În articolul de față continuăm prezentarea unor caracteristici ale sistemelor de educație din Europa, așa cum sunt relevate într-o serie de rapoarte și studii comparative realizate sub egida Comisiei Europene, în cadrul programului Erasmus+, prin rețeaua Eurydice, care reunește 37 dintre țările europene și care furnizează datele ce se constituie în rapoartele publicate pe site-ul https://eacea.ec.europa.eu.
Prezentăm câteva considerații generale în ceea ce privește finanțarea educației obligatorii (nivelurile primar și secundar inferior – unități de învățământ de stat, de regulă), raportul Eurydice „Finanțarea instituțiilor în Europa. Mecanisme, metode și criterii“, în baza rapoartelor de țară pentru 27 dintre statele membre ale UE și încă patru state europene – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Turcia, având ca an de referință al raportărilor naționale anul școlar 2013-2014.
Când se face referire la finanțarea educației, se au în vedere variate tipuri de cheltuieli, precum cele cu resursa umană (în majoritatea sistemelor reprezentând cea mai mare cotă de finanțare din total cheltuieli și implicând atât personal didactic, cât și nedidactic), cele privind capitalul fix (infrastructură, bunuri mobile și imobile), precum și cele asociate bunurilor (dotărilor) și serviciilor operaționale. Este de menționat faptul că atunci când se invocă resurse de finanțare, acestea pot reprezenta sume forfetare, granturi sau subvenții.
Din punctul de vedere al autorităților implicate în finanțarea educației, responsabilitățile sunt partajate, de regulă între autoritățile de nivel central (ministerul de resort +/- ministerul de finanțe/alte ministere), după caz, autorități de nivel regional/local (nivel mediu/intermediar precum diviziuni administrative regionale/locale, instituții locale echivalente cu inspectoratele școlare din România, în acest caz finanțarea fiind asigurată din bugete locale alimentate prin taxe locale și venituri proprii), respectiv autorități la nivel instituțional (la nivelul unității de învățământ).
Un alt aspect important privind finanțarea educației îl reprezintă normele și formulele de finanțare ce intervin în dimensionarea alocării de fonduri către unitățile de învățământ (la nivel central urmărindu-se satisfacerea nevoilor de finanțare pentru bunuri și servicii operaționale), acestea având la bază o serie de indicatori și luând în considerare o serie de variabile-cheie (de exemplu, numărul de elevi înscriși în unitate, ce antrenează o finanțare per capita, cu ajustări care să asigure o raportare corectă la principiul echității, după caz luându-se în considerare contexte socio-economice defavorizate).
În majoritatea cazurilor, variabilele în baza cărora se dimensionează finanțarea sunt variabile de intrare, la modul general utilizat fiind implicate numărul de elevi și numărul angajaților (personal didactic, nedidactic, auxiliar) pentru determinarea unui cost standard, urmând ca acesta să fie supus unor corecții (cel puțin în cazurile învățământului în limba minorităților naționale, învățământului vocațional, învățământului tehnic și profesional, respectiv învățământului special). Din datele raportate, două țări – Olanda și Marea Britanie (Anglia) – ajustează cuantumul finanțării unităților de învățământ și prin raportare la o serie de variabile de ieșire – privite ca rezultate, în principal cu scopul de a reduce abandonul școlar timpuriu. Marea provocare privind dimensionarea finanțării și prin raportare la rezultate este aceea de a nu produce un ecart și mai mare între școli, în acest sens acordarea de stimulente/impunerea unor penalizări trebuie să aibă în vedere nu o analiză absolută a rezultatelor, ci una relativă, reprezentată de estimarea progresului realizat de o unitate școlară pe parcursul unei etape (ani).
Indiferent de autoritățile, de mecanismele, de metodele și criteriile în baza cărora se realizează finanțarea unităților de învățământ, politicile de finanțare trebuie să fie responsabile și inteligente, sustenabile și echilibrate, contribuind prin rezultate la creștere economică și incluziune socială, prin dezvoltarea capitalului uman și îmbunătățirea capacității de inserție socio-profesională, în acord cu prioritățile și Agenda Strategiei Europa 2020.
Date specifice
În baza celor prezentate anterior, facem o selecție a principalelor concluzii ale studiului Eurydice, cu identificarea poziției României în raport cu analiza globală (total țări europene participante la studiu) – tabelul 1.
Astfel, art. 101 clasifică finanțarea în raport cu trei mecanisme: de bază, complementară și suplimentară, în baza indicatorului cost standard per elev/preșcolar/antepreșcolar.
Conform art. 103, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, dar autoritățile locale și Consiliul Județean/Consiliile Sectoarelor Municipiului București pot contribui la finanțarea de bază și complementară din bugetele proprii. Baza de calcul al fondurilor alocate unei unități de învățământ prin finanțarea de bază o reprezintă multiplicarea costului standard per elev/preșcolar/antepreșcolar cu coeficienți specifici unității de învățământ și cu numărul de elevi/preșcolari/antepreșcolari înscriși. Finanțarea de bază se repartizează de către ministerul de resort pe inspectorate școlare și pe comune, orașe, municipii și Sectoare ale Municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene/direcția generală a finanțelor publice a Municipiului București, cu asistența tehnică a inspectoratelor școlare.
Conform art. 105, cheltuielile de capital, sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat, altele decât cele cuprinse în finanțarea de bază, se încadrează la finanțarea complementară, fiind asigurată din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale și acoperă, în principal, cheltuieli de tipul investiții, reparații capitale, consolidări, subvenții pentru internate și cantine, pentru evaluarea periodică națională a elevilor, pentru concursuri școlare și pentru activități educative extrașcolare, pentru centre de excelență, pentru bursele elevilor, pentru participarea în proiecte europene de cooperare, pentru transportul școlar, al elevilor și pentru naveta personalului didactic și didactic auxiliar, pentru examinare medicală obligatorie a salariaților, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru gestionarea situațiilor de urgență. O serie de cheltuieli precum cele destinate reparațiilor curente sau privind obiectele de inventar se acoperă de la bugetul consiliilor locale.
Conform art. 107, finanțarea suplimentară se referă la sume globale fixe din bugetul ministerului de resort, pentru premieri ale unităților de învățământ care înregistrează rezultate deosebite în domeniul incluziunii, respectiv în domeniul performanțelor școlare, precum și prin granturi acordate unităților de învățământ de către autoritățile locale. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține și venituri proprii din activități specifice, donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite. Autoritățile centrale și cele locale alocă sume de bani în cadrul unor programe naționale, precum și pentru alte categorii de cheltuieli detaliate în art. 111 al Legii educației naționale.
de Gabriel Vrînceanu – profesor
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 24 / decembrie 2021
