Daniel David: „Urmărim un impact asupra eficienței, dar și asupra calității vieții și satisfacției profesionale la locul de muncă”
Ministerul Educației, Daniel David a anunțat lansarea unui demers de debirocratizare, simplificare și digitalizare a activităților din învățământ și cercetare. Profesorii, elevii, studenții și personalul administrativ pot trimite propuneri până la 15 august. Măsurile vizează eficientizarea activității și creșterea satisfacției profesionale,
„În contextul implementării măsurilor de control al impactului negativ al crizei fiscal-bugetare asupra educației-cercetării și în anticiparea implementării reformelor angajate prin Raportul QX, urmărim luarea unor măsuri – unele imediate, altele pe termen mediu, pentru debirocratizare-simplificare și digitalizarea activităților în unitățile de educație și de cercetare-dezvoltare-inovare, cu referire la activitatea cadrelor didactice/de cercetare, personalului de conducere, elevilor/studenților și personalului administrativ. Urmărim un impact asupra eficienței, dar și asupra calității vieții și satisfacției profesionale la locul de muncă”, a transmis, miercuri, ministrul Educației, Daniel David, potrivit News.ro.
Potrivit ministrului, dincolo de analizele realizate de minister, care se desfășoară în paralel, sugestiile celor implicați direct fac demersul de față mai relevant.
„Vă rugăm să ne transmiteți propuneri în acest sens, la adresa de e-mail debirocratizare@edu.gov.ro, având următoarele repere: (1) debirocratizare-simplificare; (2) digitalizare; (3) alte sugestii, cu indicarea poziției pe care o aveți în sistemul de educație-cercetare și a tipului de unitate din care faceți parte”, a mai Daniel David potrivit sursei citate.
Sugestiile care ar urma să intre în primele analize și decizii este 23 iulie – 15 august 2025. Sistemul va rămâne, însă, deschis o perioadă mai lungă, informează aceeași sursă.
Tribuna Învățământului