Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, le-a transmis un mesaj colegilor săi de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, în care a spus că a preluat portofoliul de la Educație pentru a ajuta România euroatlantică să facă față pericolului izolaționist.
„Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă față unui demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie, a transmis Daniel David colegilor săi prin intermediul nui comunicat, citat de Agerpres. Situația este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli și nemulțumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Iar antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educație și știință (cercetare).”
Daniel David s-a suspendat din poziția de rector al UBB și începând din 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administrație și cu condiția aprobării acesteia de către Senatul UBB, interimatul este asigurat de prorectorul pentru cercetare-dezvoltare-inovare și relația cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.
„Rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul său de specialitate), cu multă experiență administrativă (ca fost decan pentru mai mult mandate și prorector), care va continua implementarea Programului ‘UBB Q-Optimum’ (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului și asumat de comunitatea noastră. La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziția de rector în funcție al Universității noastre”, a dat asigurări noul ministru al Educației Daniel David, potrivit sursei amintite.