Dascălii trebuie să-și dea seama de însemnătatea rolului la care sunt chemați

0

Motto: „Eu scriu pentru oamenii de școală” – Spiru Haret
O carte prin care autorul își propune să urmărească și să ilustreze, motivat și selectiv, acele repere fundamentale de „stabilitate și continuitate” `n evoluția învățământului românesc, deziderate trecute prin experimente seculare, constituie un act autentic de cultură interesant și util procesului actual de modernizare a educației din țara noastră.
Lucrarea intitulată „Spiru Haret și învățătorii”, EDP, 2014, aparținând prof. dr. Cristina Ștefan, titulară la liceul ce poartă, cu mândrie și demnitate, numele marelui savant și ministru reformator al educației, constituie un astfel de demers, științific și profesional, care se adresează, parafrazând mottoul, oamenilor școlii de azi, deopotrivă celor de mâine, remarcabil prin obiectivitatea și profun­zimea analizei, „problematizatoare”, sociofilozofice și psihope­dagogice a documentelor grupate `n 11 volume, ce reflectă opera și activitatea publică excepțională a ilustrului om de știință și educație, integrând firesc, nota bene, idei pertinente și comentarii ample, rod al experienței relevante la catedră sau din studiile și articolele de profil publicate de autoare.

Conținutul tematic al lucrării este concret, obiectual și dens, axat pe abordarea și tratarea argumentativă a unor zone cu rol fundamental `n structura învățământului, pe care marele ministru le-a situat și păstrat permanent `n centrul preocupărilor sale, prin soluții moderne, legale, teoretice și practice, `n care autoarea surprinde, salutar, „similarități”, unele de o „neașteptată actualitate” (42), observație pe cât de adevărată, pe atât de corectă, de natură să inducă spor `n motivație și `n lectură. Chiar `n primul capitol, spre exemplu, Statutul cadrului didactic, educația centrată pe învățători, este evidențiat, `n viziunea pedagogului de excepție care este Spiru Haret, rolul de piloni și promotori al cadrelor didactice `n procesul de înnoire socială, într-o expunere consistentă, explicită și, fără exagerare sau teama de a greși, chiar captivantă asupra menirii („Prima datorie a școlii este de a forma buni cetățeni, însuflețiți de cea mai nețărmurită iubire pentru țară, de respect pentru legile și instituțiile ei…”), a statutului acestora, fiind elocvente cerințele severe, specifice meseriei de dascăl, pregătire continuă, stabilitate, perfecționare, demnitate, moralitate, până la calitatea vieții, inclusiv starea sufletească. Între ideile haretiene, demne a fi semnalate (și) pentru rezonanța `n actualitate, prezentate cu competență `n lucrarea Cristinei Ștefan, cele referitoare la conducerea școlii rețin atenția cititorilor interesați, cadre didactice îndeosebi, dar și a factorilor decizionali care derulează din acest an măsuri legislative și administrative ce pot marca (niciodată nu e prea târziu!) începutul sfârșitului stării de instabilitate și confuzie, persistentă `n acest segment, poate cel mai important al sistemului educațional, generată de politizarea la numirea `n funcții, un criteriu nefast cu care însuși ministrul patriot a luptat mai bine de un deceniu la cumpăna veacurilor XIX-XX. Școala, este convins Ministrul, poate sluji cel mai bine principiului autonomiei și descentralizării, ce presupune inițiativă, drepturi și îndatoriri, de aici, releva el cu consecvență, nevoia unei administrări de sine stătătoare a școlii, `n care rolul și personalitatea directorului sunt esențiale. Este bine ca directorul să provină din corpul profesoral, însă atunci când nu se află persoane care să răspundă cerințelor funcției publice, precum experiență și tact pedagogic, onestitate și capacitate de a fi „gând la gând” cu profesorii, energic, „dor de bine” sau disciplină, „cercul căutărilor” trebuie lărgit în respectul profesorilor, elevilor, părinților și al comunității. După alte dezvoltări analitice, solid întemeiate, referi­toare la domenii cardinale pentru școală, precum Chestiunea bacalaureatului, Învățarea activă, Activitatea extrașcolară (concept tradițional incomparabil cu cel denumit Școala Altfel), Simțul moral ș.a., autoarea abordează, avizat și curajos, `n capitolul 10, intitulat Învățătorii și politica, această temă, veche și totodată stringent de actuală, prilejuind instantaneu o privire istorică, paralelă, și instructivă de natură să stimuleze lectura și să faciliteze mai buna înțelegere a unor realități ale evoluției sociopolitice. Implicat, nici nu se putea altfel, și acuzat de adversarii săi că se folosește de învățători `n bătăliile politice, omul de știință și pedagogul-model a dovedit aceeași onestitate ca cetățean și politician, apărându-și prin reacții punctuale și fermitate ideile, crezul și opera sa politică, atrăgând, grație probității morale și bunei-credințe, respectul contemporanilor și admirația multor generații. Rolul școlii, menirea sacră a învăță­torilor au însemnat, în concepția lui Spiru Haret, dăruire, fapte de civilizare și luminare, dar și răspundere pentru pregătirea oamenilor care vor fi chemați să conducă țara `n viitor, astfel că ei nu numai că nu pot rămâne `n afara tumultului social, ci sunt datori, trebuie să facă politica prin care Spiru Haret a înțeles, în întreaga sa carieră și viață, slujirea și promovarea cu tenacitate a interesului public, adică acea politică radical opusă politicianismului înjositor, de abandonare a „binelui cetății” `n favoarea interesului îngust, de partid, sau, și mai grav, personal. Un astfel de politicianism respingător continuă să fie activ și azi, la mai bine de un secol, fiind notoriu, din păcate, cazul unui fost cadru didactic pe care lumea școlii îl regăsește, la câteva luni de la părăsirea elevilor, a catalogului și a sălii de clasă, printre inițiatorii unui proiect de lege ilegal (art. 16 din Constituție), imoral și sfidător vizând autoacordarea de noi și nemeritate privilegii, culminând cu așa-zisele pensii speciale.
Având ca note definitorii acribia cercetării științifice, talentul și convingerea lucrului bine făcut, pe fondul muncii stăruitoare „care biruie totul”, cartea profesoarei Cristina Ștefan are meritul inconfundabil de a reuși să aducă `n atenție idei și experimente `n spațiul educațional, confirmate valoric și utile configurării unor viziuni asupra reformei `n curs, cât și personalitatea unică a lui Spiru Haret, adevărat „precursor al pedagogiei sociale”.
Prof. Constantin BĂRBUȚĂ

Așteptăm la redacție materiale (educație, didactică, pedagogie, reformă, cultură, societate, opinii etc.) pentru a le publica în revista tipărită și pe site-ul revistei “Tribuna învățământului”.