Un verb a ajuns pe buzele majorităţii omenirii: a posta. Deşi în lumea IT vine din engleză, el este de origine franceză. Prin el sute de mii de pagini se răspândesc zilnic prin eterul lumii calcula­toarelor, analizând fenomene, relaţii umane, transmiţând imagini etc. Suportul este adesea dat de reţelele de socializare, care au ajuns să scrie istorie; uneori determinând schimbări politice majore.
În acelaşi timp, sociologi, medici, educatori îşi pun adesea întrebarea referitoare la o posibilă nocivitate a fenomenului pentru umanitate. Personal, îl consider un atu al civilizaţiei actuale pe care nu îl putem respinge. Face parte din imensul impact pe care tehnologia secolului al XXI-lea îl are asupra structurii gândirii omului secolelor următoare. Personal, cred în ceea ce adesea am susţinut: societatea omenească este un organism care în timp tinde spre progres, chiar dacă istoria îi mai joacă feste şi apar perioade lungi de stagnare sau chiar regres. Revenind la reţelele eterului de care vorbeam, probabil că şi acestea îi sunt dedicate.
Aş dori însă ca în acest context să relev un caz interesant: numărul crescând exponenţial de reţele dedicate de profesori de diferite specialităţi educaţiei şcolare. Şi scriu aceste rânduri având în faţă un proiect iniţiat de Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi sprijinit de Fundaţia Româno-Americană, care adună membri ai Societăţii dornici să analizeze educaţia matematică românească comparativ cu alte state, să facă o radiografie a ei şi să vină cu soluţii pentru evoluţia viitoare. Am rămas surprins să văd, chiar din prima etapă a proiectului, cum câteva zeci de profesori universitari şi din preuniversitar au format rapid o echipă închegată, îmbrăţişând întru totul tematica proiectului. E un semnal că şcoala românească are încă resurse şi, cu toate umilinţele materiale trăite în România de dascăli, ei rămân dedicaţi şcolii şi viitorului ei. Dar nu asta doream să relev prin titlul intervenţiei mele, ci faptul că acest proiect a generat rapid un grup pe reţeaua principală de socializare folosită în România şi e minunat să vezi cum profesori şi matematicieni îşi doresc schim­barea unor mentalităţi învechite ale învăţă­mân­tului, cum îşi doresc să contribuie cu experienţa lor în a face matematica principalul vector de construcţie a gândirii logice la copii. Am descoperit cu această ocazie că dascălii din România au construit pe aceeaşi reţea zeci de grupuri de discuţii, propu­neri, teme ştiinţifice, toate legate de şcoala românească.
Aşa că, în continuare, cred în viitorul şcolii româneşti.
Radu GOLOGAN