, informațiile matematice, simbolice;
• Inteligența socială (S) – face referire la interacționarea eficientă și de succes cu ceilalți în contexte sociale diferite;
• Inteligența practică (P) – include capacitatea de a rezolva probleme curente și de a fi perseverent în a duce la bun sfârșit activitățile desfășurate;
• Inteligența emoțională (E) duce la cunoașterea interioară și la abilitatea de a controla reacțiile în mod pozitiv;
• Inteligența apreciativă (estetică) (A) se referă la aprecierea corectă și reală a formei, design-ului și a relațiilor;
• Inteligența kinestezică (K) implică capacitățile motrice ale întregului corp, care dezvoltă abilități specifice.

Modelul ASPEAK cuprinde dimensiuni principale ale inteligenței, fiecare prezintă o fațetă diferită a su­­mei de competențe. Abilitatea de a lucra în echipă, de leadership, de a empatiza, abilitatea conștientizării sociale, de a naviga în rețele sociale și de a influența pe alții, sunt profund influențate de inteligența socială.

Indiferent cât de inteligent ai fi, nu te vei descurca bine dacă nu-ți poți gestiona impulsurile emoționale. Inteligența emoțională se referă la capacitatea de a ne exercita autocontrolul, de a face față eșecurilor, de a ne regla starea de spirit și de a empatiza cu ceilalți. Cercetătorii Salovey, Mayer au privit inițial inteligența emoțională ca o parte a inteligenței sociale, sugerându-se faptul că ambele concepte sunt corelate și că esența inteligenței social-emoționale se concentrează pe abilitatea persoanelor de a recunoaște, a înțelege și a descrie emoții.

Dacă inteligența emoțională se ocupă în primul rând de inteligența personală, inteligența socială se ocupă cu interacțiunea interpersonală. Inteligența socială include în mod evident cunoașterea socială și interacțiunea socială.

S-a demonstrat că inteligența socială (SI) prezice eficacitatea la locul de muncă, funcția de conducere, succesul în viața profesională, oferind satisfacție vieții. Termenul de „inteligență socială“ (SI) a fost notat pentru prima dată de Thorndike (1920) ca o componentă semnificativă a inteligenței unei persoane. Însă aprecierea unor abilități interpersonale datează cu mult înainte de epoca psihologiei moderne. Aristotel (352 î.Hr.) remarca: „Omul este prin natura sa un animal social (…) societatea este ceva care precede individul“. Pe cealaltă parte a lumii, puțin mai devreme, Confucius a scris despre importanța construirii și a onorării relațiilor cu ceilalți: „dorind să se definească pe ea însăși, o persoană caută să-i dezvolte pe alții (…) dorind să fie el însuși dezvoltat, el caută și să-i dezvolte pe alții“.

În perioade mai recente, capacitatea unei persoane de a construi și de a menține relații, de a lucra, de a iubi și de a trăi cu ceilalți a evoluat. Gardner (1983) a considerat inteligența interpersonală una dintre cele șapte forme de inteligență pe care le are o persoană.

În timp ce definițiile au variat, inteligența socială (SI) a integrat un set de abilități care permit unei persoane să construiască și să mențină relații sănătoase, fie în diade, echipe sau grupuri mari. În cel mai simplu mod, inteligența socială (SI) este capacitatea de a trăi, de a iubi și de a lucra cu ceilalți.

În ceea ce privește manifestarea inteligenței sociale, Boyatzis (2009) a subli­niat: „O inteligență socială este capacitatea de a recunoaște, înțelege și utiliza informații emoționale despre ceilalți, care conduc la sau determină performanțe eficiente, superioare“.

Inteligența socială este diferită de in­­teligența academică și această diferență se poate observa în viața de zi cu zi: unii oameni au succes în rezolvarea problemelor academice, însă pot avea dificultăți în rezolvarea situațiilor de natură socială, pot întâmpina greutăți în înțelegerea celorlalți, în timp ce alte persoane care nu excelează din punct de vedere al inteligenței academice, pot relaționa eficient și răspund eficient în contexte sociale.

S-a demonstrat că inteligența socială prezice o conducere eficientă, management și performanță profesională (Cantor & Kihlstrom, 1987; Boyatzis, 2009), de asemenea, prezice căsătorii armonioase, stabile (Gottman, Murray, Swanson, Tyson & Swanson, 2002) și bune relații în general. Satisfacția rețelelor și relațiilor sociale ale cuiva, precum și sănătatea fizi­că pe tot spectrul de vârstă, sunt legate de calitatea relațiilor active (Putnam, 2000). S-a lansat și teoria privind calitatea relațiilor și interacțiunilor sociale care poate întârzia debutul tulburărilor neurodegenerative (Petersen, Lissemore, Wang).

Activitățile intelectuale care implică analiză, numere și calcule abstracte, completează rețeaua pozitivă a sarcinilor, precum și latura abilităților de a lua decizii și de a rezolva probleme. Deși am­bele sunt importante la locul de muncă și în viață, ele se suprimă reciproc (Jack, Dawson, Begany, Leckie, Barry, Ciccia & Snyder, 2013). Petrecerea unui timp mare în medii profesionale care se concentrează pe cifre, bugete și analiză, va îngreuna dezvoltarea sau utilizarea inteligenței sociale (Boyatzis, Rochford și Jack, 2014).

Lipsa inteligenței sociale este cea care conduce la performanța slabă la locul de muncă și la tulburările din cadrul fami­liei. Prea puțină inteligență socială s-a demonstrat că poate crea disfuncții care includ autismul. Sindromul de personalitate abrazivă este adesea rezultatul unei SI slabe. Acest lucru este adesea atribuit drept principalul contributor la motivul pentru care 70% dintre persoanele care lucrează cu normă întreagă în SUA nu se simt implicate în munca lor.

Inteligența socială include conștientizarea situațiilor și dinamica socială care le guvernează, dar și cunoașterea stilurilor și strategiilor de interacțiune care pot ajuta o persoană să își atingă obiectivele personale, precum și relațiile intra/in­ter-individuale.

Impactul inteligenței sociale asupra sănătății mentale și fizice este copleșitor. Interacțiunile sociale modelează experiența umană, oferind instrumente practice pentru îmbunătățirea unor abilități de viață.

Inteligența socială are efecte benefice semnificative asupra stării noastre de bine prin dezvoltarea  abilității de a stabili relații pozitive și de a interacționa armonios cu ceilalți. Dezvoltarea inteligenței sociale (SI) este o componentă cheie în atingerea unui succes personal și profesional deplin.

Ioana Șandru – dr. psiholog, Colegiul Național Mihai Viteazul, București

Articol publicat în nr. 51-52 al revistei Tribuna Învățământului